Spyros Koliavasilis

O întâlnire cu muzica veche

Spyros Koliavasilis este un vocalist de excepție, multi-instrumentist, profesor și lutier, recunoscut pe plan internațional pentru expertiza sa în muzica tradițională grecească. Originar din regiunea Attica (Grecia), și-a început cariera muzicală studiind oboiul și fagotul, înainte de a-și descoperi pasiunea pentru instrumente precum oud-ul, lira din Capadocia și peste 20 de alte instrumente cu și fără taste. Activitatea sa se concentrează pe genurile Rebetika, Smyrneika și muzica din Asia Mică (Mikrasia), îmbinând tradiția cu stiluri precum ethno-jazz și world music. Expert în teoria „makam” și în sistemele modale, el interpretează și predă „taksimia” (improvizație grecească) și a realizat cercetări aprofundate despre compozitorii și interpreții greci din perioadele timpurii. Printre distincțiile sale se numără premiul „Maryland Heritage Award” (ediția 2025), numeroase premii de ucenicie acordate de Consiliul pentru Arte al Statului Maryland, precum și recitaluri susținute pentru instituții importante, cum ar fi Arhiepiscopia Greacă, Biblioteca Congresului și ambasadele Greciei, Ciprului și Uniunii Europene. Colaborează cu numeroase ansambluri – printre care „Melos”, „Mortes”, „Karpouzi Trio”, „DC Café Aman”, „Trela ​​și Tri-Oud” – și lucrează constant la proiecte noi. Pasionat de conservarea patrimoniului muzical, a instruit sute de elevi de-a lungul a peste 20 de ani și oferă cursuri pentru mai mult de 20 de instrumente tradiționale în studioul său din Germantown, Maryland. În calitate de lutier, restaurează și personalizează instrumente atât pentru muzicieni care cântă în stil modern, cât și pentru cei care abordează muzica tradițională. Am reușit să am o întâlnire cu acest pasionat artist, rodul ei este interviul care urmează.

Dorina Măgărin: Pentru cei care nu vă cunosc, cine sunteți dumneavoastră, domnule Spyros, descrieți-vă în câteva cuvinte!

Spyros Koliavasilis: Am venit în Timișoara în anul 1996 pentru a urma cursurile Facultății de Medicină și Farmacie, din Markópoulo, un oraș liniștit, situat în prefectura Attika. Aveam 18 ani pe atunci. Înaintea mea mai absolvise Facultatea de Medicină din Timișoara o verișoară primară, acum medic patolog în Grecia, iar după mine, a urmat cursurile aceleiași facultăți, sora mea, medic stomatolog, tot în Grecia.

Pe-atunci, în Timișoara, studenții erau grupuri, grupuri: grecii cu grecii, arabii cu arabii, dar eu, copilul din provincie, venit în capitala Banatului, nu m-am pus într-o situație de gheto. Mi-am făcut mulți prieteni români, de la care primeam notițe, cursuri, dar și arabi, evrei, ... Cei mai buni prieteni ai mei erau Tudor, Petrică, Cosmin , Sorin , Mircea ...

De Timișoara mă leagă cele mai frumoase amintiri. Aici am înțeles mai bine ce înseamnă cultura, știința, să ai un scop și o strategie de viață. Arhitectura orașului cosmopolit, Uzina de Apă, mâncarea, prieteniile pe care le-am făcut în studenție m-au făcut să mă atașez de acest oraș. Prieteniile s-au bazat pe respect. Încă mai am colegi care după 30 de ani mă sună. Prietenia și respectul m-au călăuzit toată viața. Timișoara și Porto Rafi sunt, după părerea mea, cele mai frumoase locuri pentru a trăi.

D.M.: Cum a început povestea dumneavostră cu muzica, cine v-a trasat borna, cum ați stabilit o direcție?

S.K.: Morbul muzicii pot spune că m-a cuprins de pe la vârsta de opt ani. Pur și simplu s-a întâmplat. De copil am simțit nevoia să mă exprim. Atunci l-am auzit pe Ceaikovski, am învățat să cânt la oboi, fagot și corn englezesc. Tot pe-atunci aveam o mătușă Directoare la Opera din Marsilia.

În anul 2002 m-am reîntors în Grecia, iar în 2003 am revenit la Timișoara pentru rezidențiat. Pe-atunci am susținut concerte la Teatrul și Opera din Timișoara, Palatul Baroc, Porto Arte, Facultatea de Arte, colaborând cu timișoreanul Caius Hera, Ion Dorobanțu, Mircea Florian, Alexandru Cena, regretata Cătălina Buzoianu, mulți alți muzicieni și regizori de foarte mare calibru. Cea mai mare realizare a mea a fost participarea la «Visul» lui Cărtărescu. Antrenându-mă astfel, m-am concentrat pe muzica regiunii Asiei Mici [Asia Minora], pe compozitorii și cântăreții greci din trecut, iar desăvârșirea am atins-o în Statele Unite ale Americii, unde m-am stabilit din 2010.

Direcția a fost un ghid: muzica și Dumnezeu.

D.M.: Ce înseamnă muzica pentru dumneavostră?

S.K.: Muzica este hrana sufletului, n-aș putea trăi fără ea. Este nevoia de a exprima ceea ce sunt și simt, o limbă internațională pe care o avem înăuntru și nevoia de a împărtăși ceea ce simțim. Este Yin și Yang sau frate și soră, interacțiunea și armonia.

D.M.: Ce simțiți când sunteți pe scenă? Dacă ați putea alege un singur sentiment pentru a descrie ce simțiți atunci când aveți ocazia să cântați în fața publicului, care ar fi acela?

S.K.: Sentimentul pe scenă poate fi o mulțime de sentimente. În afară de aprecieri și a primi aprecieri și iubire, oferim o bucată din suflet să vedem reacția lor pozitivă. Este ceva suprem, un dar de la Dumnezeu. Oricine se prezintă de muzică și expune, prezintă și caracterul, și sufletul. Audiența este o oglindă. Dacă este supărare, asta și primește muzicianul înapoi. Să fii muzician este foarte, foarte dificil. Muzician perfect nu există fiindcă nu există nici restul perfect. Eu nu am ochii perfecți, nu sunt perfect, dacă ar fi după standardele sociale.

Muzica e ca dragostea, îți umple sufletul de mândrie, dar realizezi că ești doar un mijloc. Noi slujim muzica. Muzica este și energie care se transformă, dar nu se pierde.

Cred că mai puternic și mai important decât a cânta în fața publicului, pentru un muzician este să împărtășească cu altcineva ceea ce știe. Promisiunea mea făcută dascălului meu. Am cursanți din Japonia, Africa, Europa. Am studenți care nu sunt creștini, dar din momentul în care au venit la mine, datoria mea a fost să le ofer cee ce am învățat din alte culture, de la alte naționalități, din alte țări. Îți trebuie bază ca să construiești piramida. Sunt mai mult o persoană careia îi place să construiască poduri culturale.

D.M.: Cum se îmbină viața de zi cu zi cu pasiunea pentru muzică?

S.K.: Recent m-am întâlnit cu domnul Constantin Răileanu, coordonatorul Ansamblului „Anton Pann”. Doresc să stabilesc colaborări cu muzicieni și instituții abilitate din România și din Europa în vederea susținerii unor concerte.

D.M.: Ce pasiuni aveți?

S.K.: Pasiunea numărul unu este dragostea pentru oud. Prima oară când am auzit acest instrument eram în anul întâi la Medicină, în Timișoara, în căminul numărul 1.

Altă pasiune de-a mea este să colecționez instrumente musicale. Am acasă, în Statele Unite ale Americii, 178 de instrumente, dar am și acasă, în Grecia, toate însumând peste 200.

Bucătăria balcanică este o altă pasiune. Muzica, dansul și bucătăria merg mână în mână. Îmi place să gătesc, să înțeleg natura poporului respectiv. În Banat mă simt acasă. Îmi plac ardeii umpluți gătiți de soacra mea, Carolina.

Altă pasiune, motocicletele. Am avut șapte, acum mai am doar două, una în America, alta în Grecia.

D.M.: Ce faceți în restul timpului, când nu aveți spectacole?

S.K.: Chiar dacă sunt dependent de muncă, atunci când nu am spectacole îmi place să călătoresc, să ascult muzica locurilor pe unde merg, să văd unde există conexiune între muzica mea și muzica lor. Muzica este un serviciu care nu are timp, devine ca o adicție.

Atunci când nu am concerte, pregătesc PR, materialele de studiu, repertoriul, întrețin instrumentele – activitate care necesită foarte, foarte mult timp.

Atunci când nu am concerte îmi place să petrec cu familia, cu soția mea, Dr. inginer Georgeta Mihoc, îmi place să gătesc și să gustăm delicatesele care le fac, să călătorim.

de Dorina Măgărin

Timișoara, 7 august 2026

Măgărin Mariana-Dorina (n. la 31 martie 1964, în Oraviţa, județul Caraş-Severin) este prozatoare, poetă și critic literar. Absolventă a Facultăţii de Jurnalistică, specializarea Jurnalistică, Universitatea „Tibiscus” Timişoara (2005), a studiilor universitare de Biblioteconomie şi ştiinţa informării din cadrul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, Universitatea de Vest Timişoara (2006), a masterului Management şi marketing în publicitate la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Tibiscus”  Timişoara (2007), doctor în filologie (2015) la  Institutul de Istorie şi Teorie Literară „George Călinescu”. A fost profesor de gimnaziu, iar, din 2000, bibliotecar la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timişoara. Este autoare a unor lucrări, studii şi comunicări, pe teme de biblioteconomie şi publicistică, dar colaborează și cu poezii și proză la diverse reviste din ţară şi străinătate: „Actualitatea literară”, „Convorbiri literare”, „Nord Literar”, „Observatorul” ș.a.m.d.. A semnat, până acum, șase volume personale (poezie, proză scurtă și critică literară) și este cosemnatara altor cinci volume collective. Este membră UZPR din 2025. Cea mai recentă carte este volumul de poezie „Erraticire” (2025).