Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem, în fapt, mizând pe multitudinea de biserici pline din orașe, pe forța economică a unor parohii cu un număr considerabil de credincioși și pe o tradiție bimilenară a creștinismului, în condițiile unei evidente culturi seculariste care încearcă să înlăture orice recunoaștere publică a lui Dumnezeu.
Este „o epocă de după Dumnezeu“, cum o numește Tristram Engelhardt, Jr. în ultima sa carte: „După Dumnezeu. Morala și bioetica într-o epocă secularizantă“ (Editura Doxologia, 2023), în care modernitatea încearcă să conserve morala creștină fără creștinism și fără Hristos și adoptă diferite forme de deism, printr-un discurs public care ocolește orice referire la transcendent.
Există o schimbare generală în înțelegerea oamenilor despre progresul tehnologic, democrație, gen, calitatea vieții sau căsătorie, ce folosește „gândirea adaptivă” la resemnificarea paradigmelor modernității. Ceea de era în trecut greșit sau corect, chiar o credință etică justificabilă rațional, progresiștii nu o mai consideră valabilă.
În acest context orice discurs despre femei ar trebui redefinit în noua paradigmă care nu mai ține seamă de rolul lor tradițional de mame și soții.
Familismul a scăzut ca valoare culturală, în condiția în care omul a devenit mai puțin dispus să investească în familie, decât în el însuși.
Mișcarea feministă a stimulat înclinația femeilor către libertate nelimitată combătând inegalitatea socială, politică sau de gen, după modelul francez al Simonei de Beauvoir. Spiritul democrației liberale a remodelat rolurile de gen făcând din sinele omului referința pentru toate definițiile binelui, adevărului, dreptății și egalității.
În numele drepturilor omului, egalitatea a devenit o deviză principală în materie de gen, chiar dacă revendicările pe această temă au generat multiple provocări dreptului, educației, medicinei sau libertății religioase. Agendele orientate politic au lucrat pentru a-i convinge pe părinți să susțină această nouă libertate de alegere în numele trendului modern.
Observăm că aceste reinterpretări ale realității și moralei sunt legate de natura secularizării contemporane în care bioetica avortului, a inseminării artificiale, a femeilor necăsătorite, a sinuciderii asistate și a eutanasiei devine o bioetică a unui stil de viață și de moarte, dacă ar fi să-l credem pe profesorul Engelhardt. El ne atrage atenția că în societatea actuală relația tradițională dintre femeie și bărbat, cel puțin în cadrul căsătoriei, a suferit modificări de percepție.
Astăzi bărbații sunt educați că ar fi necuvenit să-și dorească o soție casnică cu copii. Ei nu trebuie să fie un obstacol în împlinirea de sine a partenerelor lor. Astfel familia creștină tradițională a devenit dintr-o dată sexistă și contra-culturală.
A apărut o nouă cultură în care erotismul a devenit omniprezent, deposedat de semnificația lui morală întrezărită în legătura dintre căsătorie și reproducere. Lumea de azi e tributară relațiilor întâmplătoare libere și coabitare fățișă, în care femeile nasc puțini copii și aceștia în afara unei căsătorii tradiționale.
Pe modelul culturii occidentale se produc ample schimbări în ce privește rolurile ce revin femeilor și bărbaților, mamelor și taților, soților și soțiilor, de fapt o redefinire a stilului de viață care aduce în conflict cultura laică dominantă cu normele de viețuire ale creștinului tradițional.
Relațiile de gen în cadrul căsătoriei trec azi prin multiple transformări. Rolul tradițional de conducere al bărbatului pare azi o tiranie inacceptabilă ce încalcă drepturile omului iar supunerea femeii, o violare a demnității umane, ce se încadrează în nevoia de eliberare socială promovată de feminism.
Perspectiva asupra rolului femeii în societatea de azi, pe care o prezintă profesorul Engelhardt, în cartea de care aminteam, ar trebui să ne dea de gândit, în condițiile mutațiilor de gen care vor complica și mai mult societatea viitoare.
Profesorul ne prezintă un tablou cât se poate de concret: „A apărut pentru femei o nouă lume a vieții, cu cadrul ei legal și bioetica ei, în care sexualitatea, reproducerea și avortul au dobândit o nouă semnificație. În acest proces, modul în care tinerele femei se percep pe ele însele s-a schimbat radical, devenind parte integrantă a unei noi imagini despre sine, strâns legate de implicarea lor economică în societatea consumeristă modernă. Femeile, în afara religiilor care au păstrat un ethos tradițional, nu mai sunt încurajate să se privească pe ele însele în primul rând ca viitoare soții sau mame, ci ca femei care să-și câștige singure existența la paritate cu bărbații să-și caute în același timp o împlinire sexuală la paritate cu bărbații și poate, eventual, să se gândească și dacă e cazul să se căsătorească și să aibă un copil. Rezultatul a fost și este o schimbare radicală a idealurilor sociale ale femeilor, schimbare pe care a făcut-o posibilă disponibilitatea contracepției și a avortului…..se presupune că femeile trebuie să-și făurească o viață autonomă, în mod tipic marcată de propria căutare a realizării sexuale, personale și profesionale, în care căsătoria și nașterea unui copil (sau copii) sunt opționale, și pentru care avortul este crucial în menținerea acestui caracter opțional….Avortul permite femeilor și bărbaților să trăiască în această nouă lume a vieții post creștină, neîngrădiți de constrângerile biologice, ale culturii tradiționale și noțiunii de păcat, în special fără teama de perturbările aduse vieții personale, carierei și situației economice, inerente apariției unui copil nedorit” („După Dumnezeu”, pag 264-266).
E clar că ordinea familială de altădată nu va reapărea pentru că societatea trece prin mișcări profunde. Atât femeia cât și bărbatul trăiesc forme diverse de egocentrism într-o lume ce se vrea lipsită de reguli.
Trăim într-o civilizație a timpului liber sau a sărbătorii, cum o numește Jean Sévillia, în care viața omului este tributară hedonismului contemporan generalizat în orice formă.
A devenit mai mult decât delicat de a vorbi azi despre rolul femeii în familie și societate.
În societatea tradițională ea împlinea roluri casnice, era soție și mamă, dar se implica și în activități meșteșugărești și agricole. Am putea crede că rolul ei era nesemnificativ în arealul familial, dar, raportat la exigențele modernității, rolul ei devine vital dacă avem în vedere responsabilitatea generațiilor viitoare, care au nevoie de un cadru familial sănătos de apariție și dezvoltare, în care femeia-mamă nu poate fi înlocuită. Semnalele de alarmă ale unei societăți în disoluție postulează o regândire (măcar) a rostului femeii în familie și în societatea de azi.
Chiar dacă nu ne vine să credem, familia rămâne locul unde bărbatul și femeia devin o singură personalitate pentru că îndrăgostirea dintre ei i-a făcut capabili de aceasta.
Sociologii vorbesc despre coliziunea dintre iubire, familie și libertate personală, care a dus la haosul de azi al iubirii într-o lume impersonală și înstrăinată.
Viziunea creștină în care soții nu sunt parteneri într-un contract marital dizolvabil ci „un singur trup, parte veșnic unul din celălalt”, ar putea relansa discursul despre realitatea femeii și a rolului ei vital într-o lume ce se vrea din ce în ce mai impersonală.
Să nădăjduim în vremuri mai bune!
Pr. Cristian Muntean