top of page

Biruitorul Lumii

Actualizată în: 7 iun.

Fragment de roman în lucru


Raja

  

Oglinda de Aranmula[1în care mă privesc este o fereastră spre mine cum nu credeam că aș putea deschide vreodată. Doar un suflet pios putea șlefui metalul până la perfecțiune și doar un mesager al zeilor îmi putea trimite acest dar desăvârșit. Trebuie să îl răsplătesc pe creatorul acestei minuni!

Mă văd, pentru prima oară, exact cum sunt și caut să ghicesc cum mă văd alții. Am chipul mamei, delicat și frumos. În ochi îmi strălucește rațiunea; negrul lor, la fel de intens ca nuanța de abanos a părului, îmi dau un aer misterios, dar totodată nobil. Turbanul indică noblețea. Nasul drept, dar bine proporționat, trădează firea-mi energică și autoritară; mustața stufoasă și barba îngrijită accentuează personalitatea mea puternică. Hainele îmi devoalează obârșia, în timp ce bijuteriile reflectă bogăția mea fără de seamăn. Și-atunci, de ce nu mă mulțumește imaginea? Ar trebui să fiu mândru de mine! Conduc un regat prosper și pașnic, sunt devotat zeilor, țin la prestigiul meu și respect tradițiile și obiceiurile strămoșilor, fără a refuza schimbarea, din care decurge progresul. Sunt un om bun, drept... Sunt educat și iubesc arta. Sunt...

Aș vrea să-mi pot privi sufletul. Doar astfel aș reuși să înțeleg cu adevărat cine sunt, ce simt, ce vreau... Doar astfel aș putea să mă împac cu mine, să mă accept și iubesc...

Privesc din nou în oglinda al cărei luciu s-a întunecat dintr-odată ca un lac în care se oglindesc nori de furtună. Ce se întâmplă? Ce demon a creat asta? Îi voi tăia capul! Sub ochii mei, eu, cel din oglindă, mă sparg în mii de cioburi care, într-o clipită, recreează o altă imagine. Oribilitatea pe care o văd în locul feței mele îmi îngheață sângele în vine. Să fie sufletul meu? Dacă da, e un suflet diform, plin de cicatrici, de frici și regrete, de ură și remușcări. Un suflet fricos, care se ascunde după măști; care trădează, minte și se minte.

Ce umilință! Ăsta nu sunt eu! Sau..., nu știu..., poate că sunt un laș, din moment ce trădez memoria tatălui meu, lăsându-l nerăzbunat, ba chiar plătind tribut regelui care l-a ucis. Ah, cât aș vrea să am curajul de a mă pune în fruntea trupelor și de a porni în marș spre ținutul stăpânit de Bhattiya. Aș trece regatul Magadha prin foc și sabie, iar pe rege l-aș îngropa sub zidurile palatului din Girivraja[2]. Aș rămâne în istorie ca un erou, o inspirație pentru urmașii mei la tron. M-aș putea uita în ochii soției mele și, sigur pe bărbăția mea, aș putea-o împlini după cum se cuvine.

— Mărite rajah, ce te tulbură?

Poate că ar trebui să-mi schimb sfetnicul, căci el e cel care mă îndeamnă să aleg pacea, în detrimentul răzbunării. Dar cum să fac asta când Sanjay l-a slujit cu credință pe tatăl meu și, în plus, e singurul brahmin a cărui familie coboară din cei șapte Rishi[3]? Mi-aș pierde și bruma de prestigiu pe care o mai am.

— Nimic!

— Preaiubite, ți-a fost adus cerșetorul care se laudă că poate întrezări viitorul.

— Îl voi primi în grădină!

— Facă-se voia ta!

 

Dveș

 

Ziua în care am ajuns în sfârșit la porțile cetății pe care o voi stăpâni e fierbinte ca ceara care se scurge dintr-o lumânare aprinsă. Ființa pe care o posed suferă de sete precum un lujer uscat de razele necruțătoare ale soarelui. Aș putea să i-o astâmpăr, căci gărzile îmi tot oferă apă, dar chinul lui mă întărește.

Străbat piața orașului, până în fața unor porți impunătoare. Pătrund într-o grădină minunată și trec pe lângă un iaz din mijlocul căruia o fântână arteziană zvârle spre soare picături infime de curcubeu. În apele acestuia se oglindește viitorul meu palat. Cel care urmează să îmi ofere tot cea ce deține stă așezat pe un tron din aur împodobit cu safire, sub un banian[4] la vederea căruia mă bucur nespus, căci astfel mă percep a fi: un epifit[5] atotputernic peste cel pe care îl consumă. 

Ce paradox! În oaza aceasta în care domnesc frumosul, simetria și armonia se întâlnesc două ființe care, fără mijlocirea mea, nu ar fi avut niciodată contact. Un rege îmbrăcat în mătase brodată cu fir de aur și împodobită cu pietre mai sclipitoare decât stelele nopții, care privește cu silă nedisimulată o stârpitură în zdrențe, un copil cu părul vâlvoi și murdar și cu ochii lipiți de puroi.

Fără să știe că-l văd, maharajahul face semn să se apropie unui brahmin[6], pe care părul lung și alb îl arată a fi înțelept, după care, fără să știe că-l aud, îi vorbește acestuia la ureche. Într-un final, omul, sfânt doar în mintea lui, se îndreptă de spate și, cu voce răgușită, mă întreabă:

— Ce faci aici, cerșetorule? Nu știi că acest loc este rezervat doar celor care cunosc legea supremă a firii?

— Dacă acest loc este rezervat doar celor care cunosc legea supremă a firii, întrebarea corectă este ce cauți TU aici? Mă joc cu el, contrariindu-l.

— Scursoare! Am studiat vedele o viață cât zece ale tale! se repede la mine, cu aura întunecată de nervi. Știu totul despre Cel Care a Creat Sinele și se află la originea universului și a vieții. Eu mă trag din Hiranyagarbha[7], iar tu, un impur născut din viermi, care datorează respect până și șobolanilor, cutezi să-mi vorbești ca unuia asemeni ție?!

— Ești arogant, brahminule, păcătuind astfel. Ești mândru și prea lesne de stârnit. Te crezi superior tuturor și, chiar dacă, spre deosebire de mine, vezi, ești orb ca o cârtiță! Te-ai izolat de mic de lume căutând să-l înțelegi pe Cel Ce A Creat Lumea. Nu mai vorbi cu mine, brahminule! Ești doar un prost captiv în maya[8], care, crezând că stăpânește adevărul, propovăduiește o iluzie.

— Prin legea imuabilă a Karmei[9], te-ai osândit la moarte! rostește, cu ochii scăpărând de mânie.

Își îndreaptă privirea spre maharajah, iar eu percep imediat intenția ucigașă a gândului său.

Regele se întunecă la față și prinde cu mâna mânerul din fildeș al sabiei sale, pe care o scoate din teacă încet, dominat de incertitudini. Deodată cu el, dar cu hotărâre, fac același gest soldații care-l veghează. Nu mă sperii. Știu că nu mă va ucide, căci cunosc deja ce-l macină. Cum poate să vadă viitorul un orb? gândește, fără a rosti, iar eu îi ofer răspunsul:

— Văd ziua de mâine, la fel cum o vezi tu pe cea de ieri!

Tăișul sabiei lunecă înapoi. Câteva clipe, maharajahul mă privește cu ochii lui mari și întunecați, căutând să înțeleagă ceea ce nu are cum.

— Stăpânești Prashna Kundali[10]? mă întreabă, dovedindu-și ignoranța.

— Prashna Kundali e pentru copii, mărite raja!

— Și tu ce ești, nu un copil? Vorbește, ce stai?! se repede, nerăbdător să afle.

— Ce vrei să știi, raja?

Dă să strige ce-l arde, dar îl întrerup.

— Nu te grăbi să pui întrebări la care nu vei putea accepta răspunsul...

— Spune-mi, vorbește gâtuit, ce vreau să aflu! De faci asta, te voi îmbrăca în aur și te voi așeza la picioarele mele, ca unic sfătuitor!

Brahminul murmură o împotrivire, dar raja își păstrează ochii ațintiți spre mine. La rândul meu, pentru prima oară în acest înveliș, deschid ochii, subjugându-l complet cu albul lor desăvârșit ca marmura de Makrana[11].

— Raja... Îndepărtează-ți oamenii! Ceea ce eu știu doar ție îți pot spune!

 

Raja

 

Mă înspăimântă această creatură abominabilă. Îl voi visa, cu certitudine, la noapte. Simt o durere ascuțită în piept și o amețeală care mă  cuprinde. De ce-l ascult, în loc să îl arunc în cușca tigrilor bengalezi? Să fie de vină misterul care răzbate din întreaga lui înfățișare?

E un băiat mic și firav, cu pielea arsă de soare și murdară. Pe țeasta acoperită de coji părul crește smocuri, ca iarba în deșertul Thar. Pe umeri poartă o pelerină neagră, care îi dă un aer sinistru. Cât despre chipul lui, abia îl pot privi; e înspăimântător! Are ochii albi, goi, iar nasul lui, mare și turtit, pare împrumutat de la o maimuță cu trompă. Buzele-i, strânse în rictus, par două fire de ață ce n-au surâs niciodată. O cicatrice adâncă și vindecată prost, căci încă supurează, îi pleacă din frunte și i se oprește-n bărbie. Urâtă creatură! Din ce părinți siniștri s-o trage?

În mod ciudat, în ciuda repulsiei pe care mi-o provoacă, mă simt atras de cerșetorul ăsta ca de un alter ego. Vorbele lui stârnesc în mine o curiozitate de nestăvilit. Îl aud glăsuind, fapt straniu, pe două voci: una auzită din câte văd de toți, și-o alta ascunsă, care reverberează doar în capul meu, dulce și înnebunitor totodată, enervantă, persuasivă și ademenitoare, ca o melodie de leagăn ce te împiedică să adormi.

— Lăsați-ne singuri!

Oare cine a poruncit, eu sau el? mă întreb, căci glasul mi-a fost nefiresc de puternic.

— Preaputernice, te conjur...

Ignor implorarea brahminului și strig:

— Lăsați-ne singuri, am spus!

 

Sanjay

 

Sunt Sanjay, brahmin din tată-n fiu, cel mai înalt dintre cei înalți, cel mai înțelept dintre cei înțelepți. Am studiat Vedele[12] toată viața mea, meditând asupra tainelor cerești și lumești, în concordanță cu regulile și ritualurile străvechi. Sunt sfătuitorul Biruitorului Lumii și sunt dator să-l apăr de Nevăzuți. Cum, însă, pot proteja pe cineva mai sus-pus decât mine, mai ales dacă el nu îmi permite să intervin?

Creatura aceasta blestemată este orice, numai copil nu! Ochii lui albi, fără viață, îmi provoacă fiori. Chiar dacă își ascunde trupul firav sub pelerină, îi pot percepe sufletul corupt. Zeii m-au atenționat că va veni, căci i-am visat apariția. L-am văzut străbătând piața orașului, însoțit de o mulțime de gărzi și l-am recunoscut imediat ca fiind un Atișudra defecat de varne[13]. În vis, mă încerca o teamă nedefinită, o atenționare de a mă ține departe de el. Pe lângă frică, simțeam o ură copleșitoare. Voiam să lupt, dar și să fug totodată, dar nu puteam face nici una nici alta, pentru că nu mă puteam mișca, ci eram capabil doar să-l observ, ca pe un viitor implacabil, cum se apropie de palat, trece prin porțile acestuia din aur, înaintează prin grădină și se oprește în fața tronului rajei de sub banianul secular.   

Când creatura a deschis gura, mi-am văzut templul surpându-se și am urlat de spaimă, căci nu de templu-mi era, ci de Ram, fiul meu, pe care-l știam înăuntru. Apoi m-a cuprins o tristețe nemărginită. M-am văzut acoperit de sânge, disipându-mă în neant. Într-o succesiune înnebunitoare, am fost urmat de raja, apoi de Ram și de maharani[14], după care am văzut o lumină orbitoare și m-am trezit acoperit de sudoare.

Am rămas în pat tremurând, cu gândul la ce-am întrezărit. Mi-am tot spus că am avut doar un coșmar, până când am reușit să mă smulg din stare. Până la urmă știu prea bine că soarta ne este dată de zei pentru a o trăi, nu pentru a o schimba.

Visul mi-a rămas întipărit în minte, ca o profeție funestă.

Acum, când raja mi se pare subjugat, nu pot decât să mă rog. Aș vrea să intervin, dar stăpânul mi-a poruncit să stau deoparte. Simt teamă și mă doare sufletul. Caut în mine putere, speranță, dar nu găsesc decât deziluzie și tristețe.

Ce va fi va fi...

 

Raja

 

Mă uit în ochii cerșetorului degeaba, căci n-am ce vedea.

— Cine ești, orbule? îl întreb, cu glas înecat de curiozitate, de parcă de răspunsul lui ar depinde de-acum-înaintele. Îți poruncesc să-mi spui adevărul!

 

Dveș   


Cum mă numesc n-am să-ți dezvălui nicicând! N-am cum să-ți dau o atât de mare putere asupra mea! Mă poți numi Dveṣ[15]. Noi, spre deosebire de voi, ne acceptăm defectele și ne mândrim cu ele. Ne numim, definindu-ne totodată, după ceea ce putem face: Cel Care Aduce Întunericul, Cel Care Seacă Râurile, Cel Ce Ucide Copii. În schimb voi sunteți cea mai mincinoasa formă de viață creată și îngăduită de Cel Fără de Care N-am Exista. Am cunoscut un ucigaș numit Ocrotitorul Vieții, un violator incestuos care se chema Fiul Perfect. O curvă numită Neprihănita. Iată, tu te numești Biruitorul Oamenilor, dar ești un laș care te ascunzi de luptă așa cum mă ascund eu de iubire! Tocmai de aceea, dacă ți-aș spune numele meu te-ai speria și te-ai feri de mine din răsputeri, or eu nu vreau asta. Îți voi spune, în schimb, cum am ajuns pe pământul creat de cel care a fost și va fi numit, până la sfârșitul timpului, în mii de feluri și pictat în mii de chipuri, pe care eu îl numesc Din Sine.

— Cum îndrăznești să îmi vorbești așa, nefericitule?

— Nefericit ești tu, dar nu te teme, căci eu voi umple golul cu care te-ai născut în suflet. Acum, însă, taci! Trebuie să știi că locul în care trăiți voi este numit și de către zei, și de către antizei: Între÷Ceruri. Există șapte ceruri împărțite în paisprezece lumi. E dincolo de puterea ta de înțelegere, știu... Imaginează-ți, dacă vrei, două sfere care se ating într-un punct. Fiecare sferă are șapte straturi imateriale în care acced ființe speciale, cum prea puține vin din rândul vostru. Punctul în care sferele se ating este cloaca pe care voi o numiți Pământ. Fiecare cer are un anticer, fiecare zeu un antizeu și există materie, din care ne-a creat Din Sine pe toți, și antimaterie, pentru momentul în care Din Sine va dori să ne distrugă pe toți.

— Cum arată celelalte lumi?

— Ești demn tu pentru a te plimba, fie și doar în închipuire, prin ceruri? Cum aș putea descrie intangibilul în cuvinte create de oameni pentru a defini tangibilul? Sunt lumi pline de frumusețe și groază, de lumină și întuneric, de viață și moarte. Sunt locuri unde timpul și spațiul nu au însemnătate, în care legile naturii nu se aplică, iar minunile și coșmarurile se întâlnesc.

  — Aș vrea să-l văd pe Atotputernic...

— Mă cutremur de râs... Din Sine nu se vede, se simte! El este sursa și sfârșitul a tot. Energia din care s-a autocreat reprezintă echilibrul perfect. Din ea s-a coagulat semi-materia peste care Din Sine i-a înstăpânit pe Zei, care iubesc, și pe Antizei, care urăsc. Din semi-materie a rezultat materia, din care, printre atâtea și atâtea minuni și abominații, ați fost creați voi, tumorile cu care a fost populat Între÷Ceruri. Trăiți în punctul de întâlnire și de conflict al forțelor cosmice. Zeii și Antizeii se luptă prin voi și în voi totodată, căutând să mențină echilibrul dintre sfere. Tocmai de aceea în oameni se pot întâlni toate contradicțiile posibile. Un om poate fi frumos și urât, bun și rău, poate iubi cu forța unui opus mie și urî mai puternic decât o fac eu. Tocmai de aceea, îți spun, voi, oamenii, reprezentați chintesența tuturor cerurilor, a lumilor de sub ele, a tot ceea ce a creat Din Sine cu formă sau fără.

Tocmai de aceea, noi vă urâm și vrem să va distrugem, în timp ce opușii noștri vă iubesc și caută să vă protejeze.

 

Raja

 

  Ascult mut de uimire și de spaimă. În jurul meu se prăbușește lumea pe care o cunoșteam. Nu mai știu cine sunt, ce vreau, ce cred și cui să mă rog. Îl urăsc și îl admir totodată pe cel din fața mea, care pare să știe atât de multe secrete despre univers. Aș vrea să-l întreb mai multe, dar instinctul îmi spune să tac și să fug cât mă țin picioarele.

— Cine ești tu? Spune-mi odată!

 

Dveș

  

Eu sunt odrasla ta! De ce caști ochii a uimire? Cauți cumva printre sutele de șudra cu care ți-ai potolit poftele femeia care m-a născut pe mine? Potolește-te, căci nu cu ea semăn, ci cu sufletul tău! Eu, cel cu care vorbești, am fost zămislit de Anophak, cel care s-a desăvârșit în ura de sine într-o atât de mare măsură încât s-a cățărat pe Maktak și s-a zvârlit într-o mie de sulițe. Din rănile lui au picurat o mie de picături de sânge; din una dintre acestea m-am întrupat eu, cel al cărui nume nu-l vei afla niciodată.

Ținutul în care m-am scurs era pustiu, astfel că, pentru a supraviețui, a trebuit să posed animale. Dar ele nu aveau suflet și, chiar dacă ucideau pentru a se hrăni, nu o făceau urând, prin urmare, cum eu cu ură mă hrănesc, am rămas slab.

Am găsit prima fărâmă de om abandonată într-o groapă de gunoi. Un prunc diform și afurisit de-o mamă care l-a privit cu oroare. Fiind pe atunci câine, am vrut să-l mănânc pentru a îmi hrăni ambele forme, căci câinele era hămesit, iar eu nu mai gustasem durere de mult. M-am gândit apoi că aș putea folosi copilul pentru a prinde puteri. Oamenii urăsc diformii, pe care îi socotesc sub-oameni și caută să scape de ei prin orice mijloace.

Când am pătruns în prunc am aflat că-i ești tată și am întrezărit oportunitatea de a te avea. Am anulat soarta fiului tău, căci noi, demonii, avem această putere, și i-am creat o alta, în decursul căreia, hrănit de batjocura oamenilor, urma să acumuleze ură cât pentru o mie de vieți.

În zilele care au urmat, am descoperit cât de slabi sunteți voi, oamenii. Pentru a supraviețui în haznaua în care mă găseam a trebuit să mă târăsc ca un vierme și să mănânc viermi, și nici așa nu aș fi reușit să trăiesc, dacă nu m-ar fi găsit acolo o femeie venită să-și zvârle fecalele, care și-a împlinit karma luându-mă acasă la ea. După cum vezi, n-am părăsit învelișul inițial, deși acesta e vai de el, pentru că satisfacția e imensă. Cu cât sufletul căruia îi provoc durere este mai neprihănit, cu atât plăcerea pe care eu o simt este mai mare. În plus, eu nu am nevoie de organele cu care voi percepeți realitatea, pentru că noi, spre deosebire de voi, cei care bâjbâiți o viață în căutarea lui, știm să folosim ajna chakra[16] din prima clipă a conștiinței de sine. Cu satisfacție de nedescris am îndurat bătăile și batjocura femeii care mă culesese din gunoi nu din bunătate, ci pentru a mă trimite la cerșit, strângând în mine obidă, mânie și ranchiună, și căpătând astfel forță.

Acumulasem zece ani - ce mod primitiv de a măsura infinitul -, când mi-am dat seama că nu îmi mai ajunge hrana, că vreau și pot mult mai mult de-atât. Tot ceea ce a urmat a fost logic și inevitabil. M-am dus în piața orașului în care ceream de obicei de pomană, m-am așezat lângă un ficus și m-am lăsat mângâiat de privirile disprețuitoare ale oamenilor. Am intrat în stază și am devenit lipsit de greutate. Când am văzut cu al treilea ochi că împrejurul meu s-a adunat mulțimea, am dezlegat limba învelișului meu și am început să le prezic celor din jur ce le va aduce ziua de mâine. De prisos să-ți spun că, după doar câteva apusuri, oamenii mi se închinau ca unui zeu.

Primul lucru pe care l-am cerut a fost un meseriaș care să știe amesteca bronzul cu staniu, căruia i-am poruncit să-mi toarne o foaie din metalul rezultat. Apoi am chemat un altul, pe care l-am pus să o șlefuiască la perfecțiune.

— Tu...

— Da, eu! Vezi tu, raja, nu mă puteam întâlni cu tine cel care erai, ci te voiam să fi așa cum ești acum, după ce ți-ai văzut sufletul. Oglinda pe care ți-am trimis-o e unică și inestimabilă. Până și eu, când m-am privit în ea m-am văzut dezgolit de formă și mi-am putut admira perfecțiunea imperfecțiunii. Dar să lăsăm asta...

Am așteptat, cu răbdare, ca tu să afli de mine și să poruncești aducerea mea. Astfel, am călătorit ceea ce voi numiți o saptaha[17], purtat de un elefant, spre cetatea în care ți-ai durat palat, crezând - din moment ce habar nu aveai de existența celor ca mine - că trebuie să te temi doar de cei ca tine, incapabili să treacă prin ziduri. Astfel am ajuns în fața ta, cel ce te vezi a fi deasupra tuturor și prin urmare și a mea.

Aștepți de la mine răspunsuri pe care ți le-am dat deja... Ești un naiv fricos; domnești datorită spiței din care te tragi, fără a avea vreun merit special. Ești dominat de cel pe care-l consideri iluminat de Suprem și crezi în spusele lui aiuritoare! Ești doar un ignorant, la fel ca el, nefericit, prin urmare. Vrei să afli care este scopul vieții, dar, mai presus de orice, vrei să-ți afli destinul, pe care ți-l dorești din răsputeri a fi măreț. Ai vrea să domini lumea materială, pe care o vezi a fi reală și importantă, dar îți este frică să faci ceea ce știi că trebuie să faci. Ești laș, raja, ți-o spun din nou... Te compătimesc! Ești laș și pleci urechea la șoapte mincinoase, care îți spun că pacea este singura cale spre fericire, respect și admirație. Suferi din cauza atașamentului de putere și a dorinței de a avea mai multă, păcătuind astfel prin risipirea vieții în van. Cine crezi că te-a pus pe tron, raja, dacă nu Eternul Creator? Fii curajos și rupe-te de falșii lui trimiși! Doar prin mine, adevăratul Lui sol, poți accede la Cel Ce-ți Va Dărui Nemurirea!

Când am terminat ce aveam de spus eram deja în Raja, încolăcit pe sufletul lui și subjugându-i voința, slabă, de altfel. De acum, stăpân absolut, m-am ridicat și am tăiat capul stârpiturii care mă servise, după care, zâmbind, l-am chemat la mine pe brahmin și l-am ucis și pe el, cel care îndrăznise să mă amenințe.

Când l-am spintecat, i-am întors vorbele:

— Prin legea imuabilă a Karmei, te-ai osândit la moarte!

de Marius-Albert Neguț


[1] În Aranmula (sudul Indiei), supraviețuiește o metodă unică de fabricare a oglinzilor. Se folosește bronz cu un conținut ridicat de cositor, a căror calitate este comparabilă sau chiar mai bună decât a oglinzilor moderne.

[2] Girivraja – capitala regatului Magadha.

[3] Rishi - sau Muni - sunt înțelepții Kasyapa, Atri, Bharadwaja, Gautama, Viswamitra, Jamadagni și Vasishta - primii oameni care au fost considerați demni de a fi admiși în înalta castă a brahmanilor. Aceștia au existat înaintea Vedelor, care fac aluzie la ei în mai multe locuri. Erau favoriții lui Vishnu, zeul care i-a salvat de potop îmbarcându-i pe o navă condusă de el. Cei șapte au fost răsplătiți pentru conduita lor înțeleaptă prin mutarea în cer.

[4] Smochin cu numeroase rădăcini adventive aeriene, verticale, răspândit în India.

[5] plantă care trăiește pe altă plantă.

[6] Un brahmin este un membru al celei mai înalte caste din sistemul tradițional al varnelor, care cuprindea învățații, medicii și preoții.

[7] sursa universului

[8] concept fundamental în filosofia hindusă, care, inițial, a desemnat puterea magică cu care un zeu poate face ființele umane să creadă în ceea ce se dovedește a fi o iluzie.

[9] karma: concept filosofic-religios, prin care fiecare acțiune, fizică sau spirituală, are în mod inevitabil o urmare.

[10] o ramură importantă a astrologiei vedice care oferă predicții bazate pe data și ora la care individul pune întrebarea.

[11] una dintre cele mai vechi și mai faimoase cariere de marmură din lume.

[12] Vedele sunt un corpus vast de texte religioase considerate cele mai vechi scripturi ale hinduismului.

[13] Sistemul varnelor/castelor din India antică a fost o ierarhie socială ereditară care a împărțit societatea în patru clase principale: Brahminii (preoțimea/învățații), Kșatriyaii (conducătorii/războinicii), Vaișyaii (negustorii) și Șudraii (responsabili cu muncile fizice). Prin urmare, Atișudra erau cei considerați nedemni pentru a face parte chiar și din cea mai inferioară varna, aceea a celor însărcinați cu munci grele. Din acest punct ne vom referi la cei din afara varnelor cu termenul „impur”.

[14] Maharani – soția unui maharajah sau a unui raja.

[15] Nume derivat din cuvântul sanscrit dvesha, care înseamnă ură sau aversiune.

[16] al treilea ochi.

[17] saptaha – o săptămână

133 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Promisiunea

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page