top of page

Portrete & note

Actualizată în: 23 aug. 2023


Marga Maria Rădulescu

 

Astăzi, trecând pe strada Traian, pe lângă Caritas, m-am gândit la vecina noastră de pe Culmea Veche.

– Marga Maria Rădulescu, singura care mă alinta cu apelativul „domnița mea”! Asta pentru că-i împrumutasem, cu ani în urmă, „Domnița nebănuitelor trepte”. Marga... cu apartamentul ei de la demisol, surpându-se pe ea și odată cu ea, dar recitându-ne cu har poezii și meditând la ,,sfera spirituală care ne unește pe toți’’, la „cercul celest al poeților din cartierul nostru”, care-l includea pe Bolintineanu, pe Eminescu și pe tatăl ei, Mircea Dem. Rădulescu ... Cea care nu plictisea pe nimeni niciodată, căci știa să fie șarmantă, să se alinte, să râdă, să transfigureze realitatea din jur, chiar și la cei optzeci de ani ai săi; cu talia adolescentină, fără urmă de riduri pe chipul ca de porțelan și îmbrăcată mereu elegant, la orice oră o căutai.

Într-o zi de primăvară timpurie, printre nămeți și țurțuri care picurau de peste tot, m-a dus să-mi arate icoana Maicii Domnului de la biserica Scaune, povestindu-mi pe drum istoria  icoanei – cum preotului de odinioară i se arătase în vis, cum un glas îl îndemnase s-o caute în podul bisericii unde sta ascunsă...

Mi-o amintesc într-o după-amiază de vară, rupând cu gesturi delicate buruienile din dreptul ferestrelor ei, de parcă oficia pe o scenă. Era îmbrăcată într-o rochie de catifea neagră, cu un guler mare de dantelă și purta sandale cu toc; era cu adevărat un personaj!

Într-o seară, trecând prin dreptul ferestrelor ei înșirate de-a lungul trotuarului, luminate și fără draperii, am văzut-o stând în picioare, cu mâinile împreunate, rugându-se cu fervoare la icoane, precum copiii.

Mi-a povestit odată despre întâlnirea – pe când avea optsprezece ani – cu Liviu Rebreanu, pe atunci directorul Teatrului Național, care o întrebase de ce nu se mărită, și care îi admirase îndelung frumusețea. Nu s-a mai măritat. Se spunea că fusese prietena târzie a poetului Emil Botta, care o vizita uneori, aducându-i mari buchete de trandafiri.

Avea o mătușă actriță la Paris, pe care o vizitase prin anii ’70 și de unde se întorsese într-un tren gol. A doua zi, când a dat ochii cu ea la teatru, Radu Beligan era să leșine – nimeni nu se aștepta s-o mai vadă!

Marga se apucase de regie de teatru destul de târziu, dar rămăsese și după terminarea studiilor ceea ce fusese toată viața: sufleor la Teatrul Național. Colabora frecvent cu Teatrul Radiofonic; în ultimii ani dramatiza piesele tatălui ei.

A fost fiica unică și iubită a poetul Mircea Dem. Rădulescu, poet și dramaturg de oarecare notorietate în interbelic și care murise în ’46 citind Kipling, scriitorul lui preferat.

- Ce destin! a remarcat odată prietenul nostru S., ascultând poveștile noastre despre Marga; o viață întreagă să fii sufleor și să locuiești la demisol!  

 

Revăzând după patruzeci de ani filmul „Gară pentru doi”


Platon Sergheievici Ryabinin are o carieră și o viață de familie aparent împlinite: pianist de oarecare notorietate – un om principial cum însuși se socotește –, locuiește la Moscova, soția este crainic la televiziune, iar fiica studentă.

Vera Nicolaevna Nefiodova, chelneriță la restaurantul unei gări pierdute în stepa rusească, mamă, singură, locuiește cu părinții fostului soț și îl așteaptă între două trenuri pe mecanicul Andrei, logodnicul speculant.

Povestea întâlnirii celor doi – a lui Platon și a Verei – durează trei zile, timp în care, în labirintul gării unde eșuează pianistul, suntem martori ai unei aparent ocultate, dar în realitate tragice coborâri în infern.

Încă de la întâia, memorabila secvență – cea a pierderii trenului de către Platon – asistăm (în iureșul mișcării caleidoscopice a unei lumi indiferente, cinice și corupte, amintind răzbit lumea bulgakoviană după intrarea lui Woland în Moscova din „Maestrul și Margareta”) la desfășurarea secvențială a pătimirilor eroului principal. În cele trei zile, petrecute pe peronul gării, identitatea socială a distinsul muzician se va metamorfoza în cea a unui cerșetor – o persoană lipsită de bani, fără un adăpost unde să poată înnopta, un om înjosit, umilit și, în final, lovit ca într-o joacă, de mecanicul cinic – cel care amintește prin expresia feței de grotescul personajelor ce îl înconjoară pe Hristos în tabloul lui Hieronymus Bosch, ,,Purtarea Crucii’’.

În toată sarabanda inumană pornită asupra sa, chipul și purtarea acestui pribeag către tărâmul durerii, vor rămâne neschimbate: aceeași decență, discreție și eleganță a manierelor, aceeași aleasă – într-o lume înrăită – bunătate și noblețe a inimii. De fapt, cine este acest pianist care face să răsune în restaurantul obscurei gări o muzică până atunci nicicând auzită? Chiar paznicii Hadesului, adică ai pușcăriei spre care acest Orfeu modern aleargă cu iubita lui, în ultima secvență a filmului, vor fi înduplecați la auzul muzicii pornite din acordeonul său, muzică ce se va ridica, precum o pasăre, dincolo de fortăreața închisorii, dincolo de infernul îngheațat.

Cine este Platon Sergheievici Ryabinin? Este omul care își asumase și se pregătea să ispășască o crimă care nu era a lui; un inocent pregătit să îndure o condamnare de minimum trei ani pentru crima soției sale, crainica de televiziune – cea pentru care minciuna devenise obișnuință și în viața privată și în cea publică; cea care se va inocenta ca una ce nu-i vinovată cu nimic, în chiar clipa când el va lua vina asupra sa.

Din adâncurile asumatei bolgii, al exilării de bună voie în infernul proscrișilor sorții, Platon Sergheievici – figură christică, om al pătimirii – va reînvia prin puterea iubirii și odată cu el, va renaște, prin aceeași asumare deplină a iubirii și a suferinței, Vera Nicolaevna, femeia ce avea să-l urmeze de acum încolo pe Drumului Calvarului și dincolo de el.

 

Fragment de corespondență. Câteva gânduri despre romanul lui Mihail Bulgakov, „Maestrul și Margareta”


(....) Cred că Maestrul și Margareta este unul dintre acele romane din literatura universală, pentru care orice superlativ poate părea sărac; construcție polimorfă & polifonică, din care decurg subtile & variate paliere de interpretare, romanul culminează cu acel final de semn opus punctului de pornire, fapt ce dă senzația de circularitate: intrarea lui Mefisto în Moscova – Răul demascator al răului lumii – din primul act, se încheie cu exitul aceluiași din final.

Se poate spune că este un roman construit la întretăierea a două șarpante majore: a văzutelor cu nevăzutele; la intersecția orizontalei umanului cu verticala supraordinii divine.

Cele două axe formează o Cruce – instrument al jertfei divine în jurul căreia este axat romanul, iar în plan secund, al jertfei  umane –  cea a Maestrului, dar și cea a lui Ivan, cel care, înțelegând proporțiile pericolului, va mărturisi în felul nebunilor lui Cristos, ajungând alături de Maestru, pe aceeași Golgotă comunistă – cea a spitalului de  psihiatrie.

Stilistic, romanul desfășoară într-un iureș caleidoscopic metaforă & alegorie, absurd & grotesc, realism magic avant la lettre & realism istoric, mărturie evanghelică & document de tip jurnalier, etc.

Scris în vremea terorii – Rusia anilor ‘30, romanul debutează cu pătrunderea în lumea moscovită a  principiului Răului. Uluitor este faptul că însuși Woland, descinzând printre oameni, îl va mărturisi pe Dumnezeu celor doi atei, așa cum s-a întâmplat, de altfel, de multe ori în Evanghelii. El îi face martori pe viu la scena din Vinerea Mare a judecății lui Iisus Hristos de către Ponțiu Pilat.

În momentul în care omul neagă existența lui Dumnezeu, el neagă și existența răului din lume. Berlioz, prototipul omului satisfăcut doar de propria judecată, este incapabil să recunoască și să se plece unei alte instanțe în afara sinelui; negându-l pe Hristos, va deschide ușa Răului  pe care nu-l va putea recunoaște, fapt ce-i va fi fatal; cum fatal le va fi tuturor celor prinși în caruselul plăcerilor facile, lăcomiei, delațiunii, etc..

Exemplară, povestea iubirii dintre Maestru și Margareta este cea care, anulând legile timpului și spațiului, va birui în final puterea morții.  

 

de Livia Iulia Bălan


136 afișări4 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

4 Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
Guest
Oct 22, 2023
Rated 5 out of 5 stars.

Felicitări 🌹😘

Like

Guest
Aug 29, 2023
Rated 5 out of 5 stars.

Poezia și proza merg mână în mână .Felicitări.

Like
Guest
Aug 30, 2023
Replying to

🌹 Mulțumesc.

Like

Guest
Aug 26, 2023
Rated 5 out of 5 stars.

❤️

Like
bottom of page