Poeme-fântână

Aceste poezii de Patrick Chemin (traduse de Simona Ferrante) au fost publicate, inițial, în limba franceză în cartea „Précédé par un puits”, apărută la „Toi Édition”, în colecția „Des lieux et des visages”, sub coordonarea editoarei Cécile Ossant.

Patrick Chemin, născut la Chambéry (Franța), în 1956, scrie încă de la sfârșitul anilor 1970. Între 1976 și 2024 a publicat aproximativ patruzeci de cărți, în principal volume de poezie, dar și texte pentru teatru și cinema. Scrisul său s-a construit adesea în legătură cu alte forme artistice. A colaborat cu pictori și fotografi precum Pierre Leloup, Annie Chemin, Maxime Godard, Isabelle Fournier, Mylène Besson sau Malou Pictures. Muzica ocupă, de asemenea, un loc important în parcursul său. Împreună cu compozitorul Philippe Cholat a înregistrat trei discuri și a fondat grupul „Personnel”, activ la începutul anilor ’80. Primul lor disc a fost difuzat la France Inter de Jean-Louis Foulquier. A colaborat, de asemenea, timp de mai mulți ani, cu cântăreața Monique Tréhard. În 1989, alături de Philippe Cholat, a susținut prima parte a concertului lui Jean Guidoni la „Maison de la Culture” din Chambéry, în fața a aproximativ 1000 de persoane. În 1997 a plecat în Polonia. Textele sale au fost traduse și publicate în reviste precum „Fraza” și „Pal”. Acest sejur a dus la lecturi publice și întâlniri, inclusiv la Școala de Film din Łódź. Timp de peste treizeci de ani citește în public și apără lectura de poezie, în special prin intermediul Revistei Orale. În 2002, piesa sa „Ce que dit Hübler” a primit o bursă de scriere „Beaumarchais” din partea SACD. A fost apoi pusă în scenă de Claude Confortès și prezentată la Festivalul de la Avignon. În 2011 a scris scenariul filmului „Pierre Leloup, Montée Hautebise”, un documentar realizat de Alain Gonay în memoria prietenului său dispărut. În 2012 a împărțit scena Estivales de Savoie cu cântărețul Ricky-James, în fața a aproape 2000 de spectatori. Între 2011 și 2013 textele sale au fost difuzate la France Musique în emisiunea lui Véronique Sauger, „Les contes du jour et de la nuit”. În 2013, o săptămână întreagă a fost dedicată cărții sale „Les écrits dans l’arbre”. În 2014 apare volumul „Guisane”, o carte care marchează un moment important și îi lărgește sfera publicului. În 2018 publică „Percussions de l’instant”, cu o prefață semnată de Sylvie Méheut și fotografii de Pierre Caby. Ultima sa carte, „Précédé par un puits”, apare în mai 2023 la editura „Toi Édition”, în colecția de poezie „Des lieux et des visages”. Rămânând un autor interiorizat, asemenea poeziei, Patrick Chemin continuă să fie citit și descoperit, atât în Franța, cât și în străinătate.

***

Pe când mă îndreptam spre sanctuar

M-am oprit deodată la poalele unui copac

El era un poet cu mult mai mare decât mine

Poezia lui era citită de libelule și de vânt

Eu caut doar un loc

Unde aș putea să mă odihnesc fără frică

Am cunoscut prietenia ființelor profunde

Le-am dat nume unora – am inventat nume

Am îmbrățișat partea cea mai bună

Din oameni – am plâns de bucurie și de tristețe

Dar copacul, el este un poet cu mult mai mare decât mine

Eu le datorez izvoarelor smerenia și cuvântul

Pentru că eu m-am născut sărac în adâncul văii

Și sunt bogat de toate poemele străbătute

***

Visele sunt

Ca niște pești luminoși

Care se ivesc la suprafață din iazul întunecat

Al nopții

Pe care memoria

Abia atinsă

Îi lasă să alunece înapoi în misterul

Apei

***

Scrisul este concret

În haina lui

Străpunsă de imaginar

Fecunditatea legăturii

Trecere de la unul la altul

Fraternitate subterană

Naștere

Cuvântul este legat

De profunzimi

A vorbi despre sine

Înseamnă a evoca pe fiecare

Aceeași ceață

Același acoperiș de țiglă

Care acoperă

Misterul neliniștit

***

„Fiul dumneavoastră este nebun”

Îi spunea directoarea grădiniței

Mamei mele

Îmi amintesc că îmi dădea

Lovituri peste cap

Cu riglal ei din metal

„Fiul dumneavoastră este nebun”

E adevărat că sunt țicnit

Sărit de pe fix

Legănat prea aproape de perete

Adăpostesc în mine

Doi poli opuși

Și barca necesară

Pentru a merge dintr-o parte într-alta

Am făcut din această nebunie

Un ponton

De care îmi ancorez cuvintele

Pe care îmi aștern cuvintele

Pentru a merge dintr-o parte într-alta

***

Apa este meditația cerului

Seceta este rugăciunea unui schimnic

Neauzită de dumnezeul ploilor

Dar de cel al pietrelor

Credința se frânge uneori

Orice rugăciune este precară

Masă de smochine și de sare

***

Vântul de-abia

împrăștie murmurul

Căldura dezaxată

a verii

Toamna e lucidă

roșu zdrobit

de lumină

și de intensitate

Iarna e o potecă dificilă

inutilizabilă din cauza înghețului

Miza este

întârzierea treptată a răsăritului

Cuvântul virgin

ascundea sânul primăverii

lângă orașe sufocate

în secretul câmpurilor

***

Limba cu care

poeții explorează sensul

ierarhia imaginilor

este un dialect străvechi

care precede umanitatea

și îi va supraviețui

Noaptea, uneori

putem auzi

acest tumult

în mișcarea stelelor

Iată ce ne spune despre poet Simona Ferrante:

„Patrick Chemin este pentru mine un frate mai mare: un poet pe care îl admir și un prieten pe care știu că pot conta; un intelectual cu care îmi place să schimb idei și să împart poezia. Patrick Chemin s-a apropiat de Nichita Stănescu la șaptezeci de ani cu aceeași fulgerare cu care eu m-am îndrăgostit de poetul cu îngeri, la douăzeci. Am recitat împreună, așezați la o masă, într-un bar, „Al meu suflet, Psyche”. Da, poezia lui Patrick Chemin e ca o aripă de înger: diafană, fremătătoare, te atinge și te transformă. Patrick are înălțimea uriașilor de poveste, pletele lungi al barzilor rătăcitori și discreția străjerului curții regale:

Pe strada zgomotoasă

Mergem însoțiți

de îngeri mari, indolenți

Ei ar trebui să ne indice cerul

pe care tocmai l-au părăsit

Și de-abia ce

mările se separă

în ciclul infinit al refluxului

„Nu, eu nu exist”,

spune îngerul

„Atunci înseamnă că voi merge singur”

„În adâncul cel mai singuratic al tău,

acolo mă vei regăsi…”

©Patrick Chemin”.