Doar o cafea

Prem Thapa tocmai coborî din tren aranjându-și în spate rucsacul greu de campanie. În sfârșit, aproape 3 ore. Avea capul greu de discuțiile din vagon. Stătuse lângă o femeie care izbucnea în înjurături ritmice, înalte, de soprană– fucking wankers, torys and labors are so fucking... deși era grasă cu trei rânduri de burți avea gâtul lung și capul ascuțit cum e ciocul de curcă, cu un ciorchine de negi vineți în jurul nasului. Un boșorog cu fața plină de pistrui mari de parc-ar fi fost stropit cu noroi, cu un ceas de platină strălucitor și dinții portocalii conducea discuția despre invazie, dând urgent din mâinile roșii mâncate de reumatism ca și cum ar da din crengile unui copac din care sare o dihanie, dar Prem nu era atent, abia aștepta să ajungă acasă. Încercase toate prizele din jurul scaunului, nici una nu funcționa să-și încarce telefonul. Dacă ar fi vorbit cu soția lui, poate ar fi trecut timpul mai lesne. Grăsanca îl trezea periodic cu înjurăturile pe care le arunca în jurul ei cotcodăcind umed, răspândind șuvițe de salivă prin aer cu un damf de dantură cariată – fucking wankers, shits in the rain, all politicians ‘re wankers in this country.

- Dar nu se mai poate așa. Avem o invazie de aliens. În fiecare zi dacă privești dinspre faleza înaltă din Dover îi vezi cum se apropie cu bărcile. Nu sunt zeci, sunt sute, burdușite de aliens, fiecare cu o cameră de automobil umflată în jurul gâtului. În fiecare an mai mult de jumătate de milion de aliens. Iar francezii nu fac nimic.

- Îi doare în cur, fucking wankers... și le dăm și o grămadă de bani. Un alien ca ăsta intră într-o mașină fără asigurare, te lovește pe trecerea de pietoni și te bagă într-un fucking cărucior cu rotile.

- Este o cvasicatastrofă. Sunt de acord,  zise un alt bătrân strălucind din chelie împăturind tacticos un ziar,  clipind cu înțeles spre Prem care încerca să ațipească.

- Fucking wankers, cotcodăci cu putere grăsanca și Prem deschise ochii zâmbind ștergându-i pe cei din jur cu o privire aspră, obosită dar totuși primitoare.

- Suntem înconjurați și dinspre mare, dar și din interior - the lefties[1] vor să deschidă închisorile mai devreme că nu mai au loc în penitenciare. Strada deja este plină de infractori, acum se vor revarsa spre cartiere o inundație de pedofili, violatori, borfași și tâlhari la drumul mare... ne vor lua cămeșile de pe noi și...trebuie să ne luăm țara înapoi. Mai bine îi aducem înapoi pe torys, altfel ne vor viola în case.

- Fuckings wankers... torys, labs, fucking hell sunt cu toții la fel, niște fucking căcați, cotcocodăci grăsanca aproape dându-i un cot în coasta lui Prem care se aplică ușor în față resimțindu-se. Abia atunci ceilalți îi văzură brațul drept cu degetele bandajate.

- Scuzați-mă, zise foarte politicos tipul cu ziarul, îmi păreți cunoscut.

- Se poate, zâmbi primitor Phrem, dar nu cred. În ultimii 3 ani... zise Phrem gânditor, am trăit mai mult în străinătate.

- Dar de unde ați venit?

- Eu... întrebă Phrem, observând subit că aproape tot vagonul era în așteptarea răspunsului, înghițind în sec făcându-i-se subit cald.

„Din, Eyl”, voi să spună Phrem, dar se abținu, spunând să dea o idee – din Djibuti.

- Și asta, unde mai e?

- În Somalia.

- „Aliens” șopti printre dinți bătrânul ceasul de platină.

- Nu, eu, zise Phrem, sunt cetățean britanic, arătându-i boșorogului că aude foarte bine.

- Și de unde ați cumpărat salopeta asta neagră așa frumoasă? întrebă bătrânul cu chelie uitându-se cu înțeles la ceilalți.

- Dar nu e salopetă, zâmbi Phrem este uniforma Royal Gurkha Rifles, arătând însemnele de pe braț. Gurkha Company este de peste 200 de ani în slujba Majetății Sale Regina Angliei. Suntem considerați trupă de elită.

- Și ce e semnul aceasta? întrebă subit îngrețoșată grăsanca arătând spre matricola de pe braț.

- Sunt două cuțite gurkha, zise liniștit Phrem, scoțând cuțitul din teaca de sub genunchiul drept, și când scoase cuțitul se auzi o vibrație metalică în aer ca și cum ar fi scos o sabie autentică de samurai.

- O, cotcodăci grăsanca dându-se înapoi speriată...cei doi moși atingându-și brațele lăsându-se ușor pe spate.

- Mie mi se pare o macetă, zise bătrânul impresionat făcându-și vânt cu ziarul, întinzând mâna să verifice arma.

- Parcă e un topor african. Am văzut așa ceva la British Museum, zise ușor speriat bătrânul cu pistrui, dar precaut, ținând mâinile la spate.

- Fiecare cuțit gurkha are două cuțite mai mici în teacă. Noi le numim babys. Sunt dintr-un metal chiar mai dur decât cuțitul propriu-zis.

- Și asta pentru ce?

- Cu cele mici ascuțim khukuri[2], explică zâmbind arătând cu privirea spre cuțitul din mână.

Mai aveți nevoie de el, întrebă Phrem împiedicându-l protector să atingă cuțitul, iar bătrânul dădu tâmp din cap aprobând în timp ce nepalezul apucând o bucată de ziar, îl tăie în șuvițe.

- A, știam eu că v-am mai văzut, zise uluit bătrânul privind ziarul și văzând pe prima pagină imaginea lui Phrem întâmpinat la aeroport de o delegație militară și de purtătorul de cuvânt al casei regale, venit special cu o gentuță de piele pentru înmânarea ordinului regal.

- Eu trebuie să cobor la Swindon, așa că-mi fac loc, zâmbi modest Phrem ridicând rucsacul cu amândouă mâinile.

În spatele lui grăsanca și cei doi bătrâni se înghesuiră să vadă mai bine prima pagină fremătând. Ajungând aproape de ușă, îi auzi mirându-se...fucking wankers...tocmai la pirați...evadat...o perioadă de captivitate...3 ani....shit...Victoria Cross and Sir...Sir Alien.... din coada ochiului zărindu-i cum întorc spre el figurile uluite, curioase și umflate de mirare, întreg vagonul resimțindu-se ca și cum ar fi căzut o liniște grea de marmură ținând trenul în loc. Dar fereastra înaltă a ușii înaintă lăsând să se vadă denumirea stației

- Swindon, ușa deschizându-se silențios mișcată de mecanismul hidraulic.

Bine că în sfârșit sări sprinten pe peron, trăgând vesel aer în piept, un aer acru, închis de subteran. Ieșind din gară și traversând prima trecere de pietoni deja era în centru.

Orașul îl întâmpină întunecat cu un zid de ceață amestecând hipnotic formele, încremenindu-l cu o bubuire din adâncuri ca și cum s-ar fi trezit în fața unui ocean vertical, fremătând, pregătit să izbucnească, reversându-se dezlănțuit în furtună. O pală de vânt răscoli resturile galbene de ziare de lângă bordură. Răcoarea îi șterse fruntea ridicându-i șuvițele părului de pe frunte. Zâmbi trecându-și mâna prin păr lăsând câteva fire de nisip roșu. Uite cum a adus o parte din deșertul Somaliei acasă. Se  simți ușor împins într-o parte, iar când își îndreptă spatele oboseala îl făcu să alunece pe piciorul stâng tremurându-i. Aranjându-și rucsacul încercă să-și recupereze zâmbind echilibrul,  piciorul continuând să șchiopăteze, și atunci își aminti de rana sărind de pe puntea vasului în Eyl. Pirații săpaseră un canal care ducea în inima unui bandustand plin de cocioabe și rulote, cu un labirint de străduțe și ulițe pline de resturi, urcând o scrântitură a deșertului stâncos spre lacul Nugaal. Acel bandustan pestriț era singură urmă de civilizație din Eyl, o așezare năpădită din toate părțile de ostilitatea oarbă, vulcanică, milenară a deșertului. În Eyl culoarea roșcată a rocilor de la începutul lumii era atât de intensă, încât străbătea bandustantul de cocioabe, corturi și resturi de containere, pulverizând peisajul semiurban. Pe plaja roșie vulcanică abia se distingeau bărcile albe ale piraților gata de aruncat asupra prăzii burdușite de bidoane cu motorină. În timpul săriturii cu mâinile legate la spate, un vârf de ancoră ruginită îi zdrelise genunchiul atingându-i osul. Scutură capul alungând amintirea. Acum era casă. Îi țipa măseaua după o cafea. Poate de trei ani... zâmbi Thapa, gândindu-se la cât timp trecuse de când nu mai băuse o cafea. Nici pe aeroport... îl felicitaseră, îi strânseseră mâna în fața camerelor de luat vederi, parcă smulgându-i cu forcepsul din timpul lui, dar nimeni dintre șefi nu-l întrebase dacă are timp pentru o cafea. Era în fața străzii Manchester Road, chiar după colț trebuia să fi fost cârciuma prietenului său din copilărie, ce ciudat, uite că e atât de obosit că nu-și amintește cum îl cheamă. În copilărie urcau muntele împreună în caravane sherpas, pentru câțiva bănuți. Bikash... Bikash Limbu, cum să-i uite numele, Bikash își cumpăra bomboane pe băț hlizându-se cum Prem își pune bāj-panjā [3] în trei straturi de piele pe mână și cheamă prelung înspre brazii uriași de pe creste. Deodată din pânza neagră a pădurii se desprindea o umbră vâslind din aripi, apropiindu-se, străbătând aerul ca unda unui val de furtună, așezându-se grea pe brațul copilului, acoperind soarele cu aripile. Era Raja, regele stâncilor, întorcând brusc capul spre prăpăstii scrutându-le cu ochii săi pătrunzători. Prem îl hrănea atent cu bucăți de păstrăv uscat. Raja avea un cioc ascuțit și mai puternic decât un vârf de kukuri. Bunicul său îl învățase meșteșugul vânătorii cu pasărea, dar acum cine știe...de multe ori îi ceruse bunicii să-i arate unde e mormântul bunicului iar bunica îl ducea întotdeauna pe un deal stâncos cu văzduhul plin de vulturi. De pe marginea acelei creste se vedea lumea rotundă, depărtată ca și cum ai fi zărit marginea planetei. Când se înrolase în Gurkha Regiment își îmbrățișase neamurile din fața casei din Bandahur și când ajunse în dreptul bunicii îi spuse: - Nu mi-ai arătat niciodată mormântul bunicului meu.

- Ba ți l-am arătat de atâtea ori. Am fost amândoi acolo. Noi suntem tibetani, îi șopti bunica la ureche, nu suntem nepalezi. Noi nu ne îngropăm morții, îi urcăm în locuri sfinte, dacă au fost oameni buni, mănâncă vulturii din ei. Dar dacă au fost oameni răi, nici vulturii nu-i ating. Acum, după atâta timp... poate că toți acești ani ar fi trecut mult mai ușori alături de cei dragi... de când tot își promisese să facă un drum spre Bandipur, să stea un pic pe acele stânci, cu picioarele deasupra marginii lumii, să simtă spiritul bunicului său, să-l cheme pe Raja, mai mult ca sigur a mâncat din trupul lui, mai mult ca sigur i-a smuls ochii cu ciocul. Deodată se lăsă într-o parte gata să cadă, o femeie scundă îl îmbrățișă scâncind și abia atunci Prem își recunoscu soția care coborâse dintr-un van alb repede, aproape năpustindu-se asupra lui. O îmbrățișă cu grijă știind că soția sa are un singur rinichi, iar de fiecare dată când o îmbrățișa, ea fiind atât de micuță, încât palmele o înlănțuiau ridicând-o de la pământ.

- Phrem, scânci soția sărutându-l încontinuu cu ochii umezi, ridicându-se ca și cum s-ar fi urcat într-un copac.

- Stai, zise Phrem îmbrățindu-și soția cuminte, privind cu atenție în jur. Stai să trec pe la Limbu  să iau o cafea. Vreau să stau cu tine și fetița la masă. Nu vreau să dorm ca un stâlp. Sunt un pic cam obosit

- O, nu, zise soția înfricoșată, poate nu știi, dar restaurantul lui Limbu s-a închis. E un restaurant Mc Donald acolo, făcu soția temătoare încercând să-i schimbe direcția, dar Phrem deja se uita spre restaurant la colțul căruia câțiva tineri făceau o miuță râzând, simțind că soției probabil îi era frică. Gândi zâmbind, îmbrățișându-și soția – „Am stat 3 ani în prizonierat pentru țara asta și acum nu pot să beau o cafea?” Deschise vanul aruncându-și rucsacul greu de campanie, o să conduc eu.  În câteva secunde traversă strada intrând cu atenție în Mc Drive, dar instinctul îl atenționă și Prem puse vanul pe neutru intrând atent cu piciorul pe frână, când deodată mingea din grupul de tineri izbi violent parbizul vanului tremurând. Phrem își liniști soția zâmbind: - Copii,  înaintând, lăsându-și vanul să se miște din inerție, în timp ce se opri silențios exact la difuzorul pentru comenzi, remarcând detaliul unui tatuaj pe gâtul unuia dintre tineri care-l privi cu răutate ..

- O cafea, vă rog, zise Phrem așteptând, coborând geamul, precizând – black Americano, grande.

- I did’t cach that! răspunse repede operatorul hlizându-se... dar Phrem nu-l ascultă... gândindu-se, ținându-și soția de mână.

Deodată mingea lovi din lateral în colțul de deasupra ferestrei, și soția lăsă speriată capul în jos. Se auzi de după colț o explozie de râsete. Phrem coborî din mașină, dar soția îl trase de mână înapoi...abia deschise portiera, simțind un damf puternic de marihuana. Zâmbind Phrem urcă din nou în van după ce verificase portiera, mingea lovise chiar în stinghia de sus a ușii respingând-o.

Privind spre operator, îi zise calm

- Am cerut o cafea.

- A coke? întrebă operatorul luându-și căștile de la urechi aruncând în față dantura cariată a unui bot de cal.

- I said a coffee, co-ffee, zise Prem observându-i tatuajul de la gât care era perfect identic cu cel din grupul cu mingea, înțelegând acum că operatorul și tipul cu mingea ar putea să fie din aceeași bandă.

-Ok, I give ya a coke. Anithing else?

- Mate, zise zâmbind Phrem calm, am cerut o cafea.

- A, o cafea, 1,7£ pls, zise operatorul întinzând un card reader cu braț zâmbind cu înțeles.

Phrem privi spre soție, pentru că un avea nici un fel de card la el bineînțeles, iar soția căutându-se în portofel, îi întinse cardul. După ce plăti, Phrem băgă în viteză și înaintă cu vanul la următoarea fereastră, dar nici nu făcu un metru când auzi din spate – fucking yellow shit. Soția clipi nemișcată, dar Phrem înțelese imediat că auzise foarte bine. Strângând din dinți se gândi c-ar fi mai bine să nu fi auzit, dar acum ajuns la cea de-a doua fereastră îl văzu pe un tip ascultând muzică la niște căști dând ritmic din cap. Un alt angajat mai micuț, cu o față asiatică vru să pună cafeaua în cupa de carton, dar cel care asculta muzică îl opri. Așteptând privind cu atenție, la cel care asculta muzică, simțind mâna soției atingându-i genunchiul, Prem băgă în marșalier dând cu spatele dar opri repede pentru că în spate apăruse un scuter pe care-l atinse.

- Funcking yellow shit,  deodată  stăpânul scuterului nimeni altul decât cel care șutase în minge.

- Stai puțin, abia te-am atins… o rezolvăm imediat, …nu mai vreau nici o cafea, zise Phrem spre operator. Vreau să-mi dai banii înapoi…

- O, zise operatorul obraznic, vorbind la telefon, numai managerul poate să vă dea înapoi, o să dureze câteva minute, dacă nu e nici o pro…, operatorul nu apucă să ducă vorba până la capăt, pentru că namila cu scuterul deja îl lovi pe Phrem din spate, acesta întorcându-se după actele de asigurare ale vanului. Lovitura îl aruncă pe Phrem într-o parte izbindu-l cu țeasta de zid. În stare de șoc cu un țâuit ascuțit în urechi, încercând să se ridice, observă namila cum îi lovește violent soția cu pumnul dând ca într-un bărbat o dată și când soția se prăbuși o mai lovi o dată cu piciorul, șutând ca într-o minge, aruncând-o cât colo, izbind picioarele metalice ale meselor fixe împrejmuite de un gard scund. Phrem întinse mâna spre soție, încercând să învingă leșinul care-i căuta mintea…, dar mintea i se întunecă, de parcă un val îl acoperi, împingându-l în adânc.

Instinctul însă îi trezi nervii întinzându-se ca funiile împletită într-o frânghie zbârnâind, ridicându-l deodată din abis.

Namila în trening deschise vanul și vru să urce la volan, râzând spre ceilalți din bandă ca și cum i-ar fi invitat înăuntru. Când să miște piciorul îl văzu pe nepalez agățat de glezna sa. Deschizând gura lăsând aerul să-i șuiere din stomac ca o anvelopă de mașină înțepată,  Prem trase puternic de glezna namilei, cu degetul arătător deschise clapa tecii de la gleznă, ridică un cuțit mic ca un cui și-l înfipse în glezna șoferului. Zâmbind fără să bage în seamă țipetele se ridică deasupra individului încălecându-l, strângându-i coastele între genunchi. Cuțitul gurkha sclipi deodată din tăișul curbat puternic ca un dinte de topor lovind o singură dată, decapitându-l. Atingând asfaltul lovitura lăsă o dâră de scântei bubuind în cartierul nocturn ca o împușcătură, risipindu-i pe martori ca pe un stol de păsări speriate, ascunzându-i subit, haotic în noapte.

[1] denumire peiorativă pentru laburiști.

[2] Denumire pentru cuțitul tradițional nepalez.

[3] Mănușă din piele în trei straturi pentru dresat vulturii.