Un top al cărților citite anul trecut
1. „Un gentleman la Moscova” de Amor Towles

Romanul lui Amor Towles se află pe primul loc pentru că admir scriitorii care reușesc să creeze atmosferă și să transmită amestecuri complexe de trăsături de caracter, fără să le numească direct. Inefabilul cere multă măiestrie ca să poată fi prins în cuvinte.
În perioada interbelică, comuniștii ruși condamnă un aristocrat - contele Rostov - la domiciliu forțat într-un hotel din inima Moscovei, unde acesta va rămâne timp de peste trei decenii, înregistrând astfel toată istoria din acest arest inedit al său.
Mi-a plăcut perspectiva originală: istoria petrecută în exterior este privită prin ochii unui personaj care nu are voie să iasă din hotel. Istoria este cea care vine la el, pentru că hotelul este vizitat de toți oamenii importanți ai vremii, aducând aici ecoul evenimentelor și marilor schimbări din exterior.
2. „Egipteanul” de Mika Waltari

Cartea se află în top pentru o altă calitate pe care o admir mult la scriitorii care reușesc să facă acest lucru: Mika Waltari a reînviat o lume, a trezit la viață mirosurile, sunetele Egiptului antic, felul special al căldurii zilelor de atunci și agitația unui drum, cu totul diferită de agitația de astăzi. În scris, nu este suficient numai să amintești că era cald sau că mirosea a mâncare condimentată, este ceva mai complicat să faci apel la simțurile cititorului și să i le trezești, să-l scufunzi într-o lume fictivă.
Personajul principal se numește Sinuhe și îi aflăm povestea din copilărie și până când ajunge medicul faraonului. În paralel cu povestea lui, imperiul întreg se prăbușește, atrăgând în acest vârtej viețile tuturor.
3. „4321” de Paul Auster

Mi-a plăcut romanul pentru ideea pe care o sugerează – aceea că narațiunea ar putea conduce viața, ar putea să o întoarcă în punctele de răscruce ca să o ia apoi pe un alt drum, să testeze o altă variantă. Puterea aceasta pe care Paul Auster i-o atribuie narațiunii m-a fermecat. Mulți dintre noi ne-am pus cel puțin o dată întrebarea cum ar fi fost dacă atunci, în acel moment, aș fi făcut altfel? Unde aș fi astăzi, dacă aș fi ales altceva? În romanul 4321 avem ocazia să aflăm răspunsurile la aceste întrebări, pentru că Paul Auster explorează aceste „cum ar fi fost dacă?”.
Romanul descrie patru versiuni posibile ale vieții lui Archie, un adolescent american din anii 1950-60. Lumea lui are problemele și provocările pe care le știm: rasismul, sportul care uneori acaparează tot interesul, dorința de succes în afaceri pentru unele personaje, dorința de a scrie pentru altele, dragostea și sexul.
4. „Demon Coperhead” de Barbara Kingsolver

Ceea ce a reușit Barbara Kingsolver să facă magistral în acest roman este o voce narativă de copil, perfect credibilă. Este unul dintre cele mai grele lucruri în scris – să găsești tonul potrivit unei voci de copil.
Cartea valorifică povestea bine-cunoscută a lui David Copperfield, mutând-o în prezent și aducând astfel în lumină problemele Americii contemporane: familii sărace, asistenți sociali ineficienți, analgezice și droguri servite ca soluții pentru probleme de sănătate. Numai felul plin de curaj și inocență cu care povestește toate acestea un copil mult încercat de viață face ca, pe alocuri, să se întrezărească speranța.
5. „Când nu mai înțelegem lumea” de Benjamin Labatut

Recunosc că a fost o carte greu de dus, am simțit-o ca pe un exercițiu de rezistență. O recomand pentru că nu trebuie să uităm că trăim într-o lume a contradicțiilor, în care totul pare să aibă față și revers: internetul, gadgeturile, tehnologia, tot ceea ce inventăm ca să ne ușurăm viața pare să rânjească strâmb pe la spatele nostru.
Cartea prezintă un fel de biografii romanțate ale unor savanți, iar stilul este cursiv, limpede și fermecător. Numai că același savant care a lucrat la descoperirea îngrășământului chimic (deci la scăderea foametei la nivel global) a descoperit și gazele otrăvitoare folosite în lagăre. Sau un mare matematician, o vedetă a lumii științifice a anilor 1950-60, care a revoluționat cercetarea matematică, a decis brusc să pună punct muncii sale, a cerut să-i fie arse manuscrisele și s-a retras definitiv din viața publică. Motivul: descoperise un secret îngrozitor, despre care nu a vorbit niciodată.
Întrebarea cu care vă va lăsa cartea este: ce preț
plătim pentru cunoașterea deplină?
de Simona Antonescu
Comments