Poemul de duminică

Doamne mic

Mi-e tare frică, Doamne mic,

Simt că mi se răcește pasul,

Mi se apropie poate Ceasul

Și nu cutez să-Ți spun nimic,

Nici chiar în șoaptă bun rămasul.

Nu Te speria dacă de-acum

Nu mă mai vezi strâns lângă Tine,

Din nevăzut Te țin mai bine

Și-am să-Ți trimit să ai pe drum,

Răcoarea râurilor linie.

Am să-Ți răspund, când m-ai striga,

Dar nu cu glasul, ci cu visul

Care deschide larg închisul

Și face piatra catifea

S-acopere întreg abisul.

Iubirea n-are început,

Iar capătul e nesfârșirea

În care-și află liniștirea

Dorul după necunoscut,

Ascultă-i numai unduirea...

de Monica Pillat

Catedrala Patriarhală din București (sec. XVII), frescă pridvor - fotografie de Laurențiu-Ciprian Tudor, 25 februarie 2025.