- la nici douăzeci și cinci de ani -
Nu am așteptat să împlinească un sfert de secol, să nu am loc de aplaudaci, ca să spun și eu că merită să vă uitați la EWS. Kubrick nu a apucat să-l definitiveze pentru că a decedat la câteva zile după ce prima însăilare a cadrelor a fost prezentată lui Nicole și Tom pentru acordurile legale. Nu intru în conspiraționisme, ghinionul bietului om. Tom joacă un Bill sigur pe el, un om de lume, reușit profesional, foarte conștient de farmecul personal și de statut, în timp ce Nicole face o Alice obosită de condiție, ajunsă la răscruce, în căutare de soluții, cu accente de imaturitate și iraționalitate ca o adolescentă într-o vacanță de primăvară din colegiu.
Filmul are la baza nuvela Traumnovelle a lui Arthur Schnitzler, prozator și dramaturg austriac, al cărei fir epic este adaptat realităților newyorkeze de la finalul secolului XX. În mare e vorba despre un cuplu tânăr și bine situat, medicul Bill și casnica Alice, din New York, care participă la o petrecere de Crăciun, unde amândoi au parte de experiențe care le deschid căile spre cunoaștere. Ea se îmbată cu șampanie și acceptă flirtul unui potențial sugar-daddy ungur, iar el se avântă într-o discuție mai mult decât cordială cu niște modele, „foste paciente”, pentru ca, mai târziu, să trezească miraculos la viață o tipă goală pușcă, pe nume Mandy, care tocmai își administrase intravenos un cocktail în supradoză, tipă care, de altfel, petrecuse câteva momente „hot” cu organizatorul petrecerii, un tip bine poziționat, un anume Ziegler. La această petrecere Bill îl recunoaște pe Nick, pianistul formației care întreținea atmosfera, care îi fusese coleg la facultate până ce acesta renunțase din anumite motive. Nick, e așadar un drop-out, adică un ratat, un străin de lumea lui Bill. Nick, bucuros de întâlnire, îl invită pe Bill să-l vadă cântând la un club de jazz din oraș. Acasă, Alice, cuprinsă de remușcări (sau nu) i se confesează, povestindu-i cum în ultima lor vacanță văzuse în holul hotelului un tip mișto, care era probabil soldat și, pentru ceva vreme, fanteziile s-au ținut lanț, inclusiv când a făcut dragoste cu Bill. Această discuție este pretextul pentru contestarea legământului marital. Bill nu răspunde adecvat, fiind emitentul unor jumătăți de adevăr a căror rezultantă ar suna cam așa: suntem luați, te iubesc, deci, ești a mea.
Nu știm ce specialitate are Bill, însă descoperă că își poate face timp liber ca să-și evalueze situația maritală. Astfel participă la un priveghi unde o altă tipă, Marion, îl sărută și-i mărturisește amorul veșnic, cunoaște o prostituată, Domino, care-l reperase pe stradă, norocul lui că Alice îl sună și-i reconfigurează traseul. Bill merge apoi la clubul de jazz ca să-și revadă colegul. Acesta, face ce face, și-i dă de înțeles că pentru mulți bani este „organist” la riturile animalistice ale unei organizații oculte. Bill insistă pentru detalii și, astfel, află ora și locul și că, pe lângă parola pe care o primise „întâmplător”, e musai să se îmbrace corespunzător în smoking, pelerină cu capă și să poarte mască. În toiul nopții newyorkeze dă buzna peste proprietarul unui magazin de închiriat haine la ocazie și își compune corespunzător garderoba, ajutat cu un detaliu important de către fiica proprietarului, care, se pare, nu e străină de organizația ocultă.
La ora și locul potrivit, au diable Vauvert, în mijlocul pădurii, într-un castel, Bill își face apariția la ritului ocultei. Un tip îmbrăcat în odăjdii roșii, ca de cardinal, fumigă unsprezece dive nude în pragul anorexiei, strânse în cerc în jurul lui, în timp ce, de pe margini o mulțime de mascați cu pelerine își exersează rolul voyeurist. Divele se dezbracă la un moment dat, „cardinalul” declară: pe ele băieți și de aici începe un periplu orgiastic cult. Cult pentru că se vede că performerii sunt aleși pe sprânceană din lumea dansatorilor și modelelor, pozițiile sunt artistice și deloc practice, iar acțiunea în sine este exagerată cu o grație teatrală. Dacă bigoții nu au fost îndeajuns ultragiați de Backwards Priests a lui Jocelyn Pook, care interpolează inversat înregistrarea Sfintei Liturghii Ortodoxe dintr-o biserică din Baia Mare, atunci vederea a două cupluri de același sex, în plină activitate intimă, cu siguranță le pune capac. Bill este recunoscut de o mască, cu toate acestea ar vrea să se integreze în activitățile recreative, însă prima inter pares a divelor, mai înțeleaptă și bună la inimă îl avertizează că a fost descoperit și se află în mare pericol. Tentativa de fugă eșuează, iar Bill este adus în fața tuturor, iar maestrul de ceremonii îl dovedește ca fiind intrus. Ce-i drept, venise cu taximestristul și-l rugase să-l aștepte, pentru că se va întoarce repede, însă acesta se plictisese și-l căuta. Diva se sacrifică în favoarea lui Bill, iar el este eliberat cu condiția păstrării secretului. Tulburat, ajunge acasă, dosește costumația și-și vede de viața lui, încercând să-și facă ordine în înțelesuri. Îl caută pe Nick la hotel și află ca fost evacuat de niște tipi duri, care, în prealabil, îi aplicaseră corecții fizice. Află că prostituata Domino avea HIV și dispăruse. Află că Mandy a murit la spital după o supradoză și o vizitează la morgă, înțelegând că ea era diva de la ocultă. Înapoiază costumația și observă că-i lipsește masca. Împins de curiozitate, ajunge la poarta castelului din pădure în toiul zilei și primește o scrisoare de amenințare în cel mai comic-absurd mod posibil (vezi faza cu mașina pe alee). Ziegler, organizatorul petrecerii de Crăciun, îl cheamă pentru o întrevedere și îl roagă să-și vadă de treburi pentru că oameni importanți au fost deranjați de indiscreția lui, asigurându-l totodată că moartea lui Mandy fusese o simplă coincidență. Bill, cuprins de remușcări, ajunge seara acasă și găsește masca pe perna sa. Plânge și i se confesează lui Alice. Finalul, aparent anemic, la cumpărăturile de Crăciun, îl surprinde pe Bill gudurându-se pe lângă Alice cu atitudinea unui ce mai e de făcut acum. Alice îi spune direct ce a mai rămas de făcut și suntem privați de urmările pe care ni le putem închipui sau nu. Dar finalul este cheia!
Filmul nu este despre bietul Bill, ci despre minunata Alice, care se trezește din negare și înțelege că nu are altă șansă decât să fie mărită și urmată. Firul poveștii o aduce într-o poziție de putere. Bill, ca să se trezească din frame-ul în care trăiește, trebuie scuturat de prejudecăți, este forțat să înțeleagă că trebuie să piardă controlul puterii, el este umilit, numai astfel va putea merge mai departe alături de Alice și o va putea recepta în toată splendoarea ei. Filmul este o alegorie a acceptării și manifestării feminității. Bill, practic, este inițiat în misterele lui Alice.
De ce de Crăciun? Pentru că la solstițiu se petreceau bacanalele și se sărbătorea învierea Soarelui (vezi coloana sonoră din timpul secvențelor orgiastice).
De ce recurgearea la antichitate? Pentru că exista un acord al secvenționării instinctuale în raport cu schimbările naturale.
De ce brazi de Crăciun oriunde, în afară de castel? Pentru că împodobirea exteriorului ne captează toată atenția, într-o frenezie consumeristă, care se accentuează de zeci de ani.
De ce unsprezece dive? Unsprezece este un număr principal, cardinal, prim, care se referă la personalitate, are valențe inspiraționale, artistice și spirituale, accesează subconștientul și mai departe iraționalul, dar semnifică intuiția, sensibilitatea, înțelepciunea și spiritualitatea. Cunoaștem pe cineva în panteonul arhaic care are aceste atribute?
De ce este sacrificată cea de-a unsprăzecea? Nu neapărat pentru că este a unsprezecea, ci pentru că ea îi datorează readucerea la viață, într-adevăr o prelungire umbrită de adicție, dar un crâmpei de viață. Salvând-o, practic, Bill investește în propria supraviețuire (alt reper arhaic).
Fimul are accente caricaturale, care se accentuează în mod firesc pe măsură ce se învechește, însă rămâne o dramă pshiho-erotică și de suspans. Vă recomand să îl revedeți pentru Kubrick, pentru imagine, pentru cadrele cu steadicam, pentru Nicole și Tom, pentru alegorie.
de Călin Dengel