top of page

Luminile Învierii

Ce bucurie...


Ce bucurie-nfricoșată

Mă nimicește și mă-ncheagă,

Făcându-mă să văd deodată

Cât plin poate ascunde golul?


Din cripta unde nu e nimeni,

Iese un zbor de glasuri albe

Care mă ia parcă pe aripi,

Binevestind sfârșitul morții.


Mă-ntorc. Cel ce s-a frânt pe cruce

Și-a fost înmormântat, scăpat-a

Din giulgiu ca din crisalidă

Și fâlfâie în jur lumină.


Dau să-L ating; în mine crește

Puterea vocii Lui de aur

Și mă reped în bezna lumii

S-aprind ce nu se poate stinge.



Înăuntru


Ce captivant e nepermisul

De care vrei sa te apropii,

Dar și să fugi sub presimțirea

Prăpastiei care se deschide

Nu în afară, ci-năuntru.


Căzând, descoperi strălucirea

Nebănuitei catacombe,

Unde repulsia și iluzia

Se-adulmecă, dorindu-și moartea.


Te-mpotrivești, însă, sub vraja

Nemaitrăitelor neliniști,

Te-afunzi în strania frumusețe

A-ntunecimii ce te fură

Și te aruncă-ntr-o strâmtoare

Din care te-ai putea desprinde,

Numai dacă te rogi în taină

Ca Cineva să te găsească.



Decantare


Intru adânc și mă cufund

În liniște ca într-o apă

Care mă curăță de zgomot.


Apoi pustia mă-nconjoară

Cu aura singurătății

Și mă cuprinde minunarea:


Ce mică sunt! Acum îi semăn

Seminței de muștar din care

Stă să se-arate-mpărăția...

de Monica Pillat

24 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

SEQUENTIAE

7 poeme

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page