Despre George Lazăr

Cosmin-Crăciun Cruciat, „Ultimul mesaj al lui George Lazăr: Amintește-ți că vei muri!", Editura „Andreiana", Sibiu, 2023, 780 p.

În septembrie 2023 s-au împlinit două sute de ani de la moartea cunoscutului pedagog și cărturar transilvănean Gheorghe Lazăr (1779-1823), reținut în memoria colectivă românească drept fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească. Așadar, o personalitate a istoriei culturii și învățământului românesc, al cărui nume îl poartă mai multe gimnazii, licee sau colegii de pe întregul cuprins al țării întruchipând astfel ceea ce a scris Ion Heliade Rădulescu în prefața „Gramaticii românești”, tipărită la Sibiu în 1828: „a căruia pomenire trebue să fie de mult preț la toți Rumânii”. Din fericire, momentul comemorativ rotund nu a trecut neobservat în mediul cultural, teologic și istoriografic românesc, deși nu s-a bucurat de un ecou pe măsura rolului jucat de ardeleanul, cel ce a „croit Muzelor haine Rumânești și a învățat Matematica și Filosofia în limba patrii”, după aprecierea aceluiași Heliade Rădulescu. În mod deosebit la Avrig, localitatea sa natală, și la Sibiu, unde s-a afirmat ca dascăl de teologie, au fost organizate o serie de evenimente culturale, însumând conferințe și lansări de carte, dedicate celebrului pedagog.

Între lucrările apărute cu acest prilej se distinge de departe volumul monumental semnat de juristul sibian Cosmin-Crăciun Cruciat, absolvent al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, care-l readuce pe Lazăr în fața cititorilor secolului XXI pornind de la epitaful înscris pe piatra funerară a pedagogului din Gruiul Avrigului. Păstrat în trei variante (1839, 1840 și 1864), epitaful nu vorbește doar despre persoana lui Gheorghe Lazăr, ci despre destinul omului pe pământ. Cosmin Cruciat urmărește acest destin lazarian elaborând o exegeză complexă și detaliată pe marginea fiecărui vers al epitafului înscris de Scarlat Rosseti pe noul monument funerar al lui Lazăr din 1864: „Viețuitorule!/ Stăi puțintel și cetește/ Dupʼaceea socotește/ Trista omului soarte,/ Nepregetătoarea moarte/ Ce ești tu eu am fost/ Aceasta învață de rost/ Ce sunt eu acum, vei fi/ Când ceasul îți va sosi./ Georgie Lazar./Theol. Transsilv. N. 1779. M. 1823” (p.35). Epitaful nu a fost o invenție a elevilor sau admiratorilor lui Lazăr, ci a fost scris de însuși Lazăr, apoi păstrat în amintirea și în corespondența contemporanilor săi, care prin Carol Roseti i-au realizat acestuia o nouă piatră de căpătâi și o placă de mormânt, pe cea de a doua dăltuind un mesaj impresionant: „Precum Hristos pe Lazaru din morți a înviatu, așia tu Romania din somnu ai deșteptatu. Lui Georgie Lazaru ridicatu acestu Monumentu scolariul sau Hagiulu și Ierosolimitu Carolu Comite de Rosetti la anulu 1864”, text încadrat de o cruce cu brațe egale și un cap de mort.

Despre moartea și epitaful lui George Lazăr aflăm detalii în primele două capitole (p.9-52), urmând ca în substanțialul capitol trei să fie decriptat mesajul printr-o hermeneutică teologică, filosofică și psihologică extrem de vastă și profundă a autorului, în spatele căruia am crede că se ascunde un filosof sau teolog, nu un absolvent de studii de drept. Este surprinzătoare documentația extrem de laborioasă cu ambiții enciclopedice a lui Cosmin Cruciat, precum și capacitatea lui de sinteză, de filtrare a unei bibliografii de specialitate din domenii atât de variate, precum cele biblice, teologice, patristice, literare, filosofice, psihologice și istorice (reflectate în cele peste 1400 de note de subsol), cărora le adaugă surse arhiviste inedite, pe baza cărora articulează un discurs limpede în care ne introduce pe de o parte în lumea social-politică, ideatică a secolului al XVIII-lea, în iluminism și în celelalte curente culturale care au fecundat lumea central-europeană în secolele XVIII-XIX, iar pe de altă parte ne familiarizează cu epoca lui Gheorghe Lazăr, cu orizontul lui cultural-filosofic și teologic, precum și cu personalitățile românești și străine care au avut un rol decisiv în formarea tânărului din Avrig (Maria Terezia, Iosif II, Napoleon Bonaparte, Samuel von Brukenthal, Christian Wolff, Immanuel Kant, Școala ardeleană, Ioan Piuariu Molnar, Vasile Aaron, Ioan Barac, Constantin Bălăceanu, Ioan Gheorghe Caragea, Tudor Vladimirescu și „Lazarinii”, adică ucenicii și elevii pedagogului) și apoi a contemporanilor care i-au marcat biografia (Ilie Fulea, Hicolae Huțovici, George Haines, Bánffy György II, Sámuel Teleki, Francisc I, Anton Spendou, Ștefan Stratimirovici, Vasile Moga, Moise Fulea, Popa Pavel și Dionisie Lupu).

Între prima și a doua grupă de contemporani celebri ai lui George Lazăr, autorul decriptează mesajul epitafului lazarian plecând de la „trista omului soarte” aflată în mâinile Destinului, Naturii, Zeului, punctând apoi diferitele atitudini ale omului în fața sorții (acceptarea, influențarea, păcălirea, deturnarea, schimbul, prevederea, soarta în propriile mâini) și a sorții lui Lazăr însuși, trecând mai departe la scrutarea atitudinilor omului în fața morții, capitol dezvoltat în următoarele subcapitole „murim cu toții”, „întruchiparea morții”, „atitudini în fața morții (inconștiența, indiferența, disprețul, revolta, speranța, resemnarea, disperarea) și ajungând în cele din urmă la povestirea morții sau „moartea povestită” prin exegeza oferită asupra ultimelor stihurile ale epitafului: „ce ești tu eu am fost/ Aceasta învață de rost/ Ce sunt eu acum, vei fi/ Când ceasul îți va sosi/ (Gătește-te dar)”. Exegeza lui Cruciat vizează aici următoarele teme și simboluri biblice, spirituale, filosofice și artistice ale epocii lui Lazăr: memento mori, deșertăciunea deșertăciunilor, Ubi sunt?, triumful morții, oglinda, dansul macabru, gisanții, putreziții, osuarele, înțeleptul și craniul, steagul piraților, trecând apoi la discutarea unor subiecte capitale în viața omului: păcatul, judecata de apoi, arta de a muri, arta de a trăi și purgatoriul, oprindu-se în cele din urmă la diferitele ipostaze ale morții în localitățile pe unde Lazăr a trecut: Moartea la Avrig, Cluj, Viena, Carloviț, Sibiu, Brașov și București în intervalele de timp petrecute de George Lazăr în aceste orașe. Un alt capitol este dedicat identității numelor pedagogului, numele său complet fiind Eustratie Georgie Lazar, autorul analizând când și unde a folosit un anumit prenume, când, de ce și în ce context apare întregul nume, dar atacând și spinoasa chestiune a posterității numelui lui Lazăr, cu diferitele uzanțe preferate de unii sau impuse de alții în ceea ce-l privește pe celebrul dascăl ardelean, pronunțându-se în final pentru varianta George Lazăr. Meritoriu este și ultimul subcapitol care tranșează chestiunea datei nașterii și morții lui Gheorghe Lazăr, autorul apelând în acest sens la sursele primare, și anume la protocoalele sau matricolele parohiei ortodoxe din Avrig, conservate la Arhivele Naționale, Serviciul Județean Sibiu, pe baza cărora stabilește foarte limpede data nașterii, 5/17 iunie 1779, și a morții, 15/27 septembrie 1823, celebrului Lazăr.

Avem în față nu o simplă, nouă monografie a lui Gheorghe Lazăr între celelalte scrise în secolul trecut, ci o veritabilă biografie cultural-spirituală și filosofic-psihologică a marelui pedagog român. Pe cei mai sceptici îi avertizez că nu e compilație, ci realmente o operă fundamentală sau „magnum opus”, cum ar fi numit-o contemporanii lui Lazăr, o lucrare originală, substanțială ca informație, laborioasă ca structură și osatură intelectuală, pe scurt o carte care-i face cinste nu numai lui Gheorghe Lazăr, ci și autorului Cosmin-Crăciun Cruciat. Apărută într-o haină editorială elegantă la Editura Andreiana a Mitropoliei Ardealului exact la comemorarea scurgerii a două secole de la înveșnicirea lui Lazăr, cartea juristului sibian Cosmin-Crăciun Cruciat, originar din Rășinari, are toate calitățile unui eveniment editorial de excepție în istoriografia, teologia și cultura românească în general. Cartea are însă și o miză moral-pedagogică evidentă, reprezentând o invitație la a medita asupra unui destin biografic luminos din istoria culturală a românilor, la a cugeta mai adânc asupra vieții, condiției și menirii omului pe pământ, la a vizita Avrigul și a cinsti cum se cuvine memoria unui om luminat și încercat de soartă, a teologului transilvănean Gheorghe Lazăr, care prin epitaful său a dorit să ne transmită tuturor un ultim mesaj: „amintește-ți că vei muri”.

de Mircea-Gheorghe Abrudan