top of page

Poemul de duminică

11 ian.
1 min de citit

De ce?


De ce atunci când uiți de tine,

Ca să te îngrijești de altul,

Scapi de neliniște și spaimă?


De ce când ierți pe cei de-aproape,

Simți că te ierți pe tine însuți,

Recăpătându-ți libertatea?


Și ce mister ascunde darul,

Pe care-l faci, dacă te lasă

Curat ca neaua neatinsă?


Oare lumina dinăuntru,

Care-a schimbat la față ziua,

E bunătatea ca o taină?


Detaliu al orgii bisericii fortificate din satul Dupuș (comuna Ațel, jud. Sibiu), realizată în 1731 - fotografie realizată de Laurențiu-Ciprian Tudor, 4 ianuarie 2026.
Detaliu al orgii bisericii fortificate din satul Dupuș (comuna Ațel, jud. Sibiu), realizată în 1731 - fotografie realizată de Laurențiu-Ciprian Tudor, 4 ianuarie 2026.

Comentarii

Evaluat(ă) cu 0 din 5 stele.
Încă nu există evaluări

Adaugă o evaluare

  Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, te invităm să te înscrii mai jos.

bottom of page