Top cărți 2024

Nu vreau să transform acest articol într-un manifest, dar țin să subliniez de la început că nu-mi plac deloc topurile și listele retrospective cu titlul de „Cele mai bune cărți ale anului...”. Și nu-mi plac exact din motivul pe care-l voi invoca pentru a-mi justifica propria subiectivitate manifestată în acest articol: nu am citit tot ce au scris autorii români în anul 2024. Nu am citit nici măcar tot ce mi-am fi dorit să citesc, nici măcar tot ce am cumpărat. Deci, cu ce autoritate să fac eu un „top”?

Acestea fiind spuse, vă rog să luați lista de mai jos ca pe un simplu set de recomandări din partea mea. Să le spunem: cinci cărți din 2024 pe care le-am citit și care mi-au plăcut.

Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni – Cosmin Leucuța – Humanitas, 2024

Un volum de proză scurtă, reunind texte realiste, suprarealiste sau fantastice. Stilul este același pe care Cosmin Leucuța l-a cizelat în volumele „Numele Altora” și „Cum te vei îmbrăca de sfârșitul lumii”, temele variază, dar gravitează în jurul sentimentelor de alienare și distorsionarea percepției realității.

Silex – George Cornilă, Polirom, 2024

Un roman-simbol despre criza identității scriitorului, despre confuzia dintre realitate și ficțiune și despre auto descoperire. Ce rămâi, tu însuți, atunci când propriile amintiri se dovedesc a fi fantasme? Ce te mai definește, când propriile acțiuni nu s-au întâmplat decât în mintea ta?

Ultima carte – Marian Coman – Nemira, 2024

Mai multe povești adunate într-una singură, un complex de spații și timpuri ținute laolaltă de puterea minților celor care creează povești. Destine care se întrepătrund ingenios și fire narative abil împletite, toate într-o scriitură de excepție, marca Marian Coman, o continuare naturală a „Omulețului din perete”.

 Nu toate tăcerile - Nicoleta Beraru – Editura pentru artă și literatură, 2024

O carte grea, răscolitoare, despre orori și despre asumare, în contextul celui de-al doilea război mondial. Uneori, deciziile pe care le luăm ne bântuie pentru restul zilelor noastre, iar a alege să nu faci rău se poate dovedi insuficient, la fel cum se poate dovedi și a alege să faci bine, dar din motive greșite. Nu toate tăcerile sunt de aur, nu toate tăcerile pot rămâne fără consecințe.

O mie nouă sute optzeci și opt – Cristian Vicol – Editura Brumar

Volumul de proză scurtă „O mie nouă sute optzeci și opt” e o călătorie prin Timișoara anilor ’90 și 2000, o plimbare pe aleea amintirilor comuniste și de tranziție, dar evocă în sine însăși viața. Aventuros și autobiografic (poate?), textele zugrăvesc perioada copilăriei, care are felul ei de a trece frumos, oricare ar fi lumea din jur, observând-o, dar nu luptându-se cu ea.

de Alexandru Lamba