Nicu Gavriluță

Nicu GAVRILUȚĂ (n. 1963) este profesor doctor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Este sociolog, antropolog și eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fost președinte și vicepreședinte al Societății Sociologilor din România. În 2017 i s-au acordat premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iași și premiul „Vasile Conta” al Academiei Române pentru volumul „Mit, magie și manipulare politică”. La Editura „Polirom” a mai publicat: „Mentalități și ritualuri magico-religioase. Studii și eseuri de sociologie a sacrului” (1998), „Culianu, jocurile minții și lumile multidimensionale” (2000), „Antropologie socială și culturală” (2009), „Sociologia sportului. Teorii, metode, aplicații” (coautor alături de Cristina Gavriluță, 2010), „Sociologia religiilor. Credințe, ritualuri, ideologii” (2013), „Noile religii seculare. Corectitudinea politică, tehnologiile viitorului și transumanismul” (2018) și „De ce ne plac supereroii? Mitologia și simbolistica filmelor Marvel” (2022). 

În luna februarie a acestui an, aceeași editură „Polirom” a publicat, de același autor, volumul „Secularizarea și camuflările sacrului” din care vă oferim un scurt fragment:

Bricolajul religios – o şaorma spirituală cu de toate

Pe lângă spiritualitatea alternativă, în spaţiul occidental contemporan se regăseşte şi bricolajul religios. El numeşte un amestec de credinţe şi practici religioase consacrate, oficiale, cu elemente de religiozitate populară (de obicei precreştină), horoscop, ghicit în cărţi, tarot etc.. În România anului 2021, de exemplu, un procent de 33,5% dintre cei investigaţi confirmau faptul că ei cred în horoscop şi în predicţiile astrologice. Cei mai mulţi dintre aceştia (39,3%) sunt tineri cu vârste între 18 şi 29 de ani[1]. Aceste credinţe vin pe o filieră de secularizare de tip occidental şi au priză socială semnificativă, cel puţin la tinerii şcoliţi şi angajaţi în multinaţionale.

Teza a fost confirmată ştiinţific şi a fost legitimată de multe cercetări sociologice empirice. Mai nou, ea se corelează şi cu ceea ce Ronald Inglehart numeşte trecerea de la societatea clasică (foarte) bine industrializată, promotoare în special de valori materialiste, la societatea bazată pe cunoaştere. Aceasta din urmă „generează o transformare de la viziunea materialistă a lumii mecanice a întreprinderii, la o lume în care ideile sunt centrale”[2]. Primatul ideilor se cuplează eficient cu dezavuarea religiilor clasice dominante şi cu autonomia individului. Exact în acest context regăsim astăzi în lume noi religii[3] sau noi ipostaze ale mişcării New Age. Influenţa religiozităţii alogene pare să fie atât de puternică, încât sociologul Colin Campbell avansează ideea orientalizării Occidentului. În joc ar fi chiar o schimbare de paradigmă prin trecerea de la cultura occidentală tradiţională la paradigma orientală[4]. Ideea existenţei bricolajului religios condimentat consistent cu elemente de spiritualitate orientală este evidentă, însă teza schimbării de paradigmă ni se pare una exagerată.

[1]. A se vedea Biroul de Cercetări Sociale, Credinţe şi valori, ed. cit., p. 32.

[2]. Ronald F. Inglehart, Evoluţia culturală. Schimbarea motivaţiei umane şi a modului în care aceasta transformă lumea, traducere de Mălina Voicu, postfaţă de Mălina Voicu, Bogdan Voicu, Claudiu D. Tufiş, Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2019, p. 114.

[3]. A se vedea recomandările de lectură cu privire la noile religii şi mişcări religioase din bibliografie.

[4]. Constantin Iulian Damian, „Modernitate, secularizare, religie: în căutarea conjuncţiilor adecvate”, în Ion Vicovan, Radu Preda, Cristian Bernea (coord.), Ortodoxie şi modernitate. O dezbatere necesară. Acta Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae”, ediţia a VIII-a, Iaşi, 11-14 mai 2021, Iaşi, Editura Doxologia, 2022, pp. 228-242.

„De-a lungul istoriei, secularizarea a fost mereu dublată de revitalizarea vieții religioase și revirimentul sacrului. Printre altele, ceea ce leagă secularizarea de desecularizare este raportarea permanentă la realitatea misterioasă a sacrului.

În cadrul unei cercetări fundamentate pe numeroase trimiteri la literatura de specialitate, urmărim să dezvoltăm teoria lui Mircea Eliade conform căreia sacrul este camuflat în societățile predominant secularizate. Evidențiind cele mai frecvente, mai actuale și mai operaționale sensuri ale sacrului, propunem astfel un exercițiu al decriptării prezenței acestuia și al căutării sale în diferite manifestări ale lumii contemporane, precum geografia marilor orașe, manipulările ideologice ale partidelor politice sau seducătoarele fantasme ale transumanismului.” (Nicu Gavriluță)