top of page

Profil

Data înscrierii: 30 iul. 2026

Despre

Lăcrămioara Stoie (n. 1956) a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” în 1975, urmând apoi studii de filologie (română-franceză) la Universitatea din București, încheiate în 1980. A fost profesor de română și de franceză, apoi bibliotecar la Biblioteca Județeană „George Barițiu” din Brașov, iar, în perioada 2010-2017, a fost titulara rubricii „Note de lectură” din revista „Astra. Literatură, arte şi idei”. În co-autorat cu Traian Gărduş, a semnat traducerea primei cărţi publicate de Andrei Codrescu în România, „Domnul Teste în America şi alte momente realiste” (Editura „Dacia”, 1993, ediţie îngrijită şi prefaţată de Nicolae Stoie, cu o postfaţă de Ioan P. Culianu). De-a lungul timpului, a mai colaborat cu recenzii şi traduceri din Emil Cioran, Michael Heller şi poezie americană la revistele „Astra”, „Luceafărul” ş.a.m.d.. În 2017, a debutat cu volumul de poezie „Jurnalul cuvintelor tăcute” („Libris Editorial”), care a primit Premiul pentru debut al Filialei Braşov a Uniunii Scriitorilor din România. Cea mai recentă carte este „O minciună adâncă, plină de farmec” (poezie), apărută în 2020 la editura „Tracus Arte”.

Prezentare generală

Prenume
Lăcrămioara
Nume
Stoie

  Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, te invităm să te înscrii mai jos.

bottom of page