O cupă de cerneală

Vă propunem un text scris de Gheorghe Tomozei despre Nicolae Breban, aflat în arhiva lui Gheorghe Tomozei, transcris și pus la dispoziție de doamna Cleopatra Lorințiu. Probabil anul articolului este 1994 pentru că face referire la aniversarea de șaizeci de ani a prozatorului Nicolae Breban, acesta fiind născut în data de 1 februarie 1934. 

Din dosare părăsite și arhive gălbenite, extrag semne despre prețuirea pe care o purta poetul Gheorghe Tomozei (29 aprilie 1936 - 31 Martie 1997) prozatorului Nicolae Breban. (Iată că a fost 2026, anul în care G.T. ar fi putut să împlinească 90 de ani, dar nu a fost să fie!). Cel pe care, Tomozei, îl invitase cu bucurie să se alăture redacției pe care o conducea el atunci (își mai amintesc oare cei de azi despre cei de ieri?).

Altădată, poate o să vă aștern și vorbele scrise de Breban însuși despre Gheorghe Tomozei, ca-ntr-un schimb de vorbe bune și mai cu seamă pline de prețuire reciprocă... În fotografie, un instantaneu de la o sărbătoare a revistei „Argeș”, în care îi recunoaștem pe Florin Mugur, Gheorghe Tomozei, Nichita Stănescu și Nicolae Breban.

În a doua fotografie, din colecția - arhivă - cu scriitori a poetului Gheorghe Tomozei, iată-l pe tânărul Nicolae Breban în sala oglinzilor la sediul Uniunii Scriitorilor din anii aceia.

Cu litere frumos orânduite, de caligraf al altor vremi, textul lui Tomozei despre Breban iluminează de fapt  o reverență, o stimă amicală, dezvăluie un fel de a fi al autorilor din acei ani.

(Cleopatra Lorințiu)

Nicolae Breban nu e produsul unor fericite conjuncții astrale sau sociale, n-a fost impus de vreun mentor celebru ori de un cenaclu; e și nu e actor al generației Nichita.

El e ștampilat cu sigiliu Nicolae Breban.

E copilul teribil al generației Nicolae Breban. Și singurul, de altfel.

Foarte rar li se întâmplă junilor candidați la gloria scrisului să afirme răspicat că vor să fie, încă de la debut, mari scriitori și chiar să li se împlinească zicerea.

Lui i s-a întâmplat așa.

N-a fost nici o secundă „mlădiță” unduitoare, învățînd „măiestrie artistică” în văzul lumii, n-a fost - Doamne apără!- modest sau timid. Nu spunea: încerc...îmi propun...visul meu este să.

N-a zis. A scris. De la „Francisca” până la noul lui roman anunțat (de 1000 de file în cap) a scris ca un scriitor format. N-a avut, practic, o evoluție. N-a câștigat și n-a pierdut haruri.

Nu și-a „perfecționat ” lesnicios, sculele. N-a fost robit modei. Modelelor, da. Și ele au fost cu ostentație ilustre,  copleșitoare.

Maestrul (tânărul maestru) contestă ce nu-i e pe suflet. Elegant. Fără patimă și își apropie formulele convenabile ca un războinic ce anexează continente.

Poate „povesti” pe nebunește dând narațiunii și vicleană cursivitate (populată fiind aceasta cu personagii trecute prin varul de groapă comună al bolgiilor dostoievskiene, atinse de albul selenic al fantomelor lui Proust ori balcanizate brutal când iau ceva din tiparul crailor Mateiului), poate parodia, în treacăt, tehnicile prozei polițiste. Descripțiile sunt leneșe, încete, frazate cu calm nordic. Dialogurile pot calchia vorbiri prețioase, filozoficești, dar nu de puține ori sunt traduse, pe lătinie, în explozii intens. Construcțiile epice, labirintice, pline de capcane, sunt invariabile creatoare de mister. Pasta coloristică e densă, vâscoasă: Rembrandt în copiile executate de Dali.  

Paginile au foșnet aspru, vibrare orchestrată, calm stăpânit. Edictele acestor pagini sunt îndeobște nete, nimicitoare. Partitura autorului se execută după un ritual previzibil: la început, capacul pianului (forte) sare singur din copci, apoi teribile sonuri sunt rostogolite de claviatura fragilă (fildeș atins cu gheara) până ce întreaga ei alcătuire se fărâmă fastuos: apoi monstrul lucios (Bechstein) e dizlocat  mădular cu mădular de nu mai rămâne din el decât muzica.

Cam astfel își execută partiturile prietenul nostru Nicolae Breban. Acum când împlinește șaizeci de ani  ca și în neîndepărtata-i tinerețe etern învingătoare (lipsit de râs și surâs dar totdeauna tandru și colocvial), deprins să-și propună planuri ideatic michelangelești și învățat să le realizeze, Nicolae Breban e - ce-a mai fost - un mare scriitor român contemporan cu secolul (XXI) dublat de un mare suflet.

Biografia lui? Se poate umple cu ea doar o filă de caiet liniat; născut... la... din... strungar... șofer...Freud, Nietzsche... succese în amor... nereușite în amor... grandios eșec în politică... călătorii... Nichita Stănescu... romane... opere... director de foaie... muiere la Paris... alte romane...

Și așa mai departe.

Drept care, suit pe-un raft de bibliotecă, mă înalț să-i sărut tâmpla. Albită...

de Gheorghe Tomozei