Triptic de duminică

Suiș

Ca să mă-ntorc acasă,

Am de urcat o scară,

Într-o clădire care

Nicicând nu e aceeași.

După ce sui o vreme,

Dau de un loc de unde

Sunt trepte ce coboară,

Ca semn că, iată, drumul

Acolo se sfârșește;

Însă eu știu că scara

Începe să se-ascundă

Și nu se lasă prinsă,

Decât dacă mai stărui,

Făcând lungi ocolișuri.

Dacă din nou se-arată,

Și-o iau în sus pe trepte,

După un timp, dispare,

Chemându-mă s-o caut.

Tărâmul

Se-arată calea spre tărâmul

În care timpul se sfințește:

Acolo Raiul, deopotrivă,

E și grădina părăsirii

Care ascunde-n ea mormântul

De unde se ridică Fiul,

Făcând din cruce Pomul vieții.

Puțin

Neliniștea că va veni,

Când nu te-aștepți, ultima zi,

Se poate depărta treptat,

Când faci din oră un palat,

Cu încăperi cât un minut,

În care nici n-au început

Secundele a licări.

Ce mult răsare din puțin,

Ca din grăuntele divin,

Din care cresc împărații!

de Monica Pillat

Tăcere la Mănăstirea Snagov - fotografie de Laurențiu-Ciprian Tudor, 2 mai 2026.