Diptic de duminică
- Livia Iulia Bălan
- acum 4 minute
- 2 min de citit
Pierro della Francesca
Un zgomot sec
La încrucișarea spadelor –
Nicio grimasă.
Bătrânul rege îngenunchiat –
Albul strălucitor al hlamidei
Reginei din Shaba.
Moartea – un peisaj golaș - hibernal
Învierea – același peisaj - înverzit.
Capete de oameni - cai - coifuri -
Un pumnal mânuit cu eleganță
Ca într-un contradans -
Făcând să țâșnească
O mică fântână arteziană
Din jugulara unui gât arcuit.
În prim plan o bătălie –
Albastru - cadmiu -
În racursi cai răsturnați -
Căderi de trupuri -
Omenirea trecând indiferentă
Pe lângă Patimile Mântuitorului.
Când era mic Marco îl ducea deseori de mână
Pe maestrul Pierro della Francesca
Care la bătrânețe - se spune -
Orbise.
Iona
De cum ne dezlipisem de ţărm
îi presimţisem urma şerpuită -
lucirea întunecată a ochilor.
La scurt timp m-au acoperit visele
și n-am simţit căderea corabiei
între pereţii afunzi de apă -
marea furibundă.
Când am deschis ochii
chipuri răvăşite mă priveau înverșunate.
Apa li se prelingea pe bărbi - pe obraji.
Vorbeau toţi deodată cu ură ascunsă și teamă.
Credeam că-s rămas în vis
că trebuie să mă ascund
să fug de ceva
de cineva....
M-au cercetat şi le-am spus -
au tras la sorţi şi li s-a adeverit -
din pricina mea se abătuse
asupra lor
răul.
Undeva, aproape, lipit de burta corabiei
ochiul lucea în aşteptare.
Le-am spus să nu mai întârzie - să m-arunce.
La lumina fulgerelor le-am văzut ochii înspăimântaţi -
în cădere nicio picătură de apă nu m-a atins.
Era acolo aşteptându-mă -
fălcile deschise păreau
aidoma craterului
căscat între două gigantice valuri.
Dar chiar în clipa aceea
marea îşi potoli zbaterea.
O linişte adâncă pluti deasupra-mi
precum o pasăre de noapte
și printre dinţii fierăstruiţi
mi s-a părut că mai zăresc o clipă
ciobul roșu al lunii.
După trei zile şi trei nopţi,
din adâncul mormântului de carne
care mă ţinuse prizonier,
chitul m-a scuipat înapoi pe ţărm:
Domnul auzise glasul rugăciunii mele.
de Livia Bălan
Comentarii