top of page
Poza scriitoruluiCristian Muntean

Trei poeme

Trasee reconfigurate


timpul ne cerne pe fiecare

la o vreme nu de noi hotărâtă 

din clipa în care încercăm să fim

ceea ce nu suntem

devenim fantome ale realității diurne

umbrele amintirilor ce au creat niște

mașinării monstruoase

care nu se mai pot stăpâni

avem nevoie de măști noi

de reconfigurare a traseelor vieții

de gipiesuri care să semnalizeze

locația timpului în care am ajuns

printre meditațiile mele despre lume

își fac loc anumite stări

ce nu mai strălucesc la lumina soarelui

mașinăriile monstruoase le-au luat locul

încercând să sfideze timpul

ce ne cerne pe fiecare

la vremea de el hotărâtă



și a fost seară și a fost dimineață


și a fost seară și a fost dimineață

când mi-am descoperit conturul feței

în oglinda ce-o moștenisem de la mama

cum se uita la mine chiorâș

căutându-mi coșurile ce mi-ar fi amintit

de adolescența rebelă

morților li se acoperă oglinzile din casă

nu-și mai pot vedea fețele din afară

încep să le cunoască pe cele dinlăuntru

și a fost seară și a fost dimineață

bâjbâiam prin întunericul oglinzii

cu pofta dezgolită a prunciei

îi căutam pe ai mei înșiruiți în amintiri

îi port mereu la brelocul cu chei

ce atârnă de ușa de la intrare

ca să fiu gata de orice plecare

acum văd ca prin oglindă în ghicitură

încă n-a venit vremea să văd față către față

oglinda moștenită de la mama

îmi zâmbește tăcută

și a fost seară și a fost dimineață



apocalipsele sunt personale


apocalipsele sunt personale îmi spuneai

la începutul acela de toamnă

când lăsasem în urmă marea

cu toate ale sale

în definitiv fiecare ne trăim

apocalipsa personală la timpul său

navigând prin viață

cu propriile pânze și propriul colac de salvare

nu-mi mai aduc aminte de când n-am

mai văzut fete sărind coarda în fața blocului

sau băieți jucând fotbal pe străzile pustii

totul a devenit mecanizat precum sufletele

noastre

nu mai aleargă nimeni după fluturi pentru

insectar sau să culeagă castane pentru școală

apocalipsele sunt personale îmi spuneai

pentru că refac răsăritul ființei ce moare în timp

mai e speranța îți spuneam

alergând spre școală

să joc lapte gros cu băieții

de Cristian Muntean

62 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commentaires

Noté 0 étoile sur 5.
Pas encore de note

Ajouter une note
bottom of page