top of page

Profil

Data înscrierii: 8 mai 2023

Despre


ree













Maria Gabriela Dobrescu s-a născut la 31 martie 1967, la Câmpina. A absolvit Institutul Pedagogic al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1989) și Facultatea de Limba și literatura română (specialitatea Limba și literatura română - Limba și literatura engleză) a Universității „Spiru Haret” din București (2008). A urmat apoi un Master (Limba și literatura română - identitate în multiculturalism) la Universitatea „Transilvania” din Brașov și cursuri postuniversitare de Științele educației la aceeași universitate. Este profesor gradul I de limba și literatura română. Este membru fondator al Asociației Masterpeace.ro din Ploiești și al Societății Scriitorilor Prahoveni din Câmpina. A debutat în anul 2009, în antologia de cenaclu „Virtualia” (Iași) și, de atunci, a publicat trei volume de poezie: „Mireasa de sare” (2012), „Gânduri în cușcă” (2013) și „Poeme cu Filip” (2019). Cea mai recentă carte a sa este „Absolution” (poezie, 2022). Din 2023 face parte din Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România.



Prezentare generală

Prenume
Maria
Nume
Dobrescu

  Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, te invităm să te înscrii mai jos.

bottom of page