Elliot Martyn

„Cele mai faimoase jocuri de băut din istorie. De la cele notorii la cele pe bună dreptate uitate” de Elliot Martyn, editura „Polirom”, 2025, traducere de Dan Bălănescu (cu 62 de ilustrații alb-negru și color).

Despre carte

„Nu doar că băutura și bețiile au constituit o constantă a omenirii încă de la începuturile istoriei, în Egiptul ori Sumerul de acum mai bine de 5.000 de ani, ci la fel de vechi sunt și tot soiul de întreceri ori jocuri mai mult sau mai puțin elaborate la care s-au dedat chefliii, născocite din plăcere, din amuzament, ca parte a unor ritualuri, pentru a impresiona sau chiar pentru a pedepsi. În Cele mai faimoase jocuri de băut din istorie, Elliot Martyn ne poartă într-un tur ghidat din Grecia antică și întrecerile între petrecăreți de la faimoasele sale simpozioane la duelurile de înjurături ale scandinavilor medievali și jocurile bahice din cârciumile ilicite ale Americii prohibiției. O carte savuroasă, plină de detalii fascinante și anecdote istorice — dar și de învățăminte”.

Fragment

Desfășurarea efectivă a passatellei este simplă din punctul de vedere al regulilor: doi jucători sunt desemnați prin tragere la sorți sau prin cărți să fie fiecare „maestru al vinului” sau padrone. Jucătorii cumpără împreună nişte băutură și pregătesc suficiente pahare doar pentru o parte dintre ei, poate patru din cei șase reuniți. Fiecare padrone propune apoi celorlalți cine din grup ar trebui să primească câte un pahar, iar această acțiune de a oferi băutură altor jucători adună în timp reciprocități și relații, căci în passatella jucătorii nu uită nici faptele bune, nici cele rele care i-au vizat.

Astfel, dacă un jucător pe care îl consideri parte din „familia” ta de joc nu este padrone, i-ai putea propune să bea. În plus, dacă tu, ca padrone, te trezești cu mai puțini aliați la masă, ai putea oferi un pahar chiar și unui rival din joc pentru a încuraja întoarcerea faptei în favoarea ta și pentru a-ți păstra o bună parte din băutură prin excluderea altora. La fel, unor jucători le-ai putea refuza imediat băutura dacă ți-au făcut același lucru, pentru a menține relația distantă și a-ți păstra inamiciția.

De obicei, celălalt padrone este cel care îți respinge propunerile și uneori chiar dezbate ordinea în care se face prima propunere despre cine să bea. De aici începe o dispută complexă și tot mai tăioasă și mai complicată, presărată cu replici grosolane și glume licențioase despre motivul pentru care un jucător ar trebui sau nu să bea. Fricțiunile și dezbaterile sunt vitale pentru joc, iar un padrone renunță adesea la poziția lui dacă e asociat cu un alt padrone care este de acord cu el. Un blocaj între arbitrii jocului duce la o escaladare tot mai intensă și mai complicată a negocierilor despre cine să fie invitat să bea – cu diverse strategii puse în joc, până când sunt încercate toate combinațiile, pe măsură ce fiecare încearcă să recompenseze, să schimbe sau să creeze datorii de băutură în favoarea sa și să maximizeze fluxul de băutură către sine de-a lungul serii, al săptămânii, al anului și chiar al întregului deceniu. Odată ce toate strategiile au fost epuizate, întreaga afacere degenerează, în esență, într-un duel de ironii de tip modern.

Aceste reguli extrem de formalizate sunt, de fapt, și invitații de a le încălca, pentru că un alt element prețuit în joc este să fii furbo, adică să fii șiret sau priceput sau, în practică, să trișezi. A face o înțelegere sau o promisiune unui prieten de joc, pentru ca apoi să-l tragi pe sfoară, adaugă un strat în plus de datorii, vendete, obligații și daruri în cadrul jocului și sporește prestigiul jucătorului. Davies dă exemplul a doi prieteni de joc, Sarmiglione și Alichino: primul a făcut o înțelegere cu cel de-al doilea, promițându-și un „deget” de bere oricăruia dintre ei care avea să fie ulmo în acea rundă, ca o formă de asigurare. Dar, deși „degetul” convenit era lungimea unui deget, măsura pe care a primit-o în cele din urmă Alichino, care a avut ghinionul să fie ulmo, a fost lățimea a unui deget. Când Alichino a protestat, Sarmiglione a declarat înțelegerea nulă și nu i-a dat nimic, bând întregul pahar singur.

Elliot MARTYN a absolvit cu o diplomă de merit Facultatea de Istorie Modernă a Oxford University și și‑a continuat studiile de masterat la University of London. În prezent, este consilier pe probleme de politică, iar cercetările sale sunt publicate de diverse think‑tank‑uri și reviste internaționale.