Cântecul profetului

Ultima noapte a democrației

„Cântecul profetului” de Paul Lynch, (Editura „Humanitas” 2025, colecția Raftul Denisei, traducerea Iulia Gorzo) începe, așa cum suntem preveniți încă din titlu, cu un citat din Biblie: „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, și ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.“ În romanul distopic al lui Paul Lynch[1] vocea narativă este o femeie obișnuită, din clasa de mijloc. Eilish Stack are nenorocul să trăiască o perioadă tulbure, când alegerile din Irlanda sunt câștigate de Alianța Națională. Sub noua guvernare, democrația se transformă pe nesimțite în dictatură, iar statul într-unul polițienesc, unde GNSB (Garda National Services Bureau) face legea.

Totul începe să devină personal pentru Eilish când Larry, soțul ei, participă la un marș organizat de sindicatul profesorilor și... dispare. Ulterior, evenimentele se precipită. O manifestație pașnică în fața unui liceu este reprimată violent. Transportoare de trupe intră în suburbii, de parcă s-ar pregăti pentru o invazie. Oamenii sunt opriți în trafic și scoși din mașini de bărbați cu cagule pe cap. Poliția folosește tunuri de apă, bastoane de cauciuc și gaze lacrimogene pentru a-i aduce la tăcere pe „inamicii statului“. Cei care îndrăznesc să se opună, să își ceară drepturile cetățenești, sunt arestați cu sutele, urcați în autobuze și duși spre o destinație necunoscută. Contestatarii sunt „murdari și puri, mândri și plini de rușine, loiali și neloiali, cu toții aduși acolo de iubire. Mai devreme sau mai târziu, durerea lor ajunge mult mai puternică decât frica”. GNSB bate cu pumnul la uși și îi saltă pe toți subversivii, sunt arestați jurnaliști, oficialitățile controlează știrile, deși rețelele sociale dau în clocot, iar roata haosului începe să se învârtească tot mai repede.

Nimeni nu mai poate alege adevărul de minciunile guvernanților, căci „dacă proprietarii instituțiilor se schimbă, atunci se pot schimba și proprietarii adevărurilor. (...) Alianța Națională încearcă să schimbe ceea ce tu și cu mine numim realitate, s-o tulbure ca pe o apă, dacă spui că un lucru e altceva și o spui de suficiente ori, atunci așa trebuie să fie, iar dacă o repeți într-una, lumea o ia de bună. (...) Sigur că, mai devreme sau mai târziu, realitatea iese la iveală, poți să o amanetezi o vreme, dar ea așteaptă mereu, răbdătoare, tăcută, să-și ceară obolul și să echilibreze lucrurile.“

Eilish are senzația că „trăiește în altă țară, se cască un abis și-i cheamă în gura lui“. În orașul ei odinioară liniștit, ea „vede polițiști cu bastoane bătându-i la colț de stradă pe protestatarii deveniți niște forme chircite, gaze lacrimogene plutind într-un soi de secvență în ralanti în timp ce oamenii fug în imagini reluate la nesfârșit“. Se închid școlile, încep recrutările pentru armată, sindicatele sunt reduse la tăcere, guvernul preia controlul asupra justiției, se fac concedieri politice și epurări, oricine poate fi arestat în orice moment. Societatea civilă se revoltă, întâi sporadic, apoi tot mai organizat, „apar inscripții care denunță poliția, forțele de securitate și statul, mâzgăleli triumfătoare cu spray roșu ce pare sânge.“ În oraș se instalează o atmosferă sumbră, „traficul congestionat fumegând mohorât, oamenii trecând îngrijorați și preocupați, captivi în iluzia individualității.“

Mark, fiul cel mare al familiei, care nu împlinise 17 ani, se alătură insurecției, pentru că „nu mai există libertate să gândim, sau să facem, sau să există dacă cedăm în fața lor, eu nu pot trăi așa, singura libertate care mi-a rămas e să lupt“.

În timp ce armata se retrage din fața rebelilor, iar luptele ajung la Dublin, rafturile magazinelor se golesc de mâncare, știri necenzurate mai pot fi ascultate doar la vechile radiouri care prind posturi străine, încep să se audă focuri de armă, elicoptere negre zboară pe sus, camioane militare patrulează pe străzi, prăvăliile închise au obloanele trase, bancomatele sunt sparte, tot mai des apar pene de curent, sună alarme, semafoarele rămân blocate pe roșu, câini răgușiți urlă toată noaptea. Când insurgenții preiau controlul, „strada arată ca două locuri în același timp, ca și cum peste imaginea orașului s-ar fi suprapus un clișeu cu un război străin“. Apoi încep bombardamentele și iadul coborară pe pământ.  

Cu soțul în malaxorul GNSB și fiul luptând de partea rebelilor, amândoi dispăruți ca într-o gaură neagră, Eilish are de luat o hotărâre: să rămână în orașul sfârtecat de lupte de stradă pentru a-și aștepta soțul și fiul, sau să fugă din țară împreună cu ceilalți trei copii? Care poate fi alegerea potrivită într-o lume unde prieteni, vecini și cunoscuți sunt de partea autorităților? Când Bailey, băiatul ei de treisprezece ani, e arestat din spitalul unde trebuia operat, torturat cu sălbăticie și azvârlit la Morga unde îl găsește după multe căutări, Eilish simte cum destinul îi forțează decizia. De mâna cu adolescenta Molly și micul Ben, alege fuga riscantă peste graniță împreună cu alți refugiați. Nu știm dacă va reuși să ajungă la liman, dar drumul ei duce spre mare, fiindcă, așa cum spune autorul, marea este viață.

Distopia „Cântecul profetului” lasă cititorului un gust amar: democrația, atât de greu câștigată, plătită cu sânge de generațiile dinaintea noastră, se poate nărui într-o singură noapte. Ce ne rămâne? Poate lupta tuturor mamelor pentru a-și ține familiile laolaltă, sub același acoperiș, oricât de aprigă ar fi furtuna de afară. Poate iubirea, credința și speranța că vremurile bune, normale, se vor întoarce.

„Și mai rămânem cu un gând după ultima pagină a romanului. Libertatea pe care am crezut-o a noastră pentru totdeauna e un bibelou de porțelan. Prețioasă și fragilă, exact ca iubirea. Iar într-una dintre nopți, oameni în negru, cu cagule pe față, se pot furișa în casa noastră, să o fure de pe raftul unde am lăsat-o să se prăfuiască. Sau să o spargă în cioburi de zădărnicie. Și-atunci, câinii vor începe toți deodată să latre și se vor auzi sirene...

[1] Născut în Limerick în 1977, Paul Lynch locuiește în prezent la Dublin. După debutul din 2013 cu Red Sky in Morning, cel mai nou roman al său, Prophet Song (Cântecul profetului), apărut în 2023 și câștigător al Booker Prize în același an, a fost inclus pe lista scurtă pentru An Post Irish Novel of the Year, apoi desemnat „Cartea anului“ de The Guardian, The Telegraph, Financial Times, Waterstones, The Economist, Irish Independent, Daily Express și Daily Mirror, fiind „Alegerea editorului“ în New York Times. În 2024 romanul a fost finalist la Strega European Prize și la Kirkus Prize, iar în 2025 a fost nominalizat la International Dublin Literary Award.

de Rodica Bretin