Barcelona

Fragment de Barcelona per pedes

Când ieși din metrou, în stația Passeig de Gracia, ți se taie respirația. Te afli în mijlocul celui mai elegant bulevard al Barcelonei, cel puțin așa era considerat acum un secol, când era și principala arteră de shopping. Privirea e automat captată de ceea ce barcelonezii numesc „La Manzana de la Discordia” (Mărul discordiei), reprezentat în acest caz de cele trei case  - rivale prin frumusețe arhitectonică: Casa Batllo, construită de  Antoni Gaudi, de care este lipită Casa Amatller, construită de Puig I Cadafalch și Casa Lleo Morera, construită de Domenech I Montaner, situată pe același trotuar, la câțiva zeci de metri. Cei trei arhitecți moderniști le-au construit la începutul secolului 20, iar de eventuala lor rivalitate ne bucurăm când ne simțim automat norocoși dacă le fotografiem.

Cea mai vizitată și promovată (posibil pentru că aparține lui Gaudi, care și-a pus amprenta peste întreaga capitală) e Casa Batllo, sau spațiul în care arhitectura se confundă cu arta. Culorile și formele vieții marine au fost sursa de inspirație, interiorul transportându-te într-un suprarealism subacvatic.  Fațada ondulată, acoperită cu plăci de mozaic, are balcoane în formă de cranii și stâlpi de susținere cu aspect de oase. Clădirea a fost proiectată pentru un magnat al textilelor, aristocratul Josep Batllo, care a locuit cu familia la etajele inferioare, închiriindu-le pe cele superioare. Ca de obicei când primea comenzi, lui Gaudi i s-a oferit libertate creativă nelimitată. 

Casa Batllo

Casa Amatller

Casa Lleo Morera

La 700 metri, pe același bulevard, se află La Pedrera sau triumful liniei curbe. Cunoscută inițial sub numele de Casa Mila, a fost construită de Antoni Gaudi (1905-1907) la cererea familiei Mila, burghezi înstăriți ai vremii. Pe parcurs, Gaudi și-a schimbat planurile, a depășit substanțial bugetul alocat și a construit ilegal, încălcând o parte din trotuarul prețiosului bulevard. A rămas însă al optulea cel mai vizitat obiectiv al Spaniei. De la poarta din aripi de fluture ți se sugerează că intri în natură, iar pe parcurs regăsești inspirație din natură la tot pasul, pentru că Gaudi avea credința că doar natura e perfectă. Podul e conceput ca interiorul unei balene, cu grinzile sugerând osatura acesteia, te poți imagina Iona. Pe acoperiș veghează gardienii legendari, giganți de piatră despre care se spune că ar prinde viață în nopțile cu lună plină. Pe unii din ei găsim adevărate ode dedicate elementelor naturii, care concluzionează simplu: Focul e sufletul omului iar Pământul e mama.

Atât Casa Batllo, cât și La Pedrera fac parte din Patrimoniul mondial UNESCO.

La Pedrera

La Pedrera 1

La Pedrera 2

La Pedrera 3

Din loc în loc pe bulevard, cu aspect de opere de artă stradale, fântâni din care însetații pot lua apă. Passeig de Gracia se termină în Placa de Catalunya, de unde, în câțiva pași, ajung în colțul meu preferat de Barcelona, Barrio Gotico, cartierul cu catedrale și palate gotice, în care ori de câte ori ajung descopăr ceva fabulos.

Catedrala Barcelonei[1] domină secolele din miezul cartierului gotic.

Cartierul gotic

Cartierul gotic 1

Catedrala

Catedrala 1

Catedrala 2

În fața ei se află Merkat Gotic, târgul de antichități și bunătăți locale. Cerșetori români (cer în spaniolă un euro iar când le răspund pe românește că n-am mărunt, zic „haoleo, români de-ai mei” și se oferă să mă ducă la bancomat, că precis am card). Senegalezi cu cearceafuri întinse, unde au înșirat fake-uri: genți, tricouri de fotbal, încălțăminte, pe care le pot strânge îndemânatic într-o clipă, doar trăgând de sfoara cu care e mărginit cearceaful, la un semn de apariție a Poliției. 

Pe Carrer Montcada, străduță îngustă cu Palate spaniole, unele găzduind spectacole de flamenco, se află Muzeul Picasso, în care, de preferat cu ajutorul unui ghid, descoperim abordarea holistică a operei artistului, care a trăit în Barcelona la vârsta adolescenței și a donat muzeului cea mai mare parte din munca sa realizată în perioada respectivă.

"Copil fiind, pictam ca Michelangelo. A trebuit să ajung la bătrânețe ca să îmi pot permite să pictez ca un copil" - a zis Picasso. Pablo Ruiz Picasso, care, la un moment dat, a renunțat la numele de familie al tatălui, Ruiz, și s-a semnat doar cu numele mamei, Picasso. Asta pentru că tatăl, profesor de pictură, care îi întrevazuse o strălucită carieră în maniera clasică, nu era de acord cu schimbarea de stil postadolescență, drept pentru care i-a tăiat susținerea financiară. Au trecut ani buni de foame și validare artistică la Paris până când să îi recunoască stilul și să reia finanțarea fiului, care rămăsese însă legat de Barcelona. Muzeul prezintă toate perioadele geniului Picasso: când avea 13 ani, Pablo i-a cerut mătușii sale vaduve să îi pozeze, iar ea n-avea la dispoziție decât o oră, și așa s-a născut portretul intitulat „Tia Pepa”. Sunt expuse lucrări din anii adolescentei, inclusiv un autoportret de când avea 15 ani. Un pic din perioada albastră, în care s-a afundat în urma sinuciderii din dragoste a bunului său prieten, Casagemas. După care a avut picturi neterminate, pentru că avea prea multe idei, deborda de inspirație și trebuia să îi dea curs. Vedem genuri diferite chiar în aceeași perioadă, amesteca pointilism cu clasic și cubism, până cand ajunge la dorința lui de a vedea totul într-un singur plan, fața, profilul, fundul, modelul întreg. De regulă, o femeie, căreia voia să îi surprindă toată frumusețea deodată. M-au impresionat cele 58 de interpretări ale picturii „Las meninas", a lui Velasquez, pe care îl venera ca maestru. Muzeul Picasso din Barcelona, te copleșește și prin faptul că se desfășoară în câteva palate gotice legate între ele. Găsim și un pic din opera lui în ceramică, la final.

Picasso

Picasso 1

Picasso 2

Picasso 3

Nu departe se află localul „4 Cats", frecventat de elita artistică de acum 100 de ani, căruia Picasso i-a făcut coperta meniului, fiind unul de-al casei. Proprietarul, un prieten de-al său, a fost avertizat atunci când a avut ideea deschiderii unui restaurant pentru artiști, că acolo vor veni doar "patru pisici" - expresie catalană pentru „mai nimeni". I s-a părut o idee bună de nume, contrar căruia a ajuns printre cele mai căutate.

4 Cats - Picasso

4 Cats

O altă descoperire din colțul gotic e magazinul cu figurine tradiționale catalane "caganer" (cacaciosul), care inițial era plasată în cadrul scenei nașterii lui Isus, pentru a aduce fertilitate pământurilor. Având la început figura unui țăran catalan aflat în proces de creere de conținut, prezent printre figurinele de Crăciun, a devenit în timp simbol al norocului și a căpătat înfățișări ale tuturor personalităților, de la vedete la papă, fiind considerată o onoare reprezentarea cuiva în postura respectivă.

Caganer

Caganer 1

Platanii, ca străjeri ai bulevardelor mediteraneene, sprijină cerul pe coroanele verzi, care uneori se unesc, dând impresia că treci printr-un nesfârșit arc de triumf. Așa e Rambla, probabil cel mai umblat bulevard din Barcelona, pulsând de viață și culoare, cu atracții și obiective la tot pasul, care are unul din capete în Placa de Catalunya.

Rambla

Rambla 1

Rambla 2

Rambla 4

Pietonal încărcat de turiști, artiști stradali, oferă de toate. Terase, magazine, restaurante, Muzeul Erotismului, tarabe cu suveniruri, magazine de vise, celebra Boqueria, piață agro-alimentară și loc de luat masa. ”Ce caută geanta ta atârnată de spătarul scaunului?” m-a apostrofat un catalan, fără să mă întrebe măcar dacă înțeleg limba. Dar era limpede mesajul lui: aici e plin de hoți, ține-ți geanta aproape de tine.

Un cuplu în vârstă savurează două pahare de cava (spumantul spaniol) și mă uit la ceas : 11. Un bărbat, lângă noi, își ia brunch-ul format din tapas: feliuțe de jamon, fuet (salam subțire uscat), și câteva bucățele de brânză. Are un pahar de vin roșu. Saber vivir.

Muzeul Erotismului

Rambla pornește din Portul în care în 1493 Columb a debarcat din prima sa călătorie în America, iar, peste câteva sute de ani, barcelonezii i-au făcut statuie.

Columb

Portul

Portul 2

Te poți pierde cu ușurință pe străduțele înguste lăturalnice, cu aspect sărăcăcios, și uneori cu miros de urină. Dar orice rătăcire duce către o neașteptată descoperire, ești mic și străzile sunt cele care te poartă.

Barcelona e doamna care conduce dansul.

[1] Catedrala Sfintei Cruci și a Sfintei Eulalia, numită în mod curent Catedrala din Barcelona, ​​aduce un omagiu Sfintei Eulalia, fosta patronă a orașului.  În anul 303 d.Hr., soldații romani au chinuit-o până la moarte pe Sfânta Eulalia, când avea 13 ani, pentru că nu a renunțat la credința creștină. Rămășițele sale se află într-o criptă din interiorul Catedralei. Locul Catedralei a fost folosit de diferite temple creștine din secolul al IV-lea d.Hr., dar abia în anul 1058 a fost sfințită o biserică în stil romanic și în 1298 a început construcția bisericii gotice. Lucrările actualei Catedrale au început grație contribuțiilor burgheziei și ale credincioșilor mai modesti, pe o durată de peste 150 de ani, fiind complet finalizate în secolul al XIX-lea./www.barcelo.com

fotografii și text de Alina Caraghin