O privire peste umăr

Timpul la care ne raportăm

Publicat la Editura „Neuma”,  în  2023, volumul de proză scurtă al Cătălinei Hasotti, intitulat „Ziua care tocmai a trecut” are, pe coperta a IV-a, o scurtă prezentare semnată de Ana Dobre, din care citez: „Cătălina Hasotti interoghează dramatic, își dă răspunsuri aproximative, povestește pentru a-și lua revanșa asupra unui real care nu se supune rațiunii ordonatoare.”

După cum citim într-o Notă adăugată de autoare la finalul cărții, în volum sunt incluse și proze ce au mai apărut într-o altă carte, din 2020, și anume, „Armele lui Max”, Editura Beta.

Volumul conține  unsprezece texte, incluzând cele cinci din volumul publicat în 2020: „Remedii”, „Jurnalul de carantină al unei fanteziste”, „În lumea miresei”, „Cacealmaua”, „Armele lui Max”.

Din nota biobliografică aflăm că autoarea, absolventă a Facultății de Filologie, nu este doar prozatoare, (a publicat chiar și un roman), ci și poetă, semnând mai multe volume de versuri, despre cel numit „La cules de flori și oase”, subsemnata  scriind o recenzie.

Proza din „Ziua care tocmai a trecut” se raportează, într-adevăr, la un timp revolut pe care Cătălina Hașotti încearcă să-l recupereze prin scris. E o privire peste umăr, o rememorare a unor evenimente, stări, sau o înregistrae clișeistică a unor zile terne ori mai puțin terne pe care ea le-a parcurs.

Puține sunt zonele luminoase în care se ancorează autoarea, de regulă scrie, așa cum s-a mai afirmat, o proză cu tușe întuneacte, amar ironice, aspect pe care-l desprindem  în lectura, de exemplu, a primei proze din volum, „Remedii”.

Perspectiva narativă este homodiegetică și timpul unul psihologic, dilatat până la paroxism, pentru că este vorba despre acele restricții din perioada pandemiei, când reacțiile oamenilor,  deci și ale naratoarei, frizează absurdul.

O pană de curent declanșează un film horror în mintea femeii. Fiind nevoită să ia un taxi, are în minte ce nu trebuie să facă: să nu ia restul, că ar atinge banii șoferului, nespălați, căci pe ai săi i-a dezinfectat, desigur, să nu atingă portiera fără mănuși, să-și pună eșarfa pe gură și pe nas, deși, ajunsă la deastinație, constată că cei mai mulți  nu au  măști sau fulare și nici mănuși.

Concluzionează: „Fac notă discordantă și mi-e rușine. Ce cochetă eram eu altădată și-acum trebuie să-mi ascund fața încă drăguță, zic eu.”

„Remedii” este un titlu, până la urmă insinuant, ironic, întrucât spălatul cu spirt până și al tălpilor încălțămintei sugerează la ce nivel de teroare a ajuns protagonista, din cauza virusului.

Este o conștiință hiperlucidă, într-atât încât dorește să se autoclaustreze, ca să nu consume spirtul ( greu de procurat în pandemie), pentru „ghete, clanțe, pentru fermoarul de la geacă, ori mai știu eu pentru ce”.

O altă proză, încadrabilă în absurdul tragi-comic are ca temă înscenarea unei morți pentru ajutorul de înmormântare, sumă, de altfel, ridicolă, dar necesară protagonistei Georgeta ca să procure băutură și droguri.

Fata anunță moartea mamei sale, nereală, face rost de un certificat  fals de deces și încasează banii pentru ajutorul de înmormântare, doar că la scurt timp mama îi moare cu adevărat.

Obișnuită cu alcoolul și cu drogurile, Georgeta are nevoie de bani și pune la cale acest plan diabolic.

Când îi mărturisește vecinei Dorina că mama ei mai murise o dată, „ își făcu o cruce ca și când s-ar fi închinat la un bolovan negru”, căci vecina nu pricepea situația complicată.

Desigur că Georgeta o consideră vinovată tot pe moartă, că „dacă era rezonabilă, ea scăpa de felul ăsta de a acționa, de felul ăsta greșit, în care i-a lătrat femeii somnul de veci”. (...) Da mai-nainte m-am certat cu mama. Zicea că n-are bani, da io știam c-avea”.

Vecina anunță poliția și Georgeta este arestată.

Se observă, în acest text, o perspectivă narativă omniscientă, dar nu mereu obiectivă, căci naratorul este substituit de personajul reflector, cum se întâmplă și în citatul anterior.

De altfel, se modifică și arta narațiunii, stilul indirect se combină cu stilul indirect liber, în plus, registrul este  popular, chiar ușor argotic, în exprimarea protagonistei.

În „Jurnalul de carantină al unei fanteziste”, după cum ni se relevă din titlu, avem de-a face cu literatura de frontieră, adică un jurnal  ținut de o tânără de aproximativ 18 ani.

Ea notează și o justificare a acestui jurnal:„ N-o fac din plictiseală, cum făceau  unele dintre colegele  mele. Scriu pentru că vreau mai încolo să citesc și să-mi reamintesc tot ce-am făcut și am simțit în zilele astea(...) adică să privesc atunci  cu detașare la tot ce se întâmplă acum.”

Aceeași atmosferă apăsătoare din pandemie, moartea bunicii, verișorul de care trebuie să aibă grijă și pierderea unei mătuși într-o Italie brăzdată de victinele virusului ucigaș, ca și sentimentul de culpă față de acestă femeie sunt câteva pretexte ale subiectului din proza  scrisă sub forma unor consemnări de jurnal.

Nu pare ceva căutat, nu este o abordare neapărat originală, cât mai ales o consemnare sui generis a unor aspecte prin care toată lumea a trecut.

Un text care mi s-a părut altfel, și ca particularitate compozițională, și ca subiect,  deși acțiunea se petrece tot în pandemie, se numește  „Armele lui Max”.

Eroul nu și-a tăiat cordonul ombilical, stă sub protecția unei mame hipergrijulii, având perspectiva de a-și încheia socotelile cu viața, pe fondul unei depresii accentuate: „Eu tot sper să ajung în sacul ăla  cu șase mânere  și cu brățară de identitate”, îi mărturisește, într-un scurt dialog, mamei sale.

Max are și o explicație a fobiilor care-l traversează: „Am avut o copilărie ca un fel de  execuție publică, pentru că n-am tată, pentru că n-am nume, pentru că m-am născut pe douăzeci și nouă februarie, așa că ziua mea e o dată la patru ani”.

Am remarcat, mai ales în notarea gândurilot acestui personaj, poetizarea exprimării, inserția  metaforică, citez: „...nu uitai să-mi amintești că-n burtă la tine te devoram, mă-nșurubam, nu stăteam locului și te făceam să verși.(...) Cu siguranță c-o să fie bine când oi atârna de-o creangă desfrunzită și lumea o să spună că vede o piramidă”.

Acest Max apare nu doar în dialogurile cu mama sa, ci și în fața unui public, din care fac parte ziariști, iar pentru acest moment, repetă discursul în fața oglinzii.

Bizar este că în acest discurs Max dezvăluie o altă fațetă a personalității, se dedublează, pare un om liber, conștient de forța sa: „cele mai mari libertăți sunt cele interioare(...). Viitorul înseamnă robotizarea și virtualul”.

Acest personaj este un fel de porte-parole al autoarei și, chiar dacă nu împărtășim întru totul concepțiile sale, trebuie să recunoaștem în Max un erou complex, abisal, care se cramponează în sine, refuzând interacțiunea cu ceilalți și cu ajutorul căruia Cătălina Hașotti trage un semnal de alarmă cu privire la problematica viitorului.

Pentru oricare cititor, volumul „Ziua care tocmai a trecut” este un bun prilej de  lectură meditativă, iar pentru autoare, un pas înainte  în  intenția de a pune sub lupă realitatea contemporană.

de Gela Enea

Gela Enea este membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Craiova. Până în prezent a publicat 18 volume de critică literară, poezie, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri, cărti științifice și metodice. Este prezentă în mai multe antologii, atât în țară, cât și  în Franța, Italia, Iran, Albania. Poeziile sale au fost traduse în limba franceză, italiană, engleză, spaniolă, albaneză. Este colaborator permanent pentru critică de întâmpinare la revista Uniunii Scriitorilor, „Ramuri”. Colaborează și cu alte  reviste ale uniunii sau sub egida uniunii, precum: „Luceafărul de dimineață”, „România literară”, „Viața românească”,  „Convorbiri literare”, „Orizont”,  „Neuma”, „Caiete Silvane”, „Expres cultural”, „Libris”, „Mișcarea literară”, „Poesis”. A obținut mai multe premii, cele mai recente, din anul 2023, sunt: Marele premiu „Nichita Stănescu”, la Festivalul-Concurs „Nichita Stănescu” din Spania, cu volumul bilingv, „Butonul de panică” (versuri), Premiul pentru critică literară decernat de filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul „Cartea de identitate critică” (Editura „Neuma”, 2022) și Premiul pentru critică literară, pentru același volum, în cadrul Festivalului „Saloanele Liviu Rebreanu”, Bistrița, 2023.