Mojave desert blues

Intrând în limuzină, Cano zâmbi amabil șoferului dar imediat cum pătrunse în ambientul luminat sofisticat al vehiculului, fizionomia sa începu să se schimbe treptat, ca un grăunte de aur răsărind dintr-o șuviță de nisip spălată într-un lighean de miner. Deschise frigiderul din banchetă și-și turnă într-un pahar de cristal un deget de whiskey. Gustul soft al băuturii îi șterse stresul de pe creiere ca un burete umed care absoarbe scrisul de cretă de pe tablă, simțind aburul presiunii în urechi risipindu-se în jurul cearcănelor ca și cum l-ar fi ajutat în sfârșit să vadă ceea ce e de văzut cu adevărat din realitate. Privind într-o reflexie a ferestrei își văzu chipul albastru schimonosit de ură, dându-și seama chiar atunci că nevasta îl înșeală cu cel mai bun prieten. Căutând în minte ca și cum ar fi băgat mâna într-o geantă fără să vadă lucrurile din ea, pipăind formele și structurile obiectelor, realiză subit că nici nu mai ține minte când a făcut dragoste cu soția lui, sentiment care-i umplu sufletul de neliniște. Febra îi rașchetă tâmplele până la sânge, de parcă i-ar fi fost atinsă fața de-o foaie de glaspapir. Strânse puternic din dinți simțindu-se vinovat, dar sentimentul de vinovăție în loc să-i dea înapoi orgoliul, îl aprinse aruncând gaz pe foc, transformându-i mintea într-o torță. Acum, făcând un bilanț la rece, el având un serviciu de marketing în business care-i furniza în fiecare deplasare ceva nou, era acceptabil ca nevasta să aibă pe cineva, dar chiar cu... prietenul lui cel mai bun, de fapt gândul ăsta sprinten ca o căprioară hăituită pătrundea în adâncul pădurii ca-ntr-un labirint verde din care nu mai putea ieși, iar vânatul agoniza zbătându-se prins în tufiș ca într-o capcană până se transforma într-un gheizer de sânge. Dacă se gândea bine ar fi acceptat ca femeia lui să-l înșele, asta nu ar fi fost o mare problemă, adică ar fi fost cât de cât acceptabil, dar orgoliul mișcându-se în ființa lui ca un demon de piatră crescând progresiv la fiecare mișcare, zdrobi orice umbră de înțelegere. Simțind cum se sufocă, tuși lăsând câteva picături de băutură pe cămășă. Chiar în momentul în care Serghei își luase la revedere de la nevasta lui o îmbrățișase prietenește dar femeia îi strecurase ceva lucitor în palmă. Văzuse clar acea lucire pe care memoria lui involuntar o asocie repede cu o amintire de acum câteva luni, când Serghei revenise în metropolă. Îi ceru ca de obicei niște bani să joace la cazinou și reveni la cină la masă. La plecare, ca și în seara asta, îi îmbrățișase prietenește soția. Ieșiră împreună în așteptarea unui taxi. Serghei își scoase din buzunarul sacoului un pachet de țigări, moment în care o cheie căzuse pe caldarâm tocmai când începu ploaia, iar Cano se aplecase repede din instinct, ridicase cheia fără s-o privească și i-o întinse prietenului său care o recuperă distrat băgând-o în buzunar. Dar acum amintirile punând o lampă pe acel detaliu, era clar că lucirea din seara aceasta din mâna lui Serghei ducea la acea cheie care căzuse acum câteva luni cu un sunet de cristal pe caldarâm, iar cheia aceea nu putea fi alta, decât cea de la camera nevestii sale, mai precis cheia de la intrarea prin mansardă pe scara de incendiu. Acolo chiar nu se gândise să pună nici o cameră de luat vederi. Zâmbi strâmb privind spre chipul său din fereastra limuzinei tocmai când șoferul făcea virajul spre autostrada aeroportului. „Cred că fac asta de cel puțin un an, dacă nu de ... își zise Cano privindu-și ceasul brodat cu diamante. Un gând neașteptat de tentant îi luci în privire, și-i zise șoferului care tocmai căuta loc de parcare la aeroport să întoarcă.

- Si, jefe , zise soferul fără să arate nici un sentiment pe față, nici măcar umbra unui dubiu, întoarse limuzina silențios fără să clipească în parcarea aglomerată a aeroportului.

Privindu-i ceafa de marmură, Cano realiză că șoferul știe ceva.

Își retrase brusc mâna de pe cotiera catifelată ca și cum ar fi fost înțepat de veninul unui scorpion.

- Xavier... zise atent Cano, apăsând fiecare silabă de parcă acel nume ar fi spus tot ce trebuia spus.

- Si, jefe.

- Ne cunoaștem de ceva vreme.

- Așa e.

- Pot să contez pe tine?

Șoferul lăsă întrebarea să plutească în aer ca și cum ar fi așteptat să se risipească fumul unui trabuc fin, zicând ferm de parc-ar fi armat o carabină:

- Ca întotdeauna, señor.

Pe fundalul pereților trupurile celor doi făcând dragoste aruncau imagini frânte, tremurătoare de parcă pereții reflectau un incendiu în care două statui arzând se trezeau trosnind din toate încheieturile la viață. Femeia privi neliniștită spre colțul coridorului simțind că e ceva în neregulă, de parcă ar fi fost cineva acolo instalat în fotoliu confortabil să privească. Scrută întunericul și privirea aproape că atinse stofa pantalonilor lui Cano, dar amantul o întoarse pe o parte penetrând-o cu sete. Mintea femeii căzu în vârtejul orgasmului ca o piatră. Serghei nu intrase încă, apucând șoldurile femeii se ridică în genunchi căutându-și o poziție mai bună, când brusc simți mirosul de trabuc fin, aruncând o privire iute spre pistolul ușor scos din teacă pe care-l lăsase la îndemână pe noptieră. Femeia îl simți intrând sub el să-i cuprindă fesele, dar bărbatul opunându-se o făcu să-și ridice capul văzând jarul unui trabuc care lumina obrazul lui Cano la capătul coridorului. Serghei sări după armă și întorcându-se era gata să tragă când îi văzu zâmbetul prietenului său care parcă-l aștepta. Jarul trabucului se lăsă în jos luminând un punct de pe țeava carabinei pe care Cano o ținea în așteptare pe genunchi. O detunătură zgudui încăperea dând o fereastră la o parte, lăsând lumina lunii să pătrundă în semiîntuneric. Trupul lui Serghei se rostogoli lăsând un val de sânge care se îndreptă repede spre cizmele de piele ale lui Cano. Acesta lăsă sângele să curgă ridicându-și atent picioarele pe un taburet ferindu-și cu grijă încălțările scumpe. Cea de-a doua detunătură zgudui pereții casei făcând tablourile să tremure, dar de afară, deasupra cartierului, un stol de gâște simți vibrația unei pete de lumină, o strălucire înfundată dintr-o fereastră, fără să le afecteze traiectoria zborului.

Zorii veniră pe neașteptate ca într-o ambuscadă suprinzându-l pe Xavier săpând cu o cazma deja o groapă îngustă, suflecându-și cămașa leoarcă de sudoare. Deșertul ardea caustic risipind răcoarea nopții. Dinspre metropolă însă traficul autostrăzilor icnea ca o vizuină de pui de lup veșnic flămânzi. Abia acum, când soarele se desprinse de linia orizontului văzu că săpase lângă o stâncă și că duna era plină de pietre. Bărbatul intră răsturnându-se peste picioarele țepene, dar când aruncă trupul femeii, capul năclăit de sânge rămase afară din groapă, rânjind din rana de pe față disprețuitor. Înjurând, ștergându-și fața aspră cu ridurile grele de nisip, șoferul se pregăti s-o scoată pe moartă să lărgească groapa, dar Cano ieșind nerăbdător din limuzină cu un pahar de whiskey în mână apăsă cu talpa elegantă a cizmei țeasta femeii deformată de glonte, crăpând-o, turtind-o în celălalt cadavru, făcându-i semn lui Xavier să se grăbească, arătându-i ceasul.

de Cristian Biru