7x5 Zadeh

7 tablouri și 5 poeme de Lidia Zadeh Petrescu

Insula

Clipe lucide 

m-am zbătut între da și nu 

am pus întrebări 

și am așteptat răspunsuri 

m-am amăgit că aș putea să zbor 

dar mi-ați retezat aripile 

și m-ați condamnat 

la viață 

ca niște criminali în serie 

apoi m-am trezit dintr-un somn prea lung 

și mi-am tăiat bucăți din trup 

ca să pot 

merge mai departe 

spre clipe mai lucide 

în care doar cerul 

mă păzește 

de voi 

criminali sublimi 

ai timpului meu 

Peiasj lacustru

Lumina 

încă mai cerșesc ziua care vine oricum 

ziua cea care va deveni 

trecutul meu 

sau 

un tunel prin care trec 

fără să văd lumina 

de la capătul lui 

cu mâna întinsă 

încă mai cerșesc 

lumina 

sădită în mine 

fără să știu 

că ultima stea 

așteaptă și ea ca mine 

ziua care vine oricum 

dincolo de voința mea 

oare o voi atinge?

Peisaj marin

Imaginație 

adulmec liniștea din liniște 

de câte ori cerneala îmi rănește mâinile 

devenind o cruce plină de spini 

îmi răstignesc pe ea vise 

îngerii plâng pe umărul meu 

munții se clatină în neștire 

iar marea din mine se izbește 

de singurul dig de piatră 

salvat de timp 

amurgul coboară peste voința mea 

și noaptea devine 

o armonie celestă 

uneori mi-e greață de spectacolul lumesc 

lumina îmi rănește mâinile 

prea crâncene sunt lumile 

noastre 

arde-n crematorii 

verbul 

A  TRĂI 

Iriși

 Obsesiv 

aș rămâne vie într-o stare de hibernare

abandonată unui destin 

de sine stătător

cu inima goală de atâta remușcare

și cu ochiul plin 

de albul sărat al nopților

mă reculeg fără să cer voie cuiva

într-un pustiu minuscul 

am curaj să mă privesc printr-un vizor 

ce ar mai fi de văzut?

voi continua să scriu despre orice 

în mijlocul nopților

până când ritmul obsesiv sl silabelor

va deveni un imn al sorții

Cer și pământ

Metalic 

povara eternității 

e oglinda securizată

a deșertăciunii

aș putea împărții noaptea 

cu același cuțit

care pe vremuri mi-a fost stăpân

și care

mi-a întunecat sângele 

cu amarul lui metalic

de atâta nesomn îmi risc existența

inima îmi bate din ce în ce mai rar

totuși 

o mai aud 

Poarta

de Lidia Zadeh Petrescu

Lidia Zadeh Petrescu s-a născut la Craiova, în 27 decembrie 1967. În liceu a studiat matematica la Colegiul Național „Sf. Sava” din București și apoi a urmat cursurile Facultății de Automatică din cadrul Institutului Politehnic București. Are un masterat în management și comunicare. Din 1992 începe studii de cultură și artă la Institutul Italian de cultură, la Școala de Arte din București, secția Pictură și la Școala de pictură „Stati Art”, unde studiază, până în prezent, cu Nicoleta Stati. Are o serie de expoziții personale de pictură, participă la Bienala de pictură de la Geneva și la diverse expoziții de pictură abstractă în România și în străinătate. Este cunoscută ca pictor abstract și creator de vestimentație. În fapt, este un artist complex care a și publicat, până acum, trei volume de „neopoeme” („Intuiții” și „Consecințe”, în 2023 și „Aroganțe”, în 2024), adevărate obiecte multiart care se bucură de apreciere.