top of page
Profil
Data înscrierii: 4 feb. 2023
Despre

Eugen Gomboș este născut în 1969, la Târgu Mureș. A absolvit facultatea de drept și profesează ca avocat, în Brașov. Este, de asemenea, absolvent al școlii populare de artă, secția pictură. Debutează în anul 1999, în Revista Asociațiunii Transilvane ASTRA, cu povestea „Cruciatul” și continuă să publice proză scurtă în diverse reviste tipărite sau online. Pentru o perioadă de trei ani a furnizat editorialul ziarului „Munca și cariera”. Lansează primul volum de proză scurtă în anul 2009 („Supraveghetorii”), iar un al doilea în 2016, „Vârful”. În 2022 revine cu un volum de eseuri și comentarii. De la finele aceluiași an este membru fondator al Asociației culturale și al revistei online „Epithet”.
Prezentare generală
Prenume
Eugen
Nume
Gomboș
Posts (38)
31 aug. 2026 ∙ 4 min
Ultima zi de vară
Mă gândesc că nu din cauza vârstei – toamna vieţii mele – îmi fug gândurile la acest anotimp. Ci chiar din pură nostalgie și pentru că azi se sfârșește vara. Pentru că, deşi din motive de sănătate îmi displace toamna, îi duc dorul. De obicei către sfârşitul verii, ca acum. Ca oricărui copil, mi-a plăcut iarna cu zăpadă, vacanţa de Crăciun, cadourile, sania – nu dezvolt motivele pentru că toată lumea care a trecut prin copilărie le știe. Apoi vara, pentru altă vacanţă lungă şi pentru mare. În...
54
0
6
6 aug. 2026 ∙ 5 min
Gunoiul
Astăzi m-am hotărât să scriu despre gunoaie. Aş putea spune că sunt oarecum constrâns, dar pentru că, în definitiv, decizia îmi aparţine exclusiv mie, e corect să spun că „m-am hotărât”. Faptul că voi folosi un alt limbaj decât cel cu care v-am şi m-am obişnuit, este iarăşi o decizie proprie. Explicaţia motivaţiei – fără ca asta să fie o scuză – se va regăsi chiar în conţinutul acestui text. Definiţia gunoiului este una extrem de succintă, departe de a-i sublinia toate conotaţiile: resturi...
34
0
2
8 iul. 2026 ∙ 10 min
Naufragiul
Fascinat de psihicul uman, încă necunoscut sub atât de multe aspecte, îmi pun tot felul de întrebări legate de ciudăţeniile şi paradoxurile sale. O astfel de întrebare scormonitoare priveşte modalitatea în care, privind retrospectiv, transformăm suferinţa în bucurie. Mai exact sunt curios să înţeleg de ce naufragiaţii, rătăciții prin diverse locuri, cei care eu trecut prin momente grele de supraviețuire, ulterior au o nostalgie pentru locul şi perioada respectivă. Este o contradicție...
43
0
2
bottom of page

