Anatomia parlamentarului in devenire
De aproape două decenii Valeriu Antonovici este activ pe mai multe fronturi ale vieții publice din România. Și el face parte acea generație de tineri români care si-a dedicat viața societății, socialului, semenilor și, last but not least, democrației din România. La fel ca el sunt alte mii de români, o mare parte din ei făcând parte din generația decrețeilor ajunși la deplina maturitate, care nici nu au ales să plece resemnați din țară, spre orizonturi mai bune și nici nu s-au înfundat într-o lehamite contaminatoare, căutând tot felul de justificari ale abandonului politico-social. Istoria va judeca și ne va judeca însă acești oameni prea puțin vizibili reprezintă osatura care contează și de care/cu care nu ne este rușine chiar dacă spre deosebire de Babasha, nu vor stârni dezbateri la fel de încinse. Născut în anul 1983 în Republica Moldova, Valeriu Antonovici are un CV soldid, din care vom menționa câteva aspecte relevante. Antropolog și realizator de filme documentare, el este licențiat în sociologie (SNSPA – 2006), are un masterat în antropologie și dezvoltare comunitară (SNSPA – 2008) și un doctorat în Științe Politice (Școala Doctorală în Științe Politice a SNSPA – 2011), cu stagiu doctoral în cadrul institutelor Zentrum für Zeithistorische Forschung din Potsdam și Centre Marc Bloch din Berlin, Germania (2009-2010). Este și publicist și autor/coautor al mai multor volume precum „Munca Patriotică. Radiografia unui ideal falsificat” (lucrarea sa de doctorat, apărută la Editura Eikon) co-editor împreună cu Claudia-Florentina Dobre a două volume: „Prezentul comunismului: memorie culturală și abordări istoriografice”, (Ed. Ratio et Revelatio, Oradea, 2016) și „Deportați în Bărăgan. Amintiri din Siberia românească”, (Ed. Ratio et Revelatio, Oradea, 2016), co-autor împreună cu Simona Preda al volumului „Tot înainte! Amintiri din copilărie”, (Ed. Curtea Veche, București, 2016). De asemenea, este și realizator de filme documentare pe teme de istorie recentă. Cum bine știm, toată această activitate publică și substanțiala, care va rămâne în timp, nu îți permite să trăiești cu adevărat în România, pour rejoindre les deux bouts, cum zic foarte plastic francezii, Valeriu Antonovici este angajat al Parlamentului României de mulți ani, fiind la un moment dat inclusiv consilier de stat. Un tehnocrat de care este nevoie sau, cum s-ar spune în limba engleză, cineva care face parte din acel public service care în țările occidentale nu este deloc luat în derâdere (termenul de funcționar este batjocorit la noi încă de la Caragiale). Ideea de a scrie „un Altfel de ghid al parlamentarului eficient”[1] a venit tocmai din dorința de a-și oferi expertiza în materie tuturor celor care-și doresc să devină parlamentari ai României. Știm bine că Parlamentul se află pe ultimele locuri în topul încrederii românilor în instituții (pe primele fiind Biserica Ortodoxă și Armata) ceea ce nu pare a îngrijora pe cineva, cu atât mai puțin Parlamentul ca instituție. De ce este gravă această percepție? Pentru că el este forumul esențial pentru orice democrație funcțională, reală, dinamică, puternică. Această instituție este atât de importantă încât până și regimurile dictatoriale sau chiar totalitare păstrează un fel de parlament de formă (cum a existat și în România comunistă-Marea Adunare Națională în fața căreia, si ne aducem aminte, debusolatul Nicolae Ceaușescu dorea să fie judecat în ultimele lui zile, din meschina lui viață), dar tocmai pentru a exhiba imaginea unui regim antiliberal, care copiază democrația, golind-o de substanța. La fel se întâmpla acum în Rusia lui Putin (unde au loc alegeri pentru o Dumă care pur și simplu nu-și mai regăsește sensul, însă ea există), iar despre R.P. Chineză nici nu are sens să vorbim, deopotrivă ce acolo se păstrează nealterat modelul pus în practică de Mao. În adunările comuniste, așa-zișii aleși ai poporul fac febră musculară de la atâta aplaudat și răgușesc de la atâtea urale! În democrațiile autentice, parlamentul este esențial pentru că de majoritatea obținută sau instrumentalizată aici depinde formarea guvernului, investirea puterii executive dar și menținerea la putere căci în complexul checks and balances al democrației, parlamentul poate demite un guvern prin moțiune de cenzură, cum s-a întâmplat și în România, acum câțiva ani. Jocul democratic este fascinant mai ales când nu-l mai joci!
Valeriu Antonovici, spre lauda sa, oferă publicului un ghid accesibil, pe înțelesul oricui chiar dacă nu face rabat de la calitate, prezentând inclusiv temeiuri legale sau alte informații serioase, care sunt topite într-o materie realistă, punctată de numeroase episoade de umor și ironie. De exemplu, el sfătuiește femeile parlamentar să nu se îmbrace în timpul sesiunilor ca și cum ar merge la vreo nuntă sau botez. „Ideal ar fi ca un parlamentar să stăpânească arta oratoriei. Să aibă o școală serioasă la bază și atunci când nu cunoaște un răspuns la o întrebare să încerce să-l afle de la cei mai buni specialiști”. Cum trebuie să fie un parlamentar? „Trebuie să fie o persoană foarte sociabilă. Să poată interacționa ușor cu oamneii, să le intre pe sub piele și să le câștige încrederea într-un timp extrem de scurt.” Există și sfaturi pentru candidatul aflat în campania electorală: „cea mai la îndemână resursă de care poate dispune orice candidat este resursa umană din partid: tinerii voluntari și studenții care sunt dispuși să învețe (...) Dacă cel care candidează vrea să se axeze pe mesajele locale, atunci este foarte important să-și atragă două-trei persoane recunoscute în comunitatea locală de partea sa: formatorii de opinie, jurnaliști, foști demnitari sau chiar preoți.”
Valeriu Antonovici oferă și o delicioasă tipologie a parlamentarului român. Presupunem rezonabil că în cele două decenii a cunoscut destul de mulți pe holurile sau în sălile Palatului Parlamentului, astfel încât putem avea încredere în ceea ce ne spune. Tipologia este realizată în mare măsură într-un registru ironico-umoristic. Să vedem care sunt aceste tipuri de parlamentar: 1. Parlamentarul bazat, care de obicei este și șeful organizației de partid din județul său 2. Parlamentarul dependent care a fost pus pe listă de cineva, de care depinde în continuare. 3. Parlamentarul fricos, un om de bună-credință, dar leneș și comod, care nu-si va consuma aiurea energiile în comisii sau la evenimente. 4. Parlamentarul habotnic care lucrează zi lumină „Are minim trei-patru postări pe rețele de socializare pe zi, se implică în toate proiectele posibile și imposibile, anunță ce a mâncat dimineața etc.” 5. Parlamentarul inocent, care habar nu are cum și de ce a ajuns în Parlament „El este tehnocratul cu care se laudă partidul că va aduce schimbarea”. 6. Parlamentarul fantomă care este plin de bani și învârte afaceri (chiar dacă le-a lăsat pe numele mamei, cumnatului sau unui văr îndepărtat). Cel mai bine iese 7. parlamentarul de profesie, care își asumă această funcție și intră în acest rol foarte serios, se ocupă de tot și de toate. 8. Parlamentarul diplomă sau funcție, care va face în timpul mandatului multe cursuri de perfecționare etc. Toate acestea pentru a-și îmbogăți CV-ul cu cât mai multe realizări, chiar dacă oamenii nu l-au trimis în aeropag pentru aceasta. 9. Parlamentarul portavoce, care este protestatarul de profesie, cu o notorietate publică mare, pentru că practică scandalul, dar practic nu are nici o realizare. Face în schimb live-uri pe Facebook și deține arta jignirii. 10. „Parlamentarul portavoce este toata ziua la televizor Este un fel de interfață a comunicării de partid. Se transformă din politician în analist politic, își spune părerea și apără sau acuză pe cineva din două în două minute”. De retinut este și că parlamentarul nu este singur, iar Instituția Parlamentului este mult mai complexă, beneficiind de un personal care nu iese neapărat în față dar care vine în sprijinul lui, oferindu-i informații și expertiză de calitate, pentru că, în definitiv, și parlamentarul reprezintă o imagine a statului român. În carte, autorul mai spulberă și alte câteva mituri - că parlamentarul ar câștiga mult (salariul lui nu depășește două mii de euro, chiar dacă mai beneficiază și de alte avantaje, diurnă, plata chiriei în București etc.) că ar avea amante sau șoferi. „Un Altfel de ghid al parlamentarului eficient” este o lectură necesară nu numai pentru cei care ar dori să ajungă parlamentari dar și pentru noi, electoratul care votează pentru că implicarea noastră este esențiala pentru a avea un Parlament responsabil, profesionist și capabil să depisteze anomaliile societății noastre...pentru a (le) legifera/rezolva. Qualis rex talis grex![2]
[1] Cu o prefață de Lucian Boia și desene de Dan Perjovschi, carte apărută la Editura Economică, cu sprijinul Fundației Hans Seidel.
[2] Cum este păstorul așa-i și turma.
de Codruț Constatinescu
Valeriu Antonovici la Câmpina
Comments