top of page

Poezii de Paște

Actualizată în: 17 apr. 2023











Între lumi


Îmi pun urechea la pământ

S-aud cum iese din mormânt

Lumina sufletului dus

Care se ia după Isus.


Încuietorile se sparg,

Tot ce e strâmt se face larg

Şi greul care mă strivea,

De nu puteam nici să respir,

Se subţiază în zefir...


Mă simt de parc-aş învia,

Deşi nu ştiu să fi murit.



Marta


Dac-ai fi fost aici,

Lazăr nu s-ar fi stins,

Azi e a patra zi,

De când l-am îngropat.


Dar unde Te duci, Doamne?

De ce destupi mormântul

Dând piatra la o parte?

Acum e prea târziu,

Iar el se descompune…


Dar când îl chemi afarã,

Iată că se ridicã

Şi iese dinãuntru,

Înfãşurat în giulgiu.


În timp ce îl dezlegi

Şi îi descoperi faţa,

Pare cã nu e Lazãr,

Pe care îl ştiam.


Se mişcã şi se uitã

La noi ca printr-o ceaţã

În care ne-a pierdut.


Din toţi, numai cu Tine

S-ar regãsi acasã,

Dar Tu nu mai ai timp,

Cãci Ţi se-apropie Ceasul…



Lazãr


În bãtãtura casei

Se-adunã tot mai mulţi,

Curioşi sã mã întrebe

Cum e sã fii-nviat.


Pe când le povestesc,

Câţiva se minuneazã,

Ceilalţi îmi spun cã mint,

Ori cã vorbesc în dodii.


Unii mã roagã doar

Sã-i las sã punã mâna,

Ca sã se încredinţeze

Cã sunt adevãrat.


Ajung şi pelerinii

Care, când mã ating,

Se umplu de mireasma

Vãzduhului strãfund.


Acum, de la un timp,

Îmi dau târcoale noaptea,

Din curte, pe sub geam,

Cei puşi sã stingã vâlva

Şi sã mã scoatã mort.


E vremea sã-i întâmpin

Şi sã le-arãt mormântul

Din care, pe vecie,

Continui sã mã nasc.



Spre Emaus


Mergeam cu ochii în pãmânt,

Când un necunoscut, pe drum,

Ne-a întrebat ce e cu noi,

De ce suntem atât de trişti.


- Desigur, eşti strãin pe-aici,

Am spus, de încã n-ai aflat

Cã Domnul nostru a murit

Pe cruce, între doi tâlhari.


- Oare-aţi uitat când vã vestea

Cã se va-ntoarce din mormânt?

S-a tulburat.

Noi am tãcut

Nepricepând ce ne vorbea.

Iar noaptea se lãsa curând,

Şi l-am rugat, dacã putea

Sã mai rãmânã lângã noi.


Ajunşi la urmã, am intrat

Toţi trei în casã. Am adus

Merindele şi nişte vin,

El le-a-nchinat şi-a luat în mâini

Pâinea, a frânt-o şi ne-a dat

Din ea cu gestul de demult…

Dar bucuria ne-a orbit

Şi nu L-am mai putut vedea.



Acum când vii


Cutremurat, dau să m-apropiu,

Acum, când vii şi-mi ceri să pun

Mâna în coasta sfărâmată,

Ca să fiu sigur că eşti Tu.


Fără liman e bucuria

Să fiu cu Tine, răstignit

Şi ridicat din morţi la viaţă…

Te-ating: făptura Ta e duh,

Făgăduinţă şi chemare.


Te voi urma neţărmurit,

Trecând prin zid, călcând pe ape,

Celor încremeniţi în jur

Le va cânta, trezită, piatra.


Noi, ca sămânţa sub pământ,

Vom încolţi până la ceruri.



Monica Pillat (n. 1947, la București) este poetă, prozatoare și traducătoare. Este fiica prozatorului Dinu Pillat (și a Corneliei) și nepoata scriitorului și poetului tradiționalist Ion Pillat și a pictoriței Maria Pillat-Brateș. Este absolventă a Facultăţii de Limbi Germanice, Secţia engleză-română (1970) și doctor în literatură comparată (1978). A fost profesor de literatură engleză şi americană la Catedra de limbi străine a Institutului Pedagogic din Bucureşti (1970−1972) și la Catedra de literatură engleză a Facultăţii de Limbi Străine, Universitatea Bucureşti (1973−2005). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și autoare de cărți de poezie, proză, critică literară și memorialistică. A îngrijit volumele de corespondență ale familiei Pillat și a editat (împreună cu George Ardeleanu) seria de autor Dinu Pillat.


84 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

7 poeme

Comentários

Avaliado com 0 de 5 estrelas.
Ainda sem avaliações

Adicione uma avaliação
bottom of page