Grație
Nu mai am timp și totuși ceasul
Nu se îndură să mai treacă,
La geamul meu noaptea se-ngână
Cu răsăritu-n asfințire.
Din ramele cu poze pale,
Cei de demult încep să iasă
Și prind să șteargă pe-ndelete
Hotarul dintre ieri și mâine,
Lăsând prezentul să se-ntindă.
Ce bine-mi face împletirea
Atâtor fire despărțite,
Până acum, de realitate!
Și iată cum deodată intru
În luminișul din icoană...
Troițe
Așa cum bunii mei
Au îmblânzit cândva
Pământul neumblat,
Punând din loc în loc
Troițele de lemn,
Pentru popas în duh
Și cale fără greș,
Sub pavăza de Sus,
La fel și eu când stau
Să plec cu scrisul meu
Pe unde n-am mai fost,
Înalț o cruce-n alb.
Refugiu
Când nu știu să mă apăr
De rău, de larma străzii,
Intru în schitul minții
Și-mi caut liniștirea
În ochii plini de gânduri
Ai Domnului și-ai Maicii,
Pictați demult pe ziduri.
Se uită lung la mine,
De la-nceputul lumii,
Și, iată, cum privirea
Duhului Lor de aur
Mă ia de jos în frescă.
de Monica Pillat
Frescă de Pârvu Mutu (Schitul „Lespezi”) - fotografie de Laurențiu-Ciprian Tudor
Comentarios