Poemul de duminică

Răsfrângeri

Te-am așteptat până la capăt,

Nădăjduind că ai răspunsuri

La întrebări și la neliniști

Ce nu își au pe lume leacul.

Și deodată ești cu mine:

Mă iei acasă de pe drumuri,

O potolire fără margini

M-adună și mă limpezește

Și mă aprind ca lumânarea.

Tu mă asculți pierdut în gânduri

Și-ntr-un târziu cutezi a-mi spune:

Dă-mi, de te-nduri, adăpostire,

Îmbracă-mă în straie calde

Și ia-mă-n brațe. Eu sunt Pruncul

Care-a murit și-acum învie.

de Monica Pillat