„Noaptea plec, noaptea mă întorc” sau cum ai povesti filmul cu bătrânul neadaptat
Scris lapidar, la timpul prezent, romanul „Noaptea plec, noaptea mă întorc” de Florin Lăzărescu, publicat la editura „Polirom”, în 2021, ne prezintă o zi din viața unui bărbat în prag de pensionare. Navetist, muncitor în construcții și victimă a bullying-ului de șantier, el luptă să facă față încercărilor de zi cu zi, fără a spera că viața îi va mai aduce vreo realizare, ci doar că va supraviețui până când va reuși să se retragă din câmpul muncii.
Acțiunea începe într-o dimineață, devreme, înainte de răsăritul soarelui, când Pavel, protagonistul nostru, pleacă de acasă pentru a prinde trenul cu care va face naveta, alături de fiica sa, studentă, care trecuse pe-acasă într-o minivacanță și se termină când același personaj se întoarce acasă, tot cu trenul, după o zi plină de peripeții. Această singură zi din viața lui încearcă să-i surprindă esența, împreună cu esența întregii societăți moderne, văzute prin ochii unui inadaptat.
„M-a obligat de la serviciu să am card, n-am avut de-ales… Ce să fac, să mă duc la alți hoți?! Toți sunteți la fel. Era mai cinstit când îi luam eu la plic de la doamna contabilă. Că, dacă voiam să-i dau o ciocolată, îi dădeam. Dacă nu, nu. Da’ cu voi n-am de ales… Caca-maca, comision!… Am împrumutat odată niște bani de la voi și v-am plătit dublu înapoi, mai rău ca la cămătari. Iar voi vreți să vă las banii mei degeaba, să vă folosiți de ei și canci comision pentru mine! Mie îmi dați comision că-mi țineți banii la voi?…”
Aflăm că Pavel este un om care a muncit toată viața în construcții, iar acum încearcă să iasă la pensie un pic mai devreme, aflăm că oamenii de lângă el și-au încercat norocul peste hotare, unora mergându-le mai bine, altora mai rău, că în construcții lucrurile nu mai sunt deloc roz, influxul de forță de muncă din Asia făcând mediul foarte puternic concurențial.
Personajul principal e bine conturat, anormal de vorbăreț, el, de fapt, gândind cu voce tare cam tot timpul, lucru care face ca romanul să fie cu atât mai ușor de transpus în film. Acest artificiu scade din credibilitate, însă Florin Lăzărescu reușește să compenseze printr-un umor naiv cu care-și dotează personajul.
De fapt, nu doar personajul e naiv în umorul său, ci și situațiile în sine. Felul în care inginerul îi prezintă pe muncitorii contractați din Asia, spunându-le celor români să-i „forjeze”, firma de IT – în care se face testare de jocuri, ce altceva s-ar fi putut face? – care rămâne integral fără curent electric când cineva se împiedică de un fir și smulge o priză, corporatistul care-și spune salariul, fără nicio jenă, unui străin, întâlnirea de la firma de videochat, interviul de HR, toate aceste scene sunt construite cu o naivitate care împinge romanul în zona de pamflet. Nu e o carte despre realitatea românească, ci e o caricatură a acesteia din urmă.
„−Care este obiectivul dumneavoastră personal în viață?
−Să trăiesc.
−Unde vă vedeți peste cinci ani?
−Unde să mă văd? La pensie, dom’șoară.
−Ce hobby-uri aveți?
−Adică ce să am?
−Ce vă place dumneavoastră să faceți cel mai mult?
−Să vorbesc.
−Asta mi-am dat seama. Ce vă place să faceți când mergeți în vacanță?
−Eu n-am fost niciodată în vacanță. Ce să caut în vacanță? M-aș plicitisi de moarte să stau degeaba.”
Totuși, nedumerirea omului care a rămas închistat în formele unei societăți pe care nu o mai regăsește în realitatea înconjurătoare are o notă de autenticitate. Pavel nu e neapărat rezultatul refuzului de a se adapta, ci, mai degrabă, al lipsei resurselor de a o face. Pavel e părintele nostru pe care, fiind prea grăbiți, uităm să-l învățăm să trăiască în societatea noastră, așa cum a făcut-o el cu noi, când eram copii.
Stilul, trebuie să recunosc, nu m-a atras la această carte. Acțiunea e alertă și paginile se întorc ușor, nimic de zis, dar mulțimea frazelor care încep cu „Pavel” urmat de verb fac lectura să curgă forțat. Înțeleg, romanul se dorea a fi cinematografic, foarte ușor de transpus într-un scenariu de film – și, da, aceste scopuri sunt atinse –, însă de la scriitura unui roman am alte așteptări. Frazarea trebuie să și placă, nu doar să transmită cât mai eficient posibil o informație. Iar în cazul de față ai impresia că citești un text tehnic, indicațiile de punere în scenă a filmului, nu romanul.
de Alexandru Lamba
留言