Poemul de duminică
- Monica Pillat
- 16 iun. 2024
- 1 min de citit
Actualizată în: 17 iun. 2024
În așteptare
Brațe fluide mă-nconjoară,
Ca niște valuri nevăzute,
Și când m-ating, pe cerul minții,
Se-arată solii unor gânduri
Care nu-și află dezlegarea.
De unde vin? Unde m-ar duce?
Nu sunt făcute din cuvinte,
Ci din străfunduri de oceane,
Prin care fulgeră înaltul,
Dar eu am timp de zăbovire:
Le las să treac-ncet ca norii
Și luminez în așteptare.
de Monica Pillat
Comments