top of page

Pe timp de război

Cultura țării cu care ești în război

 

Dacă NATO (și implicit și România) se află în acest moment în război cu Rusia sau nu este o chestiune discutabilă. Nu există un conflict armat în desfășurare între cele două tabere, însă războiul pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei a provocat, din fericire, o reacție vehementă din partea alianței Nord-Atlantice, și nu numai, aceasta oferindu-și ajutorul cam sub toate formele, mai puțin sub cea pe care americanii o numesc „Boots on the ground”. Și spun „din fericire” pentru că dacă Rusia ar fi obținut acea victorie ușoară și rapidă pe care miza împotriva Ucrainei, cam toți analiștii geo-politici și experții militari sunt de acord că Moldova, țara noastră soră, ar fi urmat în foarte scurt timp să aibă aceeași soartă. Și, poate, încurajată de aceste victorii, Rusia ar fi încercat să se întindă și mai departe, ciupind un pic NATO, măcar să vadă dacă e într-adevăr în moarte cerebrală, cum îl descria Macron în 2019.

Iar acea soartă ar fi fost cu siguranță una îngrozitoare, masacrele de la Bucha și Irpin, din primele zile ale invaziei, când ostașii ruși se credeau pe val, servind drept un preambul destul de grăitor pentru ce s-ar fi întâmplat și cu restul oamenilor din Moldova și Ucraina după invazia „eliberatoare”.

Astfel stând lucrurile, având în plină desfășurare un război purtat pe deoparte de o Ucraină dependentă de ajutorul militar al NATO și de cealaltă parte de o Rusie tot mai slăbită economic din cauza sancțiunilor americane, mai ales, dar și europene, cred că putem spune fără a ne teme că greșim prea mult că Rusia este o țară care ne e inamică. Și chiar dacă nu suntem în acest moment implicați într-un război convențional cu ea, o formă de conflict există. Și există exclusiv datorită nerespectării unilaterale de către Rusia a tratatelor internaționale și a agresiunii sale. E foarte important acest aspect, în acest conflict există un singur vinovat.

De ce atunci continuăm să prizăm cultura rusă? Poate părea o întrebare deplasată, ce are politica externă a Rusiei de-a face cu cultura pe care a oferit-o lumii de-a lungul timpului? Sau cu cea pe care o propune în acest moment? Nu ar fi chiar imoral să respingem o cultură atât de vastă, datorită unei politici vremelnice, implementate de o mână de oameni?

Păi... are de-a face. Adică are tot atât de mult de-a face cu războiul cât are și economia Rusiei, pe care nimeni nu s-a întrebat dacă e moral s-o sancționeze statele vestice. Sau, cel puțin, nimeni în toate mințile nu s-a întrebat asta, lăsăm deoparte cazul Victor Orban deocamdată. Economia Rusiei este motorul războiului, dacă vrem ca armata rusă să obosească, e imperios necesar să-i strangulăm economia, spune orice calcul. Cu cultura, această implicație nu se aplică.

Totuși, în sport, bunăoară, multe federații internaționale au exclus sportivii ruși (sau cel puțin le-au interzis să concureze reprezentând culorile Rusiei) de la competițiile internaționale după începutul războiului. De ce au făcut asta, câtă vreme sportul nu susține în mod direct mașina de război, așa cum o face economia? Pentru că sportul alimentează moralul. Sportul înseamnă prietenie. Penalizând Rusia la nivel sportiv, i se arată că nu poate rămâne prietenă cu celelalte state, câtă vreme se comportă agresiv și criminal. Ei, oare cultura nu e în aceeași situație?

Eu cred că se află, de fapt, într-o situație încă și mai ingrată.

Nu este oare cultura rusă unul dintre puținele lucruri cu care acest stat, altminteri barbar și înapoiat, se mândrește în lume și care-i justifică pretențiile imperialiste? Pe ce se bazează acel concept de „Russkiy Mir”, clamat de despotul de la Moscova și-n numele căruia acesta e dispus să comită orice crimă, mergând până la distrugerea lumii, pentru că „La ce bun o lume fără Rusia?”, dacă nu pe cultura rusă? Rusia e un stat federal, multietnic, cu mai multe religii și mai multe limbi, singurul lui factor unificator fiind patrimoniul cultural. Și atunci, nu ar fi oare un demers logic pentru toate statele cu care se află în conflict, să-i respingă orice produs cultural? Să-i arate că, iată, o lume fără Rusia poate foarte bine să existe.

Cultura rusă, cu toate vârfurile ei gigantice din toate domeniile, este una falimentară. Ea nu a fost în stare să-și aducă poporul la un nivel de înțelepciune suficient încât să prețuiască libertatea. Și să nu primească cu brațele deschise tirania în schimbul imperialismului. Care e rolul culturii unui stat, mă întreb, dacă nu acela de-a-și lumina poporul?

Cea rusă l-a făcut mujic să se creadă buricul pământului, să creadă că rusul are un soi de genialitate imposibil de înțeles de către celelalte popoare. Că el, rus fiind, îi poate cuprinde pe toți, rămânând, la rândul său, de necuprins pentru ceilalți. Și asta a condus, printre mulți alți factori, la acest mod de gândire care face ca și acum cetățenii ruși să susțină, în majoritatea lor, războiul fratricid. Patriarhul Kiril, bunăoară, își sprijină din răsputeri stăpânul dictator, punând biserica ortodoxă rusă în slujba genocidului unui popor de asemenea ortodox.

Pentru cei mai mulți dintre ruși, cultura ucraineană nu există. Limba ucraineană nu există. Și ar șterge de pe fața pământului orice urmă a existenței acestui stat, cu întreaga sa cultură cu tot. De ce, atunci, noi să continuăm să validăm cultura rusă? Când ea justifică atrocități pe care Europa mileniului III credea că nu le va mai trăi niciodată?

Va veni, desigur, o vreme în care cultura rusă va putea fi repusă în drepturi și așezată înapoi în locul pe care-l merită în lume. Dar ziua aceea nu e azi. Și ziua aceea nu va veni până când Rusia, asemeni Germaniei naziste, și multor altor state, inclusiv România, nu-și va recunoaște atrocitățile comise și nu-și va cere iertare pentru ele.

de Alexandru Lamba

55 afișări3 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Eminescu

bottom of page