top of page

Prietenii tatălui meu

Tata era un om cult, toate cunoștințele lui, dobândite în mare parte ca autodidact, prin nenumăratele lecturi, se întâlneau cu personalitatea lui frumoasă, cu un caracter onest și o inimă curată, generoasă. Apoi, alt lucru important, tot ce citea trecea printr-un riguros filtru personal, dublat de o deosebită sensibilitate poetică și de un umor fin, care, deseori, datorită experiențelor trăite într-o viață deloc ușoară, ducea spre un sarcasm elevat. Înzestrat cu asemenea date, e de la sine înțeles că i-a fost destul de greu să găsească interlocutori pe măsură. Cei mai mulți îl priveau cu admirație, unii ca pe un ciudat, care vorbea o limbă străină de preocupările lor, iar majoritatea nu-l prea înțelegea, mai ales când reproducea citate și maxime în limba latină.

Avea tata doi prieteni, oameni care-l înțelegeau. Unul dintre ei era călugăr, iar noi îi spuneam Părintele Șuibea și viețuia la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Se cunoștea cu tata din anii tinereții și ne vizita destul de des. Mă fascinau hainele lui negre, lungi și barba spectaculoasă, dar, în același timp, mă temeam de căciula lui de blană, care semăna cu un animal pregătit să mă mănânce. Obsesia copilăriei mele. Îmi amintesc cum ne lua în brațe, pe surorile mele și pe mine, și ne vorbea cu blândețe. Poate că de atunci asociez barba lungă cu blândețea și înțelepciunea.

Și mai avea tata un prieten bun, poate cel mai bun: Nicolae Mezinca. Era unul dintre cei mai interesanți, mai misterioși oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Trăia între cărți, prin cărți. Locuia într-o garsonieră și avea atâtea cărți cum nu văzusem nici la biblioteca școlii, nici la librărie. Nemaiavând loc să le depoziteze, toată garsoniara era ticsită și trebuia să ai mare grijă să nu calci pe ele. Pentru mine a fost o mare onoare, când tata m-a luat cu el să-l vizităm și m-a prezentat: „copilul literat”. Tata îi spusese că-mi place să citesc, iar pentru Mezinca asta era cea mai mare calitate. Îmi amintesc chipul lui: o figură de intelectual veritabil, elegant în atitudine, gesturi și vorbe, purtând ochelari cu rame groase, negre, cum avea Arghezi. Chiar semăna cu scriitorul Tudor Arghezi. Foarte încântat de interesul meu pentru cărți, el m-a invitat să fiu bibliotecara lui, să vin oricând, să iau orice carte doresc. Mi-a oferit chiar cheia garsonierei. N-am mers niciodată neînsoțită, dar pentru mine a fost și a rămas unul dintre cele mai frumoase complimente. Mezinca a murit, după o lungă perioadă de boală, timp în care l-a rugat în repetate rânduri pe tata să ia cărțile și impresionanta colecție de discuri de vinil, ca să nu ajungă pe mâna oricui, după ce el nu va mai fi. Lucru care, din păcate, s-a adeverit, deoarece bunul-simț l-a împiedicat pe tata să-l lase fără cărți pe prietenul său. Îmi amintesc că l-am auzit spunându-i mamei că nu poate face asta, că-l respectă prea mult pe Mezinca și, știind că acele cărți sunt viața lui, să le ia ar fi fost ca și cum i-ar fi grăbit sfârșitul. A luat totuși tata, mai mult ca amintire, cărți valoroase, rare, cu care m-am hrănit în perioada liceului, în lungile vacanțe de vară, când nu îmi permiteam să merg în taberele școlare, alături de colegii mei. Cărțile poartă marca lui personală: însemnări, notițe și trimiteri la alți autori. La început, mă deranjau puțin, distrăgându-mă de la lectură, dar, mai târziu, le-am privit altfel: cu uimire și atenție, încercând să-l redescopăr pe Mezinca, unul dintre cei mai mari iubitori de carte. Din garsoniera lui, din sanctuarul literelor, l-am mutat acum în rugăciunea mea, unde e loc pentru toată lumea, ca într-o mare bibliotecă.

de Adina-Marina Tabacu


Povestirea face parte din volumul „Mici povestiri victoriene” în curs de apariție la editura brașoveană „Creator”.

85 afișări2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

2 Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating

De abia aștept să citesc volumul, Adina! Proza memorialistică, în afară de valoarea literară, e menită să păstreze vie amintirea oamenilor pe care i-am iubit și prețuit.

Like
Guest
Mar 05
Replying to

Mulțumesc, Rodica!

Like
bottom of page