Grădina alchimiștilor

Vă oferim un fragment din volumul „Grădina alchimiștilor” de Ana-Maria Negrilă, în curs de apariție la Editura „Hyperliteratura”.

 ***   

Se îndreaptă spre odaia lui și se trântește pe pat așa cum este. Vrea să pună în ordine lucrurile care i s-au întâmplat în seara aceea, dar închide ochii o clipă și adoarme fără vise.

            Când se trezește ceva mai târziu, asupra lui este aplecată o femeie care ține în mână o lampă.

            – N-am vrut să te trezesc, îi spun în șoaptă. Cumnatul meu s-a dus deja la culcare, la fel ca toți ai casei.

            Mă aplec și așez lampa pe jos, apoi mă las spre el și-l sărut de parcă ar fi cel mai natural lucru, iar el ar fi unul dintre copiii mei dispăruți pe care vreau să-l feresc de nălucirile nopții. Nu este înțelept ce fac, dar nu mă pot împotrivi, ca și când aș visa. Mă primește în patul și în brațele lui și petrecem noaptea cum nu se poate mai plăcut.

            Deși mă crezuse rece, descoperă că nu sunt deloc așa. Este aievea ce simte sau doar dorința conștiinței lui pe jumătate adormite, care vrea să se răzbune pe Stefano, așa că țese vise în care să-și bată joc de ospitalitatea lui căznită?

            Prezența mea lângă el nu poate fi explicată în niciun fel, așa că nici nu se sforțează să o facă și mă îmbrățișează și mă sărută ca și când vinul lui Soleto l-ar face să viseze asta. Ce lipsă de prevedere din partea lui!

            Adoarme în cele din urmă, fără să-mi adreseze vreo întrebare, fără să-mi ceară vreo explicație.

            A doua zi, este sigur că și-a închipuit totul la fel ca în momentul în care, în loggia casei, i s-a năzărit că-l vede pe Bertramus. De data aceasta, nu a fost o fantasmă, fiindcă una dintre agrafele mele zace căzută lângă pat. O ia și-o ascunde printre haine ca pe un obiect de preț, apoi se pregătește cum poate mai bine și se îndreaptă spre salon, simțind deja pe scări mirosuri îmbietoare.

            Noi mâncăm deja, dar niciunul nu ne comportăm altfel decât de obicei, așa că Sander are din nou sentimentul că nu el a fost cel care a băut vinul amestecat cu ierburi, nu el a visat despre planete și nu el m-a ținut în brațe cu o seară înainte.

            Cât de ciudat! Este bine că nimeni nu-l pune să jure pe viața lui că nu s-a întâmplat nimic, altfel cu siguranță ar fi deja mort și îngropat. Eu sunt o femeie de gheață, chiar și slujnica mea susține asta, totuși nu i s-a părut deloc așa când am fost în patul lui.

            Stând așezată la masă, mâncând încet și privind indiferentă în farfurie, are din nou îndoieli legate de amintirile lui. Că eu l-am întâmpinat cu o seară înainte este neîndoielnic, dar nu înțelege cum o femeie care de-abia l-a băgat în seamă până atunci și care pare să trăiască în bună rânduială și castitate a fost gata să-și sacrifice atât de ușor onoarea.

            Palidă și slabă cum sunt, deși frumoasă în ochii lui, mai mult îl fac să se îndepărteze de mine decât să se apropie. De aceea, se gândește că aventura noastră de o noapte nu are cum să se mai repete.

            Urmează însă mai multe zile pe care le împarte între emoția noului laborator în care tot vin instrumente, vase, mojare de diferite mărimi, și bucuria pe care o simte când apar pe neașteptate în camera lui, fiindcă, da, vizitele mele continuă.

            Astfel, viața lui, dar și a mea, se schimbă. În primul rând, ne purtăm frumos cu Lucieta, iar Sander îi face mici cadouri ca să-i ostoiască gelozia și să nu răspândească vorbe. În al doilea rând, începe să se ferească de Stefano, lucru deloc ușor de vreme ce Gentile i-a cerut cumnatului meu să supravegheze instalarea laboratorului.

            Sander constată destul de curând că furia pe care a simțit-o când Stefano i-a mărturisit că nu-l dorește în casa lui îi dispare rapid când găsește un mod atât de plăcut de a-și petrece timpul.

de Ana-Maria Negrilă