Profil
Despre

Dan Burcea este critic literar franco-român, jurnalist cultural, traducător și editor. A studiat filologia, secția română-franceză, la Universitatea din București. Ajuns în Franța, imediat după căderea regimului comunist, a lucrat la Jurnalul Oficial al Parlamentului European. Pasionat de literatură, a inițiat, în 2017, proiectul literar „Lettres Capitales”, care a primit, în 2021, „Le Prix Rive Gauche” pentru cea mai bună revistă literară online din Franța. Obiectivul principal al acestei reviste este legătura dintre culturile română și franceză, dar și provocările actuale din lumea culturală francofonă. În Franța, Dan Burcea a publicat în reviste prestigioase precum „Nouvelle Revue française” sau „Salon littéraire”, iar, în România, pe lângă cărțile traduse (a fost și coordonator de colecție la editura „Spandugino”), a continuat colaborarea cu presa culturală publicând în „Observator cultural”, „Suplimentul de cultură”, „Cultura”, „Argeș”, „Dilema Veche”, „Convorbiri literare”, dar și în bookhub.ro, lepetitjournal.com, atelier.liternet.ro ș.a.m.d.. Actualmente, Dan Burcea este unul din criticii literari cei mai bine cotați din peisajul literar francez.