Poemele de mai jos au fost traduse din volumul „Piatra rănită” („A petra ferta/La Pierre blessée”, Maison Rhodanienne de Poésie, 1981).
Ultima oară
Te-am revăzut
Nu demult
Zidul înfrigurat îmi zicea
Pe curând
Pe curând vânt și maquis[1]
Visare și alte povești ale vârstei mature
Nu m-am întors
Să te privesc
Cum dispăreai puțin câte puțin
Plecasem cu ochii ațintiți
Către munți și văi
Fără să mă gândesc
Că n-am să te mai revăd niciodată
Haideți
Nu facem decât să le reamintim oamenilor
ceea ce riscă să se piardă:
strămoșeasca limbă, neîncetat reformulată
(Ipoustéguy)
Cu trei pietre în mână
Pumnii strânși în buzunare
Cascheta trasă pe frunte
Și cu tabloul tatălui în minte
A trecut pragul
Dincolo au luat
Pietrele drept flori pumnii drept păsări
Cascheta coroană
Au pus păsările în coroană
Printre atâtea alte flori
Apoi i-au spus să aștepte, bărbatul din tablou
Va veni să-l caute
A așteptat și încă mai așteaptă
Nisip
Degetele de la mâini
Pline-s de nisip
De nisip uscat
O, nenorocire
La ce te gândești
Așteptând nu știu ce anume
Da, e nisip nestrălucitor,
Nisip fără scânteieri,
Nisip sărăcăcios, cenușiu,
De pe drumurile învecinate
Cu malurile înspumate ale mării
Nu mai văd nimic
Mi-au aruncat nisip
În ochi
Insula dinlăuntru
Ne năpădesc amintirile și înmărmuriți rămânem
Înmărmuriți și tăcuți
Departe e prea departe
Nemângâiata patrie
Pământ pierdut
Lume din trecut ne este
Nouă, cei ce rămânem privind înspre acolo,
Stăvilind suspine
În seri smolite, mohorâte
Și zilele interminabile ni se par
Ne năpădesc amintirile și înmărmuriți rămânem
Înmărmuriți și împovărați de tăceri
Care se fac auzite
[1]Cuvântul maquis în limba franceza (macchja în limba corsicană) desemnează tipul de vegetație mediteraneană densă și greu accesibilă compusă din tufișuri, arbuști și plante aromatice.
Traducere în limba română de Denisa Crăciun

Norbert Paganelli (n. 11 aprilie 1954, în Tunis) este licențiat în Drept public și doctor în Științe politice la Sorbona. Scriitorul corsican a debutat, la vârsta de nouăsprezece ani, cu volumul de poezie „Soare entropic” (Editura „Les paragraphes littéraires”, Paris, 1973). Este autorul a peste cinsprezece volume de poezie (majoritatea bilingve, în corsicană și franceză) și a cărții autobiografice „Noratlas. O copilărie între Corsica, Algeria și Paris” (Editura „Le bord de l’eau”, 2023). Poemele de mai sus au fost traduse din volumul „Piatra rănită” („A petra ferta/La Pierre blessée”, Maison Rhodanienne de Poésie, 1981).

Denisa Crăciun (n. 1977) este poetă, traducătoare de poezie, membră a Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Brașov) și cercetător asociat la Universitatea Clermont-Auvergne (Franța). Este doctor în literatură comparată cu o lucrarea ce tratează tehnica punerii în abis în opera romanescă a lui Umberto Eco (Universitatea Clermont-Auvergne, 2016). Este licenţiată în teologie şi literatură franceză (Universitatea din Craiova, 2004) şi absolventă a masterului „Littératures modernes et contemporaines” (Universitatea Clermont-Auvergne, 2007). A publicat trei volume de poezie în limba franceză: „Cennare è foccu di ogni vita” (2006), „La Fleur de figuier” (2022) și „Danse Lilith” (2023). În limba română are tot trei cărți de poezie: „Incipit vita nova” (2018), „Între sistolă și epistolă” (2021) și „Estera”, Editura (2022). A tradus și antologat două volume de poezie franceză: Salah Stétié – „L’Autre côté brûlé du Très pur/Cealaltă parte arsă a celui Prea pur” (antologie bilingvă de 151 de poeme, Editura „Timpul”, 2018) și Vénus Khoury-Ghata – „Allumer sa lampe vole un morceau à la nuit/Aprinzi lampa și o bucată de noapte zboară” (antologie bilingvă de 101 de poeme, Editura „Timpul”, 2022). În 2023, a publicat volumul de poezie „Dies irae”, la Editura „Hertzog”, din Târgu Mureș.
Comments