top of page

Indezirabil

Poza scriitorului: Simona AntonescuSimona Antonescu


„Memoriile unui indezirabil” este cel de-al doilea roman al lui Cristian Englert, după „Piramida” publicată în urmă cu șase ani, la Editura „Nemira”. Și de data aceasta subiectul se învârte tot în zona scrisului și a scriitorilor, numai că fundalul s-a mutat acum în primii ani ai comunismului, o perioadă căreia i-am găsit multe asemănări cu zilele tulburi ale sfârșitului de an 2024.

O informație interesantă despre autorul cărții este aceea că este inginer de sistem în cadrul Agenției Spațiale Europene, centrul din Noordwijk, Olanda, specializat în dezvoltarea software-ului de la bordul navelor spațiale, după ce mai întâi a absolvit Facultatea de Aeronave și are un masterat în inginerie aerospațială. Cu toate acestea, subiectele cărților sale se află acolo unde îi este și inima: lumea literară.

Am întâlnit în carte o lume frământată din punct de vedere politic, iar astăzi descoperim cu tristețe că nu ne mai este străină atmosfera aceea. Epoca redată în roman este prima mare încercare a țării de a se desprinde de Rusia și ideologia ei păguboasă. Poate că peste alți 70 de ani, un scriitor care încă nu s-a născut astăzi va spune ceva asemănător despre anul 2024 și va fi atras de ideea unei cărți cu acțiunea plasată în această perioadă. În carte suntem în anii 1952-56, vremurile tulburi păreau să întineze totul în jur, ca și cum nu ar fi existat nicio modalitate ca societatea să se păstreze între limitele unei etici sănătoase. Era vorba despre veșnica alegere a răului cel mai mic.

Totuși, pe sub toată întinarea aceasta, descoperim personaje ca Emil și Emilia, Fred, Adina, chiar și un Labiș sau un Gheorghe Tomozei, care aduc un aer proaspăt, o încredere înduioșătoare că acum, dacă ei au aflat tot, dacă totul a ieșit la iveală, atunci lucrurile se vor îndrepta. Asupra acestor personaje veghează, în câteva capitole, chiar și Sadoveanu, cu privirea lui inconfundabilă, la granița dintre severitate și acceptare a unor revolte tinerești.

Eroul principal este genul acela de ziarist din anii 1950, încăpățânat, naiv pe alocuri, dar mai ales incomod. Exista un entuziasm curat în presa aceea scrisă cu creionul chimic pe carnețele jumulite, ei contribuiau la atmosfera ușor melancolică a vremii prin încrederea neclintită în puterea cuvântului scris de a salva lumea.

Am avut ocazia, citind cartea lui Cristian Englert, să iau loc în băncile Școlii de Literatură, sub ochii lui Sadoveanu, ba chiar am făcut o vizită riscantă lui Tudor Arghezi, căzut în dizgrație și izolat la Mărțișor. Spun riscantă pentru că o astfel de faptă putea duce la exmatricularea studenților respectivi. Pe lângă popasurile acestea plăcute, am fost purtată însă și în beciurile Securității, unde autorul ne face martorii unei bătăi așa cum scrie la carte, după toate regulile vremii, am străbătut apoi holurile Consiliului de Miniștri, și peste tot pe unde m-a purtat cartea, tuturor le era frică de toți. Teama care schimbă comportamente este prezentă peste tot în carte. Pornirile timide de vitejie ale vreunui personaj se topesc imediat la apariția unui membru al Securității.

Firul narativ îl cunoaștem de pe coperta patru: un tânăr jurnalist este „rugat” de un ministru important să-i scrie biografia, iar acest lucru va declanșa o serie de mistere. Încercând să le dezlege, Fred Surugiu, jurnalistul, trece prin nenumărate aventuri și face cunoștință cu toate straturile societății românești de la 1956, când încă mai puteai trece pe lângă o prințesă, pe stradă. Este anul în care, în Europa, izbucnesc niște revolte împotriva regimurilor comuniste care au ecou și la noi, în centrele universitare.

Pe acest fir narativ mi-a reținut atenția personajul Tache Tomescu, pentru că păstrează o umbră de mister până la sfârșit. Cu toate că el însuși își comandase biografia, totuși nu-i face sarcina ușoară lui Fred. Există o perioadă de 15 ani la care jurnalistul nu are acces. Tache Tomescu plecase o vreme în URSS, unde fusese racolat de Serviciile Secrete, apoi se întoarce în țară și face pușcărie câțiva ani.

Mi-au plăcut descrierile locurilor – străzi, colțuri de oraș – autorul are ochi pentru detaliul semnificativ din ceea ce ne înconjoară și reușește să redea personalitatea unui spațiu. Recomand cartea ca pe un roman pe alocuri polițist, pe alocuri istoric, pentru incursiunea pe care ne-o oferă într-o perioadă destul de puțin valorificată în literatură.

de Simona Antonescu

45 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating

  Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, te invităm să te înscrii mai jos.

bottom of page