top of page

Autor:

Data înscrierii: 8 sept. 2023













Mihaela Malea Stroe este numele sub care semnează Mihaela Stroe (n. Malea), n. 17 iunie 1957, în Braşov. Este poetă, prozatoare, eseistă. Absolventă a Facultăţii de Filologie, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj, doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, a fost profesor de limba și literatura română la Colegiul „Nicolae Titulescu” din Braşov (1980 – 2015). Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Braşov, din 2009. Are colaborări cu poezie, proză, teatru, eseu şi cronică de carte la cele mai importante publicaţii culturale din țară. A debutat, în 1973, în revista „Muguri” a Colegiului Național „Andrei Şaguna”. Debutul editorial a avut loc cu romanul „Fatimata” (Editura „Arania”, Brașov, 1995). S-a bucurat de poeme traduse de Hans Bergel și Valeria Manta Tăicuțu în limbile germană, franceză şi engleză. Premii literare: premiul pentru debut „Darie Magheru”, acordat de USR – filiala Braşov, pentru volumul „Fatimata” (1997); Premiul „Arania” pentru cercetare ştiinţifică, pentru volumul „Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion”, în 2002; Marele Trofeu în cadrul concursului judeţean „Braşovul văzut de tineri” (2007) pentru realizarea proiectului „Scriitori braşoveni” și Premiul filialei USR Brașov, „Cartea anului” ex-aequo, pentru volumul „Clipa de grație” (2016). Opera sa cuprinde romanele „Fatimata” (1995, 2017) și „Seara nucilor verzi” (2018), volumul „Eseuri” (2018), studiul comparatist „Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion” (2002) și cărțile de poezie: „Spre al nouălea cer” (2008), „Anotimp fără nume” (2008), „7×7 poeme de iubire” (2009), „Poemele fiinţei şi ale semnelor” (2012), „Clipa de graţie” (2016) și „Alfabestiar” (2020).


Prezentare

Prenume
Mihaela Malea Stroe
bottom of page