În căutarea lui Proust.
note de lectură
“ Suntem toți, în fața romancierului
precum sclavii în fața unui împărat “
( Marcel Proust )
Ultima carte a Laurei Murat, „Proust, roman familial“ (fr.) a ), a avut un succes atât de mare încât pare că era cartea așteptată de toată lumea pentru a fi lăudată și premiată. Dar, conform criticii de specialitate, odată citită, impresia bună se amplifică. Lungul eseu de 200 de pagini, întins pe 19 capitole și un supliment de note bogate, scris de Laurei Murat b ) propune o întoarcere în timp, conduși de autoare, în căutarea lumii nobilimii franceze pariziene a secolului al XIX – lea. O lume ascunsă privirilor, greu de descifrat dacă nu o cunoșteai pe dinăuntrul ei în profunzimea detaliului cotidian și a regulilor rigide după care ea funcționa. Citim și, treptat, intrăm purtați de text în filmul retrospectiv propus și construit de Laure Murat cu calm, talent, rafinament și fraze subtile ce ne apar extrase din lumea în care autoarea a trăit și care la tot pasul, ca o necesitate, ne reamintește de Marcel Proust. Căci lumea despre care ne povestește Laure Murat este lumea lui Proust în care ea s-a născut și a trăit prin destin și prin șansă.
Cartea este un succes evident. Este, ca să riscăm o afirmație în plus, genul de destăinuire pe care o urmărim cu interes fiind vorba de o autobiografie care ne va purta între două continente, căci autoarea LAURE Murat este o franțuzoaică cu cetățenie americană, un cadru didactic cunoscut care predă la UCLA c ) dar și o luptătoare de talie mondială pentru drepturile femeii.
Textul eseului, scris la persoana I, face ca apropierea de povestitoare să se producă rapid și direct, rezultatul fiind percepția exactă a lumii copilăriei Laurei dominată de prezența lui Proust ca o axă centrală în jurul căreia gravita întregul univers al familiei Murat și a celor care îl înconjurau și acceptau ca pe un dirijor supranatural de destine.
Succesul cărții, de fapt al autoarei, are la bază elemente sigure, greu de imitat sau combătut, căci, față de alte lucrări similare, cea despre care vorbim este un text biografic ce nu se bazează pe o documentare ci pe amintirile despre cei pe care i-a întâlnit personal și pe evenimente la care a luat parte cu ani în urmă.
Dar, evident, scopul povestirii nu este unul biografic. Povestea, cea din prim plan, este de data aceasta cea mai puțin importantă, necesară însă pentru a se crea, la tot pasul, posibilitatea de a vorbi despre Proust, cel pe care Laure Murat l-a întâlnit adesea în familia ei și în multe alte împrejurări care i-au dat ocazia să îl vadă cu ochii ei, să-l audă și să-l cunoască suficient de bine ca, folosindu-se de prezența lui binefăcătoare, să găsescă soluții pentru propriile sale probleme și răspunsuri la numeroasele sale întrebări. O șansă. O imensă șansă! Se numește destin.
Dar și reciproca este la fel de valabilă citind eseul. Ce șansă reală avem să ne reîntâlnim cu Marcel Proust datorită Laurei Murat! Lumea în care ea trăiește și se învârte, copil fiind, este plină de personaje, oameni de cultură și scriitori care, toți, reuniți în marea piesă de teatru jucată de nobilimea franceză a secolului al XIX – lea pentru ea însăși ca lume specială, ni-l descifrează pe acel Proust atât de complex, gânditor, discret, măcinat de patimi interioare și parcă informat de demersul Laurei Murat de a-l urmări atent.
Cum eroul salvator al Laurei Murat, îl numim pe Proust, rămâne mereu un motiv de referință și o posibilitate de comparație cu etalonul rezistenței contra societății ostile si prea zgomotoase, alegerea lui ca model de viață și furnizor de soluții apare ca unică variantă aleasă din instinct de copilul Laure Murat. Finalul eseului, prin ultimul capitol „În căutarea timpului pierdut sau consolarea“ vine să reunească cele două planuri ale celor două lumi.
Eseul „Proust, roman familial“ ne apare, în contextul descris anterior, ca un amestec autobiografic non – ficțiune în relație directă cu ciclul proustian „În căutarea timpului pierdut”. Relația este mai mult decât recunoscută. Asa cum spune Laure Murat, ciclul proustian este soluția cu care autoarea și-a construit drumul în viață : „Ca atare, nu ar fi deloc exagerat să spunem că Proust m-a salvat“, ( “Proust, roman familial“ - Chapitre final XIX - “A la recherche du temps perdu“, pag. 219 ).
Avem deci două planuri de acțiune și două lumi. Cea a familiei Laurei Murat și cea în care Proust domină prin influență, actiunile și vorbele sale, lumea din jur. Iar cele două planuri sunt extrem de vizibile și interacționează permanent. Laure, prezentă în ambele, le descrie în stilul clasic academic, fără grabă dar atent și profund. Și prin ceea ce câștigă ca locuitoare a lumii lui Marcel Proust, acumulează în secret experiență precum un copil ce învață curajul de a înainta pe propriul său traseu sinuos trecând peste tot ce înseamnă durerile cotidiene, salvându-se dintr-un anonimat nemeritat. Căci copilul Laure are dureri reale, neâmpărtășite și greu de dus.
Să aruncăm o privire mai atentă asupra fiecărei lumi. Familia Murat, pe care copilul Laure ne-o descrie, făcea parte din vechea nobilime pariziană a secolului al XIX – lea și locuia undeva, într-o zonă rezidențială din arodismentul 16, între bulevardele Jena și Marceau, pe malul drept al Senei, nu departe de Trocadero. Descrierea locului apare în primul capitol: „o zonă rezidențială de o toropeală abisală, unde nu s-a întâmplat niciodată nimic, de parcă toată durata ar fi fost doar o duminică întinsă, nesfârșită“ (“Proust, roman familial - Chapitre IV “ Fiction des origines“, pag. 36).
Viața nobilimii avea ritmul ei repetabil ca unică regulă de a funcționa, gândi și acționa. O monotonie acceptată apriori ca definiție a educației primite și duse mai departe. Totul se repeta, se multiplica în timp si se transmitea generațiilor următoare după tiparul rigid al unei definiții păstrate pe cale orală si din reflex. Nimic din ce se întâmpla nu se putea schimba, modul de a mânca, de a vorbi, de a se îmbrăca, saluta sau a merge. Pentru toate existau șabloane verificate, clare , simple dar obligatorii, aplicate automat în situațiile repetabile. Foarte sugestivă e descrierea făcută într-o frază de la începutul eseului care fixează scena în care un valet măsoară, pregătind masa, distanța dintre un cuțit și o furculiță. Suntem la începutul eseului, la capitolul I, intitulat sugestiv “ Le diable se cache dans les details “(Diavolul se ascunde în detalii) din care cităm: „Ne trebuiesc poate ani pentru a înțelege un lucru foarte simplu. El mi-a sărit în ochi atunci când, într-o seară, _______, am descoperit o scenă în care un majordom a chemat un chelner în fațá unei mese pregătite pentru dineu pentru a măsura distanțá între furculițé și cutite ca să se asigure că ecartul este acelasi pentru fiecare mesean “(“Proust, roman familial - Chapitre I “Le diable se cache dans les details“, pag. 11). Pare uimitor dar, din acest punct memorat și dus apoi în timp, pleacă decizia Laurei Murat de a scrie eseul său. Ea ne destăinuie că gestul derizoriu, realizat cu o solemnitate sacră, i-a suscitat o curiozitate a cărei intensitate și mai ales motiv, i-a scăpat atunci, pe loc. Dar brusc, după mulți ani, alungită în față unui ecran, în locuința sa din Los Angeles, la 9.000 de kilometri de Europa si departe în timp de perioada Belle Epoque, detaliul inofensiv petrecut cu ani în urmă a revenit. De ce ? Detaliul, fără a fi legat de ceva precis, de o amintire sau situație particulară, a reușit să-i readucă în minte o lume întreagă din trecut și să îi arate în modul cel mai elementar că mediul în care trăise depinsese, total, de imagini de suprafață și că aristocrația fusese, tot timpul, o lume a formelor pure. Detaliul care revenea ca o obsesie, metamorfoza principiul care stabilea clar că o întreagă castă se ținuse în echilibru la fel precum o piramidă ce se sprijină pe vârful său.
Textul nu e o critică a moralei nobilimii ci doar o retrospecție a lumii în care autoarea a trăit. Dacă atmosfera rigidă creată de lumea nobilimii pariziene din secolul XIX a fost ostilă pentru Laure, este doar o întâmplare. Ceea ce trebuia apărat în primul rând și în orice context, ca nobili cu traditie și cu educație, era blazonul, rangul, felul de a aplica cu orice preț principiile, „Nu plângem ca un servitor!“, spune o străbunică a Laurei care, acceptând destinul, va da un bal în memoria fiului său căzut pe front în slujba națiunii franceze („Proust, roman familial“ - Chapitre III „Rien, qui dance sur du vid“, pag. 18 ).
Dar cine au fost predecesorii Laurei Murat ? Deja, numele Murat are un ecou ce ne amintește clar de perioada napoleoniană. Laure Murat este o urmașă a lui Joachim Murat d ), apropiat al lui Napoleon, căsătorit cu sora acestuia și rege al Neapolului. Cu un astfel de istoric uimitor al familiei, Laure Murat ne apare o data în plus, destinată și îndreptățită să facă ordine în trecutul familiei proprii și în literatura secolului referitoare la Marcel Proust. Autoarea nu se ferește să se autoanalizeze, să-și explice ezitările și rănile copilăriei și să tragă concluziile la capătul unui lung drum ce a marcat-o pe viață. Dacă predecesorii ei o pot face să se simtă mândră de un trecut special, părinții săi nu au putut să-i ofere ceea ce majoritatea părinților oferă copiilor lor, liniște și iubire. Explicația ar fi, după cum Laure se destăinuie, faptul că părinții ei nu s-au înțeles între ei având trasee total separate în viață și ca urmare și o pozitie diferită și față de fiica lor Laure. Dacă relația cu tatăl ei a funcționat dificil dar totuși a funcționat, cea cu mama ei nu a mers niciodată. Și unde oare putea găsi răspunsul deznădejdii separării de mamă și automat al izolării dacă nu în opera lui Proust, cel marcat pe viață de pierderea mamei sale? Știm că lucrurile nu au stat la fel in cele două cazuri. Dacă Proust a fost marcat puternic de pierderea mamei, Laure nu a avut nimic de pierdut în acest sens. Absența totală a mamei, care a ignorat-o ani dea rândul, nu putea să-i lase nici urme si nici regrete. Asta nu înseamnă că Laure Murat nu și-a dorit o mamă și nu s-a simțit tot timpul nedreptățită. Și clipa conștientizării acestei excepții dureroase de la regulă, căutarea soluției pentru a suporta această nedreptatea a venit de acolo de unde șansa i-a oferit puterea de a trăi altfel decât ceilalți. De la Proust și de la ciclul său „În căutarea timpului pierdut”.
Revenim la final. Este finalul povestirii si momentul unirii celor două planuri. Prima poveste este poveste autoarei, un ocean întins de amintiri de familie care, ca într-un joc rafinat de societate, ne deschide uși ca să vedem diverse camere și unghere ocupate de opera și viața lui Proust, un apropiat al vechii familii Murat din care face parte autoarea. Imaginile și amintirile aduse de text din trecut cu date concrete și cu toată încărcătura realului, o ajută pe Laure Murat să unească imperceptibil sau să întrepătrundă cele două povești într-o unică lume de vis a unui timp pierdut, marca Proust, și câștigat de ea. Dovada scrisă o avem la final, în capitolul purtând titlul: „A la recherche du tepms perdu, ou la conclusion“ – (“Proust, roman familial“, pag.213) o concluzie și o ultimă încercare de a se recupera un timp mereu căutat pentru marea consolare.
Cartea Laurei Murat are în continuare succes. Ecourile succesului nu au apărut doar în presa de limbă franceză, în ziare de mare tiraj ca „Le Figaro“ sau „Le Monde“ care au secțiuni permanente destinate literaturii, ci și în presa anglo – americană care se ocupă de cărțile premiate. Este cazul recenziei făcute de Alain Bottom f ), un eseist și critic elvețian de limbă engleză. El afirmă în lucrarea sa „ Cum poate Proust să vă schimbe viața „că, cităm: „Munca Laurei Murat se remarcă prin faptul că reușeste să pară nu numai erudită ci mai ales incredibil de personală în timp ce explorează ce anume este în joc în cautarea lui Proust “.
Să ne oprim în acest punct cu notele de lectură făcute asupra eseului ni se pare rezonabil după ce l-am citat pe Alain Bottom. În schimb, în căutarea lui Proust și a timpului pierdut vom continua să fim mereu, conștienți că nu ne-am încheiat pe deplin rolul și că vom avea mereu câte ceva să ne reproșăm în eterna luptă cu timpul nemilos.
NOTE
a )Laure Murat – „Proust, roman familial” Edition Robert Laffont, S.A.S. – 92, avenue de France, 75013, Paris – 2023. Prix Medicis Essai Paris 2023.
b )Laure Murat – este profesor de limbă franceză și alte limbi francofone la UCLA ( Universitatea din California din Los Angeles ). Este autoarea unor cărți cunoscute, dintre care menționăm: „Casa doctorului Blanche“ (La maison du docteur Blanche – Premiul Goncourt de biografie și Premiul Criticii Literare - Academia Franceză 2001 ), „Ceci n’est pas une ville“ ( Acesta nu este un oraș – Edition Flamarion – 2016 ) și mai recenta „Une revolution sexuelle?“ (O revoluție sexuală – Editeur Stock – 2022).
c )UCLA - Universitatea din California Los Angeles, e o universitates publică de cercetare înființată în 1881 ca Școală Normală de stat. Este astăzi a doua cea mai mare universitate din California USA, cu 10 campusuri universitare întinse pe 190 de ha, clasată imediat după universitatea California Berkeley. Personalul său administrativ numără azi 33.000 de oameni, cca 50.000 de elevi și 8.000 de profesori asociați
d )Joachim Murat ( 1767 – 1815 ) mareșal în armata napoleoniană și mare om de stat francez. A primit, urmare serviciului în armatele revoluționare franceze și războaiele napoleoniene, titlul de Mareșal al Imperiului și Amiral al Franței și ulterior, în perioada 1806 – 1808, titlul de Mare Duce de Berg. În perioada 1808 – 1815 devine Regele Neapolului sub titulatura de Joachim - Napoleon
e )Alain Bottom - ( n. 1969 ) este autor de limbă engleză, critic literar, eseist și filozof născut în Elveția, autorul unor cărți de mare succes : „How Proust can change your life“ ( Cum poate Proust să vă schimbe viața - 1997“), „Status of Anxiety “ ( Starea Anxietățíi – 2004 ) sau studiul „Architecture of Happiness“ ( „Arhitectura fericirii” - 2006 ).
de Alex Maroiu
Comments