Umbra

Andrei Patraș a terminat cursurile școlii de aviație IFLY din Tel Aviv în 1985. Când a primit carnetul de pilot, instructorul englez i-a trecut în livret numele Andrew Patrash pentru că Andrei i s-a părut prea greu de pronunțat iar numele care se termina  în "ș" a devenit "sh". Pentru că în Israel carnetul militar primează și Andrei nu avea la el pașaportul când și-a deschis cont bancar, cei de la bancă i-au trecut în acte numele Andrew Patrash după livretul militar și din acel moment, ăsta a fost numele lui ca și cum ar fi fost botezat a doua oară. Dar el a mai avut un nume militar de cod - Umbra. În 1989 după o misiune în zona Înălțimilor Golan avionul lui a fost doborât de o rachetă iraniană. Milițiile Hezbolah i-au găsit trupul ars la marginea unui sat berber numit Chtoura.  Trei ani  Hezbolah i-a ținut trupul într-un frigider. La ultima negociere din 2002, Israelul era dispus să elibereze 1054 de prizonieri palestinieni dintre care erau și două femei condamnate la închisoare pe viață, numai să-i aducă trupul acasă să fie îngropat după datina familiei. Inițial Hezbolah a acceptat, dar înainte să aibă loc schimbul, a sosit o delegație de ofițeri din Iran condusă de un general Quds. Acesta a scos cu mâna lui cadavrul lui Andrei din frigider, a turnat peste el cherosen și i-a dat foc. După care a batjocorit cenușa scuipând-o, urinând peste ea și împrăștiind-o cu bocancul. Această povestire este inspirată de fapte reale și redă un episod din viața acestui militar numit Umbra.

Andrei tocmai vorbea cu soția sa la telefon în timp ce intra în spitalul militar.

- Sigur că da, vin la masă, nu-ți fă griji. În maxim 45 de minute. E o verificare de rutină. Maxim 45 de minute. Absolut. Trebuie să închid, zise Andrei care tocmai ajunsese în fața recepționerei care-i cerea deja numele.

- Andrew Patrash, spuse tânărul locotenent zâmbind corectându-se pentru că inițial voi să spună numele românesc Andrei, privind într-o parte de parcă decolteul larg al femeii tinere i-ar fi ricoșat privirea ca într-o lovitură de biliard cu mantă.

- Andrew Patrash? verifică rece recepționera.

- Corect.

- Data nașterii.

- 17 August 1969.

- Adresa completă?

- Rehov Ben Yehuda 32, Tel Aviv, 6380501.

- Osprey, etaj 3, urmați linia albastră.

- Osprey?  De ce mă trimiteți acolo? Trebuia să mi se ia sânge pentru analize.

- Eu sunt doar recepționistă, punctă femeia tânără verificându-și rama ochelarilor cu două degete ca și cum ar fi pus un accent. Sistemul vă trimite la etajul 3. Sunteți programat pentru CT Scan.

- CT Scan?!...A intervenit ceva, zise în telefon Andrei. Sunt programat la CT scan. Nu știu exact. Chiar nu știu. Trebuie să mă dezbrac.

- Știți, zise doctorul consult care tocmai studia niște imagini pe calculator după CT Scan. Trebuie să vă dau o veste proastă.

- O veste proastă?!

- Noi deja avem analizele de sânge, concentrația de fier este foarte scăzută. Dacă vedeți pe aceste imagini, o parte a colonului este plin de polipi, dar asta este doar o parte a problemei, cealaltă parte se afla aici în zona rectală și este o tumoare.

- Tumoare?!

- Da, o tumoare destul de urâtă. Ținând cont de statul dv. militar, trebuie să vă operăm now, zise doctorul apăsând cuvântul în limba engleză ca și cum ar fi vrut să exprime ideea contratimpului cât mai bine. Vom extirpa tumoarea din zona rectală, vom tăia partea de colon afectată de polipi. Vom conecta capetele colonului într-o stoma care va ieși prin partea dreaptă a abdomenului.

- O stoma?!

- Da, un capăt al colonului la care se va conecta o stoma, o pungă cu adeziv pentru fecale.  Vom creea un antivirus al cancerului din plasma și sângele dv., dar asta va dura cel puțin o săptămână. Laboratorul nostru deja lucrează la asta.

După un timp vom vedea dacă putem conecta colonul la zona rectală. Dacă se va putea...

- De ce spuneți dacă se va putea? întrebă Andrei cu buzele tremurânde, înghițind greu un puseu de îngrijorare.

- Pentru că din zona rectală nu va rămâne mai nimic. Semnați vă rog declarațiile acestea, replică doctorul privind într-o parte ca și cum ar fi vrut să se ascundă după formulare.

- Despre ce e vorba?

- Din păcate este o operație riscantă. Deosebit de riscantă, tumoarea este destul de urâțică,  zise medicul ștergându-și ochelarii și nasul cârn, mai mult ca să-și ascundă sentimentele de pe față..

- Cât de riscantă? întrebă Andrei privind în luciul pantofilor săi cum doctorul își frământă degetele la spate, ezitând să răspundă.

- De la o scară de la 1 la 10, este cam 9,9 și.

Andrei se încruntă. Semnă declarațiile, privindu-și cu coada ochiului reflexia chipului din fereastră, iar fereastra îi trimise un chip ca și cum se pregătea să tragă dintr-o pușcă cu lunetă. ”Operație riscantă”, toate misiunile lui de luptă au fost imposibile și acum i se cerea să semneze o declarație pentru a suporta o intervenție chirurgicală riscantă. Semnă hârtiile și se lăsă în patul cu rotile care-l duse spre blocul operator. Se trezi în Medon Yard după operație cu o ciudată senzație de nisip fierbinte în ochi, dar cel mai ciudat era că nu se putea mișca în pat pentru că avea fluide conectate din toate părțile ca și cum ar fi fost legat de pat cu tuburi de plastic subțiri care-l înconjurau asemenea unei pânze de păianjen. Privind din coada ochiului în dreapta observă stoma care nu lucra, iar sonda Robinson în loc să arate culoarea vietii, adică a sângelui, arăta culoarea de fecale și atunci înțelese că nu este în regulă, mai ales că senzația de vomă deveni permanentă. Se trezi în fund vomitând ca o fântână arteziană în timp ce patru asistente încercau să-l liniștească, dar Andrei începu pur și simplu să ragă de durere vomitând în același timp, smulgându-si conexiunile de fluide.

- Ce fluide îmi dați? întrebă Andrei înecându-se cu propria vomă.

- E o soluție pe bază de glucoză și un antibiotic.

- Degeaba îmi dați aceste fluide, ceva nu e în regulă, zise Andrei ridicând sonda Robinson. Eu sunt ofițer de Contrainformații. Am pregătire medicală. Vreau să vorbesc cu medicul de gardă.

- O să anunțăm medicul consult, zise o asistentă. Avem un medic rezident cu noi.

- Acultați-mă vă rog, zise o doctoriță tânără, o să vă introducem tubul acesta subțire prin nas direct în stomac, în felul acesta senzația de vomă va dispărea și lichidul pe care-l vomitați acum se va colecta în aceasta sondă care are un robinet la capăt.

Când încercară să-i bage tubul prin nas, acesta în loc să-și continue traseul spre stomac, se încăpățână și ieși prin gură.

- De ce iese prin gură, ați făcut box? Ați avut o traumă la sinusuri?

- Nu-mi aduc…, șopti Andrei epuizat de durere, amintindu-și brusc cum fusese torturat într-un tunel din Gaza cu lovituri de pumn în față. Întrebarea despre sinusuri chiar îl făcu să zâmbească.

- Trebuie să înghițiți suc din acest pai, în timp ce o să vă bag din nou tubul prin nas.

- Vreau să vorbesc cu medicul de gardă, șuieră Andrei uitându-se cu ultimile puteri spre fereastră ca și cum ar fi vrut să ia energie din propria reflexie.

- Mâine dimineață va veni medicul consult în vizită.

Noaptea se umflă că o clipă de eternitate, ca un balon imens care ridică de la pământ întreaga realitate ca și cum ar fi smuls o bucată de pământ, apoi durerea se înălță subit ca o tornadă în mare, ca un val înghețat de tsunami izbindu-l chiar în frunte ca și cum l-ar fi lovit cu sabia din cap până-n picioare. Închizând ochii cu pleoapele tremurânde lăsă durerea să-l străbată simțind că în acel moment, dar chiar atunci, durerea pur și simplu l-a nimicit și acum este în colaps, într-o stare de comă înainte de moarte. Dar spiritul său se trezi amintindu-și ultima misiune în Iran când se parașutase într-o noapte senină chiar pe clădirea guvernamentală a Gărzilor Revoluției Islamice. Coborâse silențios pe acoperiș ca și cum ar fi pășit dintr-o săritură de coardă. Vântul îi flutura pe subraț unifoma cu un sunet ascuțit ca și cum ai fi slobozit o săgeată dintr-un arc. Își înfășură parașuta și-o ascunse într-o gură de aerisire. Își verifică mitraliera ușoară Negev și revolverul Cobra cu amortizor. Oricând acest revolver se putea transforma într-o pușcă dacă-i atașa un pat de carabină. Coborî la primul nivel după ce lichidă două santinele cu două focuri precise de revolver țintind la baza gâtului în așa fel încât împușcătura să sufoce dar și să arunce creierii în aer. Întotdeauna prefera revolverul Cobra sau Anaconda în pofida oricărui pistol pentru că pistolul arunca cartușul aiurea, pe când revolverul păstra tuburile pe care le descărca în buzunar dintr-o singură mișcare. Iar el în misiune se mișca silențios, executând foc numai când era necesar, armotizorul lăsând să se audă doar un șuierat fin de cobră. Din încheietura pumnului simțea însă forța devastatoare a glontelui 45. Sărind într-o terasă, ascultă în fața unei uși reglându-și ochelarii termobarici night-vision privind cu atenție imaginile termice ale soldaților de gardă care dormeau îmbrăcați în uniforme  în paturi etajate. Deschise capsa unei grenade CN detonând gazul care se împrăștie în straturi în dormitor adâncind și mai mult somnul soldaților. Își puse masca de gaze pe față preventiv și coborî la următorul nivel dând nas în nas cu doi ofițeri care îl priviră uluiți cu fața ascunsă pe jumătate de gluga unui burnuz brun din păr de cămilă de povară. Cu masca de gaze pe figură și gluga burnuzului trasă peste ochi, părea o creatură a nopții adusă de vânt de pe altă planetă. Andrei trase două focuri de revolver aruncându-le creierii în jerbe pe pereții placați cu marmură. Deschise ușa cu grijă și își văzu ținta dormind, întinsă pe patul regal în mijlocul dormitorului. Îl privi câteva zeci de secunde observându-l cum respiră. Ar fi putut să-l elimine cu un glonte în cap, dar șefii lui probabil voiau să transmită un mesaj mai precis. Armă bomba și o puse sub pat cu grijă chiar sub capul țintei. Își verifică ceasul și părăsi clădirea în zori îndreptându-se spre punctul de întâlnire. Dar o cameră de luat vederi îl observase și o unitate Tawakar[1] era deja pe urmele lui, numai că Andrei în loc să o ia spre ieșirea orașului se îndreptă spre suq ascunzându-se în mulțimea negustorilor care-și deschideau tarabele chiar în fața moscheii Ganjali Khan. Trupele în alergare însă deschiseră focul fără să țină cont de mulțimea din piață. Atunci Andrei cu o mișcare elegantă își scose de sub burnuz mitraliera Negev modificată cu două țevi una pentru muniție NATO, cealaltă pentru muniția soviectică 7,62 și începu să execute focuri semiautomate țintind atent fără să se grăbească prin lunetă. Lovind un șofer în frunte cu două focuri, forță vehiculul să vireze la dreapta peste niște paleți de marfă, iar ofițerul care conducea operațiunea se trezi cu picioarele blocate sub vehicul țipând ascuțit, cu o voce de femeie, șocat de durere, strigând niște ordine într-o stație. Rotind cureaua armei sub burnuz, Andrei începu să urce pe moschee și când ajunse la minaret sări pe acoperiș, își verifică ceasul și ridicând brațul apucă frânghia coborând dintr-o dronă, lăsându-se plutind deasupra mulțimii și urcat în același timp în interiorul dronei, apucând să vadă din înalt chiar înainte să intre în compartimentul safe explozia care aruncă în aer întreaga clădire guvernamentală lăsând un crater imens, ca și cum clădirea ar fi fost lovită de o rachetă balistică. Această amintire îi mai alină un pic durerea, dar își dădu seama că o amintire nu e de ajuns și atunci ascultă în căști o melodie de blues și se gândi dacă ar putea transforma suferința în muzică atunci ritmul durerii i-ar oferi pasul estetic al unei plăceri. Dimineața medicul consult veni cu un coleg și-l găsi pe Andrei zâmbind ascultând blues, deși era devastat de suferință, aproape în comă.

- Din păcate trebuie să vă operăm din nou, îi zise medical iordanian. O să vă facem un nou CT Scan. Cele două părți ale intestinului nu s-au unit cum trebuie.

Andrei ridică cu ultimile puteri sonda Robinson.

- Da, aveți dreptate, îi zise domnul Alexander, noul medic consult. Tocmai de aceea trebuie să operăm cât mai repede. O să aranjez chiar în după amiaza aceasta după scan. Este clar, zise din nou medicul după ce studie imaginile scanate. Se colectează în jurul rănii. Dacă nu drenăm bine colonul, operația nu poate avea un rezultat pozitiv. O să lăsăm prima stoma așa cum e, apoi o să scoatem una nouă, de data asta larascopică în partea opusă a abdomenului, pentru un timp veți avea două stoma. 

După cea de-a doua operație, Andrei se trezi într-un yard de reanimare având senzația că este urcat într-un camion răpit de un comando. Era atât de epuizat, încât până și amintirile se mișcau blocate în memorie ca niște jucării stricate. Memoria izbucnea în imagini care păreau dinamice, dar, de fapt, lipsa de energie pur și simplu îi bloca ființele din vis, ca și cum ar fi avut creierul greu, plin de statui. Senzația de vomă însă dispăruse și sonda Robinson arăta acum culoarea vieții – culoarea sângelui. Cu ajutorul unui frame ajunse cu greu la baia din salon și se spălă pe dinți, ceea ce i se păru o performanță atletică. Privindu-și mușchii de la picioare, îi simți atârnând ca niște zdrențe. „Am ajuns într-adevăr o umbră, gândi Andrei privindu-și uimit periuța de dinți.” Intrând în salon văzu o femeie tânără așteptând pe un scaun lângă pat, iar Andrei rămase nemișcat sprijinindu-se în cadrul de aluminiu ca și cum toată suferința resimțită în timpul nopții deja îl îndepărtase de oameni printre care chiar nu mai voia să se întoarcă. Dar femeia cu fața umedă de plâns și îngrijorare ca o pojghiță fină de ghiață se ridică în picioare și-l îmbrățișă sărutându-l și atunci în sânge i se aprinse o scânteie ca și cum ai arunca într-un labirint adânc o lanternă. Recunoscându-și soția își lăsă spiritul să cadă în brațele ei, în acea plăcere neasemuită de a fi viu și iubit. Cu lacrimile țâșnindu-i din ochii bulbucați, roși de suferință, se agăță cu bărbia de umărul soției ca și cum ar fi încercat să împiedice căderea într-o prăpastie apucând în ultimul moment buza de stâncă cu două degete.

[1] Unități militare iraniene specializate în lupta de comando.

de Cristian Biru