7 Poeme

Versurile fac parte din volumul „Poeme desprinse din realitate”, în pregătire la Editura „Vinea”.

Manual de navigație

Strâng în brațe catargul

strânge-mă în brațe

ca pe un catarg

valurile ne plesnesc

îmbrățișarea

fie voia lor

noi știm noi nu uităm

împreunați în tangaj

strânge la piept catargul

te strâng la piept

ca pe un catarg,

spăimântate tremură

între noi

durerile fantomă

dinspre trecut și dinspre 

viitor, pe marea de mări

cununați într-o sacră armură 

vedem nu foarte departe

vedem nu foarte târziu

pictându-se limanul

nemărginitei noastre iubiri ...

Inițiere

Am ajuns anevoie

la marea cea verde

printre muscele,

cu  partitura orașului

vuind în urechi,

nu aveam cum ști

până atunci

că noaptea reală

e o magmă ruptă din rai

astupând fiecare por

sufocându-te  în poala ei.

Cum să respiri? Cum să adormi?

De unde atâta pace?

Ești viu? Ești mort?

Înstrăinatule, 

ia-ți noaptea pe umerii slabi,

fie să te înghită

fie să te scape,

frumosul iad al fricilor mici

nu se desparte în silabe.

Când toamna glacială

te plouă până la oase

ca o  cinică dezmierdare,

obișnuiește-te

că Natura nu se divide.

Întreagă, te vrea întreg,

ca să înveți cum să renaști.

Neștiind cum

Urcă-mă Doamne

până pe treapta

cea mai de jos

acolo să mă așez,

coboară-mă Tu

pâna pe treapta

cea mai de sus

acolo să mă așez,

în liberă captivitate,

două locuri într-unul

singur, unde în sfârșit

să  aud ești tu însăți!

două locuri într-unul

singur, unde iluziile

se deșiră

iar firul se strânge

înapoi într-un ghem,

două locuri

într-unul singur -

cel mai de jos

adică cel mai de sus,

cel mai de sus

adică cel mai de jos -

unde  spaimele

se zdrobesc fără zgomot

de rădăcini aeriene,

împletite spre mine

între ele.

Cred și înțeleg cum de

nimic nu mai sună a gol

între lumea aceasta

și cealaltă lume ...

Dincolo de metaforă

Sunt o mamă-pasăre

și îți cânt

zboară-mi, puiule,

din cuib,

du-te cât mai departe

singur,

cât mai sigur, 

și îți cânt

dă-mi fericirea

să simt cum zbori

fără să te mai țin de aripă,

lasă-mă în urmă

ca un pom al amintirii

înrădăcinat în libertatea ta,

și îți cânt

du-te cât mai departe

 singur,

cât mai sigur,

privind înapoi cu inima.

Oricând, acolo voi fi.

Impărtășire

Tu știi mai bine de ce m-ai luat

cândva de mână, să mă porți

pe coclauri, prin ocolișuri

de învățătură, Tu știi mai bine

 de ce tocmai pe mine m-ai ales

 pentru această alergare

din zori până în zori, nopți

în zig-zag, printre copaci

noduroși și ape întortocheate,

să-Ți duc lipsa, să-Ți aduc darul

ca o firavă ce sunt, aflată

în căutarea unui chip

recognoscibil. Tu știi mai bine

ce aură va purta poezia mea

în ansamblu, pe dinlăuntru

și pe dinafară,

la capătul sfârșitului,

atunci când alergarea

la care m-ai chemat

se va înscăuna

în afara timpului convențional.

 Poveste de seară

În ultima bolgie 

acolo m-ați fi găsit

încremenită

ca o floare  de cactus,

de neatins  în ultima bolgie,

ruptă din trupul realității...

Dar a venit ceasul să ud grădina

și m-am grăbit la rădăcina

fiecărui  trandafir.

Și m-a înfășat o aripă de înger

la rădăcina

fiecărui  trandafir. 

Și chiar atunci,

un blând bip pe whatsapp,

mesajul părintelui mihai,

m-a înfășat cu o aripă de înger

iar vesela vecină beatrice

de dincolo de  gard

marina, ce mai faci?

m-a înfășat cu o aripă de înger.

Ca prin minune,

pe chipul tău, atunci,

a înviat acel surâs irezistibil,

surâsul tău de copil,

către  îngerul venit tiptil

să ne roage

la rădăcina fiecărui trandafir -

coborâți-vă la înălțimea detaliilor

prin ele sunteți vii .

În ultima bolgie m-ați fi găsit,

dacă nu auzeam  glasul acela...

Amour de loin

Să estompăm  

în pace din tablou

formele împovărate          

unul altuia

eu conturul tău

tu conturul meu,

nimeni nu ne va prinde

urma

e încă vreme

să ne logodim

și altfel, poate ceva

mai urâți,

dându-ne de pe acum

întâlnire

la ani lumină de

mitologia frumuseții,

doar de suflet agățați

fiecare cu celălalt

fiecare al celuilalt

alintând între noi

virtuțile depărtării,

să ne dăm de pe acum

întâlnire

la ani lumină

de îngrădirile

care atâtea secole

ne-au subjugat

epistolarul dragostei ...

de Marina Dumitrescu

Marina Dumitrescu (n.1959) este realizator de radio/tv și publicist. Începând din 1988 a activat în redacții prestigioase: BBC ( Londra), RFI  (Paris), Europa Liberă ( București), Radio Romania Cultural, TVR3 și Trinitas Tv. Începând din 2001 a colaborat sistematic, cu eseuri, în reviste culturale: „Dilema”, „Dilema Veche”, „Lettre Internationale”, „Idei în dialog”, „Revista 22”. A publicat 3 volume de eseuri și dialoguri: „Cum (să) îmbătrânim” ( Ed. „Baroque Books and Arts”, 2016), „Trăind printre voi, cu atenție” (Ed. „Vremea”, 2018), „Talantul credinței” (Ed. „Lumea credinței”, 2021), „Din amfora zilelor mele” („Seneca”, 2022) și „Pledoarie pentru nuanțe” (volum în pregătire la Ed. „Eikon”). A publicat 5 volume de versuri: „Caiet roman” („Aritmos”, 2002), „Călătorind în marea interioară” („Vinea”, 2005), „Fragmente dintr-un mozaic necunoscut” („Vinea”, 2009), „Platoșa nevăzută” („Vinea”, 2015) și „Tu, adică eu” („Vinea, 2019”). Este membră a USR, secția poezie, filiala București, din 2019. Este creatoarea canalului YouTube Marina Dumitrescu Oficial.