Iovan

Tot aici e.

Întinsă cu fruntea spre cer, pe luciul iazului sărăturat cu maluri pietrificate în straturi colorate. Stă ca pe un covor. Părul ei bogat, negru întunecă apa împrejurul corpului dincolo de cingătoarea galbenă. E înfășurată în rochie albă, largă ascunzând puținătatea făpturii și lăsând la vedere glezne subțiri. E desculță. Unghiile albăstrii. Buzele roșii, desfăcute nu par să respire aerul sărat de iaz vrăjit plin cu apă verde. Nu mișcă. Nu vorbește. Gleznele sunt prinse în tulpini acvatice de sărăturică. Sprâncene arcuite, lucioase, ochii închiși. Nu mișcă. Nu respiră. Vântul zbârcește luciul apei. Împing cu un deget carnea moale, albă de lângă umăr. Mâinile plutesc. O ceață iese din saramura în care plutește.

Mă mir că sătenii n-au aflat încă de ea. Vin în fiecare zi să-și umple cu nisip bidoanele de plastic albastru ca să-l vândă la balastiera din Arefu. M-am dat peste cap să vin repede s-o văd și să-i ascund nevesti-mii descoperirea. Zina n-ar înțelege nici în ruptul capului. Nimeni n-ar înțelege. Pentru că sunt un prost; nu sunt în stare să recunosc cât de disperat sunt să mi se întâmple și mie ceva. Cu chipiu, epoleți lucitori, înfipt în ghete negre, patrulez zilnic pe drumurile înfundate în nisip sărat. Asta-i tot. Valuri de nisip fin auriu se depun de la o vreme peste toate de la Or și până dincolo de noi, la Turia. Atât cerusem și eu, să mi se întâmple și mie ceva. Dacă le-aș spune, n-ar mai fi doar întâmplarea mea. Dar poate au și ei dreptul să vadă o moartă frumoasă cum nu s-a mai văzut.

Sigur că da. Trebuie că pe apă venise; împinsă probabil de cineva, sau de vânt, sau cine știe; sunt multe sate construite în sus pe iazuri sărăturate ca-ntr-o salbă. Ieri nici nu ajunsesem bine sus pe dună, că am văzut-o nemișcată și m-a apucat un tremurat de era să-mi pierd bastonul coborând spre ea.

Aș putea s-o împing în larg, s-o dezleg.

Ce-or să zică sătenii când or afla că știu de două zile? Păi cum a ajuns aici femeia asta, Iovane, or să-ntrebe. Ce-am să le răspund cine e. De unde să știu eu cine e ea. Dacă i-aș chema aici, or să zică ești jandarm, Iovane, tu știi ce să faci când apare de nicăieri o femeie moartă în iaz. În cazul ăsta, ce v-au zis la instrucție să faceți? La Or habar n-au ei ce necazuri avem noi aici. Dar să punem cazul. Că eu n-am mai văzut așa o moartă de frumoasă. Și dacă mi-ar fi dat dispoziție că ce să se facă, mie tot nu-mi vine să-i dau drumul pe apă, ca la o corabie în derivă, și nici în burta pământului nu-mi vine s-o duc. Plutește liniștită aici la mal, am eu grijă de ea. Mi-e milă de ea. Nimeni n-a dat nicio dispoziție. Ia Iovane autobuzul și-ntr-o săptămână, gata, ai chipiu, epoleți și baston la noi în Nisipuri, Nae la Turia, Anghel la Arefu. Nicio dispoziție de nimic de nimic. Sat fără câini, or să zică ăștia.

Și eu stau. Stau și-ntorc nisipul cu vârful ghetelor și mă tot uit la ea. Mă mai uit și la dună să văd, vine cineva? Ce moartă frumoasă! Parcă e vie, nu alta. Dacă apare cineva pe dună și vede tot de sus? O să-i zic că eu am găsit-o aici când patrulam, m-am dus la post să raportez, dar am găsit încuiat și eu uitasem cheile acasă. Numai azi dimineață le-am găsit, acasă pe masa de pe sală. Dup-aia... c-abia am sosit ca să văd dacă moarta mai e, ca să nu se audă că am eu vedenii cu femei frumoase moarte. Și o să râd tare. Nu foarte tare, dar o să râd tare... că m-am dus iar dimineață să raportez, dar l-am auzit pe șefu’ în birou vorbind cu vocea lui răgușită despre venirea unui nou val mare de nisip și-am plecat acasă. Mi-am zis că n-are el șefu’ timp de d-astea. Dacă l-aș fi scos afară din birou pe Aurel, pe arșița asta cu valul de nisip pe cap și de fapt femeia n-ar mai fi fost aici? Nu m-aș fi făcut de râs? M-aș fi făcut. Dacă moarta deschidea ochii peste noapte și pleca ? Nu, mersi.

Doar puțin pe păr am atins-o, puțin de tot. Azi i-am dat jos nisipul cu degetele mele mari... avea pielea albă, moale ca un puf de vrabie. Nu i-am făcut nimic, jur, am mângâiat-o puțin pe rochie... azi e tare și aspră. Și pielea i s-a asprit de la saramura asta, ca o hârtie cerată. E așa de frumoasă. Ieri m-au podidit lacrimile când am văzut-o. Nu m-am putut abține, că nu piș eu ochii din orișice. Până la amiază, o dezleg. Tai ierburile cu briceagul și gata. Și ieri, pe onoarea mea, și ieri am vrut să raportez. Chiar am vrut. Aurel plecase, am descuiat, am pus mâna pe telefon, că mie mi-e urât de ascunzișuri ca la nimeni altul. Am ridicat receptorul, n-avea ton, apoi încă de două ori și mi-am zis că dacă nici a treia oară nu merge, atunci înseamnă că așa rânduie Dumnezeu. Nu e vina mea.

Soarele e în apă o oglindă. La radio cântă ca de obicei la ora trei muzică nouă despre valurile de nisip care înghit satele de la mare. Când o vedea Zina că-i lipsesc flori din grădiniță... ce-o să-i spun? O să-i spun că le-am agățat în coroniță la gâtul ei. O să văd. Dar dacă ei i-aș spune totuși... E nevastă-mea ce dracu’. Nu, ea nu poate să nu împărtășească cu tot satul gândurile.

Aș împinge-o puțin, doar puțin cât să pornească, ea ar pluti în jos. Spre Turia. Să-l văd eu pe Nae, ce-ar face. Ar raporta la Or?

de Ruxandra Manea

Ruxandra Manea s-a născut la 25 octombrie 1974, în Câmpulung Muscel, județul Argeș. A urmat Facultatea de Științe a Universității „Transilvania” din Brașov, specializarea Limba și literatura română / Limba și literatura franceză, continuându-și formarea academică în plan internațional prin Masterul „Didactique du français et des langues du monde” la Sorbonne Nouvelle – Paris 3. Debutul său literar absolut are loc în 2008, în antologia „Analogii distante” (Editura „Lumen”, Iași). A primit numeroase premii printre care: Premiul „Rețeaua literară”, Bistrița-Năsăud (2025), Premiul „RoZoom Press”, Concursul Național de Literatură „Rețeaua literară” (2024); Premiul „Prima Verba”, Festivalul-Concurs „Prima Verba” (2024), Drobeta-Turnu Severin; Premiul „Valentin Șerbu” pentru proză scurtă (2023), Tulcea; Premiul I la Festivalul Național de Literatură „Marin Preda” (2021), la categoria proză scurtă. În 2025 publică romanul „Oameni și nisipuri”, Editura „Tracus Arte”, București, 2025 și volumul de proză scurtă „Calul și alte povestiri miraculoase despre călătorie”, Editura „Autograf MJM”, Craiova, 2025. Pe lângă creația literară, este autoarea unor lucrări de specialitate în domeniul filologiei și didacticii limbilor: „Nomination à titre définitif”, Editura Universității din București, 2019; „La lecture en contexte des facteurs défavorables”, Editura „Cavaliotti”, București, 2013; „François Villon et Marcel Proust. Une étude comparative”, Editura „Lumen”, Iași, 2009.