top of page

Între copaci și păsări


Copacul este condamnat la încordarea rădăcinii cu care se ține de trupul Mamei Pământ. El este mereu singur, mereu țintuit locului, fără putința de a se apropia de tovarăși, fără șansa de a fugi din fața necazurilor sale. În schimb, copacul știe ce este mândria de a crește drept, puterea de a duce singur lupta lui mută cu elementele, cu bolile, cu nevoile și durerile lui de copac, lupta veșnic pierdută cu securea… Bucuria lui este doar freamătul şi cântarea pe corzile vântului.

 




La capătul opus al existenței, stau, simbolice semne ale libertății depline, păsările. Statornicia lor nu se măsoară în clipe, ci în anotimpuri. Am înțeles de ce copacii nu pot pleca, dar până azi n-am știut niciodată de ce se întorc păsările primăverii. Cele galbene aduc soare și bucurie pentru sufletele noastre. Cele albe vin cu vești bune, iar copacii înfloresc, imitându-le. Iar cele colorate își scutură penele peste pajiști.

 






Iar noi, bieții oamenii, nici copaci, nici păsări, rămânem rătăciți undeva între statornicie și libertate, dorindu-le pe amândouă și neavând niciuna.

 






Dacă ar exista undeva o planetă mare şi grea, de lutul căreia nu te-ai putea desprinde niciodată, unde nu doar păsările, dar nici măcar noțiunea de zbor nu ar putea fi concepută, ce ar crede locuitorii ei despre noi? Ar spune probabil că zborul este inutil, este urât și dăunător. Că nu doar zborul trupului, dar mai ales cel al gândului, este ceva frivol. Ce bine că nu trăim pe acea planetă mare și grea! Noi putem să ne dorim zborul și sa iubim deopotrivă și copacii și păsările care aduc primăvara.

fotografii și text de Eugen Gomboș

33 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Holbav

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page