Calea

„Inima mea este acum atât de pură că-i e totuna dacă moare               

 ori cântă”. (Juan Ramon Jimenez)

Ați străbătut împreună calea de aur a celor care locuiesc cuvintele cum cerul păsările, cum Dunărea insomniile sub bombe, neînfricați, asemeni acelor artiști care o pictau, de acolo, de sus, din cetatea Petrovardinului.

Am ajuns în piațeta tivită cu cântecele stranei bisericii Sfântului Nicolae. „Arată-mi calea în care voi merge”, cuvintele psalmului le luăm drept călăuză. Tu, Ileana, îmi șoptești versuri din grădina ta:  „Învelit îmi este sufletul în șapte ceruri”.

Și ne răspunde Sfântul Efrem Sirul: „Să stai la rugăciune ca să-ți sporească Domnul calea ta”.

Iar Origen aievea ne așază pașii pe „calea miresmei”, parfumul Logosului.

În mica voastră grădină, păzită de regina nopții, am recunoscut mica mea grădină din București și ea păzită de regina nopții și mai ales de floarea numită Mâna Maicii Domnului.

Ca pe un răsărit vă voi purta, dimpreună cu copiii și cu poeziile voastre, în cartea de aur a inimii.

Și a fost duminică și-a fost minunea Sfintei Liturghii din micuța biserică din cartierul vostru, cea cu hramul Sfintei Parascheva.

Și ne rugam împreună, când Maica Domnului, cu bunătate de mamă și-a întins sfântul ei Omofor deasupra noastră, a celor care locuim cuvintele cum cerul păsările, alungând grijile,durerile, întrebările, născându-ne iar și iar.

În aceeași toamnă am ajuns la o mănăstire din preajma Tecuciului. Aici m-a învățat Maica Iustina să bat toaca. La chindie, Maica Nina, de 86 de ani, își „spovedea” grădina.

În timp ce smulgea buruienile vorbea cu mine fără să-și ridice ochii. „Să fugi de păcat ca de fulger. Și să spui într-una Domne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătoasa”.

Apoi s-a dus în chilie și s-a întors cu un borcan de dulceață de trandafiri și cu o cană de apă pe care mi le-a întins cu cel mai tânăr zâmbet din lume. A cules și o poală de mere din singurul măr din mica grădină și mi le-a dăruit cu atâta bucurie. „Ca să-ți țină de urât pe cale”. Am întrebat-o de când e în mănăstirea Sfintei Treimi. „La 9 ani am fugit la mănăstire. Era vară, era de Sfântul Ilie. Am ajuns la 12 noaptea și n-am mai plecat nici o zi de aici. Când le-au alungat pe măicuțe, cu decretul din 1962, eu am rămas ascunsă în podul casei. Eram singura Maică, singură, singurică în toată mânăstirea. Eu aprindeam candelele, grijeam de biserică, citeam Psaltirea, făceam rugăciunile Ceasurilor. Ani și ani și ani, până ce s-a îngăduit redeschiderea mânăstirilor... Mergi în pace și să te ocrotească Maica Domnului”.

Azi v-am purtat în locuri cu ecou. Sau despre eroismul de a fi om.  

se dedică Maicii Nina, Maicii Iustina  și poeților Ileana Ursu și Milan Nenadici

de Liliana Ursu