top of page

Nunta

(fragment de roman în lucru)


Lumea începea să vină. Liniştea amiezii părea o parte din organizare, fiecare o putea interpreta după cum se pricepea. Unii credeau că îi avantajează pentru că le scotea în evidenţă toaletele scumpe, alţii erau nemulţumiţi că melodia cu care erau întâmpinaţi invitaţii era mult prea discretă şi fără oprire, ca şi cum nimeni nu era important, sau ca şi cum totul trebuia să se desfăşoare doar ca să se mai bifeze încă o nuntă şi astfel să se închidă gura celor în vârstă. “Francezii care vor fi prezenţi nu vor înţelege nimic din obiceiurile noastre“ ( Erika, apăsând pe cuvinte cu vădită ironie). Dar nu avea dreptate. Nici nu erau mulţi stăini. Doar mirele şi unul-doi prieteni uitaţi prin România întâmplător în acel moment.

Restaurantul, cu etaj şi terasă, era plasat discret în mijlocul unui parc brăzdat de alei perfect trasate, croite astfel încât pe oriunde ai fi luat-o, puteai ajunge în faţa intrării ca să cobori, să ocoleşti încet şi să‑i deschizi uşa maşinii partenerei cu care venisei ca să coboare încet arătându-şi picioarele îndelung, cu acel tupeu bine studiat. În final, trebuia să dai cheile celui care îţi ducea maşina în parcare şi numai apoi, oferindu-i braţul fetei, să înaintezi spre uşile mari, larg deschise, unde aştepta zâmbitoare tânăra cu tava plină cu paharele de şampanie.

Eram cu Erika, formam un cuplu de căsătoriţi de şapte ani, bine sudat în timp în lupta cu rutina deasă și cu concepţiile tot mai neclare. Dar sudat prin iubire şi mai ales prin apariţia Maiei, fiica noastră născută după un an de la căsătorie.

După ce ne-am potrivit îndelung, i-am oferit braţul drept să intrăm în restaurant și am simţit cum s-a sprijinit brusc de mine posesiv, hotărât, cu corpul ei perfect, ca şi cum dorea să demonstreze tuturor că eram numai al ei. Definitiv. Nu m-am putut stăpâni să nu mă gândesc la corpul ei puternic şi cald, planturos și dominator în timp ce ea se gândea precis, privind în jur, la tot ce se întâmplase până la această nuntă, “ Aşa mi-aş fi dorit să fie şi nunta noastră “, își spunea probabil în gând.

Trecând printre lumea care făcuse un culoar pentru noii veniţi, mi se părea că noi eram mai importanţi decât mirii şi că, de fapt, lumea adunată venise pentru noi. Eram mai mult decât mulţumit, eram chiar fericit şi liniştit că până la urmă lucrurile se încheiau corect. Nunta îi unea pe viaţă, la bine şi la rău, pe Gina, cea care îmi dirijase viaţa din copilărie până în anul III de liceu, cu francezul care se îndrăgostise de ea nebuneşte luându-mi, fericit şi hotărât, locul. Treceam sigur printre oamenii adunaţi, privind-o mereu cu coada ochiului pe Eri, așa cum îi spuneam acasă. O priveam pe ascuns, ca şi cum doream să mă asigur că nu ar fi putut pleca de lângă mine, că nu iubea pe altcineva, că nu regreta că făcuse acel pas atunci, în acel moment când totul depinsese numai de ea iar ea nu ezitase. Într-un fel, dacă mă gândeam la tot ceea ce simţeam, nunta Ginei cu Bertrand era şi nunta noastră. Reconfirmată.

Trebuia să recunosc şi că simţeam că viitorul îmi zâmbea, cel puţin teoretic. Patronul francez, tatăl mirelui, deşi absent de la nuntă, mă sunase de câteva ori să-mi spună că dorea să-l ţín la curent cu tot ce era important. Ce dracu’ putea fi important, ca detalii, pentru el, chiar fiind străin de România, care să nu poată să fie anticipat sau care să-i scape complet ca tată? Ce altceva putea fi important la o nuntă decât ceea ce este de obicei important, mireasa şi mirele. Iar eu trebuia să fiu la nuntă un fel de „ochiul tatălui – patron“ absent. Absent însă cu bună știință. Încrederea patronului însemna pentru mine mult. Poate viitorul meu. Nu doream să se vadă dar eram cu gândul la viitor, la o funcţie care să o facă pe Eri să fie mândră de mine tot aşa cum eu fusesem tot timpul mândru de ea. Până în acest moment nu-i dădusem ocazia să fie încântată de mine. Mai degrabă fusese invers. Dintre noi doi, ea fusese mereu eroina pozitivă, personajul mai calm şi mai sigur pe el, mai puternic şi mai ales constant în timp și în decizii. Mă iubise mereu sincer şi profund, în timp ce eu, în ascuns, oscilasem mereu dorind-o pe ea dar visând-o pe Gina. Bine că gândurile nu se văd !

Chiar şi acum, trecând prin mulţimea adunată cu Erika la braţ, mă gândeam în ascuns, la Gina. Era un moment de întoarcerea în timp, ca o ultimă alunecare în lumea periculoasă. Dacă aş fi putut să mi-o scot din minte pe Gina, aş fi putut fi integral şi definitiv la discreţia lui Eri, cea care, după cum arăta acum, la nunta Ginei, întorcea capul bărbaţilor mai tare decât Gina, mireasa ciudată care încă nu se arătase invitaţilor, „Mai bine ar fi primit invitaţii la nuntă decât să se lase aşteptată ca o vedetă de film“ ( Erika, adăugând ceva de neînţeles, mai bine că n-am auzuit ce-a spus). Vedeam bine că Eri era nemulţumită, iritată de căldură şi de şoşotitul femeilor care cunoșteau povestea.

Era cald, acea căldură care te transpiră, te nemulţumeşte că nu arăţi suficient de bine, de elegant, de nepăsător față de prezent şi încrezător în viitor în raport cu restul celor de faţă. O simţeam şi pe Erika nervoasă, „Nunta asta ne va frige pe toţi ca şi cum am arde de vii pe un grătar imens!” (idee, de data, asta spusă cam tare). Se simţea privită insistent şi comparată cu mireasa şi cu tot restul femeilor care nu privesc niciodată doar pentru a vedea ce este în jur ci mai mult pentru a despica suflete, pentru a seca speranţe şi pentru a arde dorinţe. Acele dorințe ale bărbaţilor care vin la nunţi pentru a se compara cu mirele, să citescă tristeţea grea din ochii mi­resii, să lase şi mai ales să culeagă acele semne de regret şi de promisiuni din ochii femeii care trece acum din pozitia „acontată“ în pozitia „luată definitiv“. Pierdută oficial, dar care încă mai putea promite din priviri. Numai la nunți poți să vezi acele priviri de femei puternice care te cheamă direct, pieziş, total, „Privirea care anunţă că iubirea nu şi-a găsit încă liniştea şi nici nu va dormi bine în nopţile lungi ce se întrezăresc deja lângă noul bărbat care nu-i cunoaște trecutul“ (Eri, în șoaptă, citindu-mi direct în suflet şi strecurându-mi teama că se vedea că eu eram cel rătăcit ).

Imediat ce am păşit în restaurant ne-am întâlnit cu Sonia, sora Ginei, pe post de domnişoară de onoare. Ce grotesc! Sora cea mică, cea care se mărita, îi luase locul celei mari, care trebuia să se mărite de fapt şi care ratase totul doar pentru că francezului îi plăcuse, total surprinzător și răsturnând ce se planificase, sora cea mică în locul celei mari. O abandonase pe Sonia, sora cea mare și o plăcuse pe Gina, sora cea mică, care îi spusese că nu dădea doi bani pe el. Iar lui acest lucru îi plăcuse și o ridicase și mai mult în ochii lui.

Sonia m-a privit zâmbindu-mi trist. Stiam tot ce era în mintea ei, la fel cum ea stia ce era în mintea mea. Privirile noastre s-au fixat adânc una în alta, părea că se abţinea greu să-mi spună cât de tare mă judeca pentru că nu eram eu mirele. Asta ar fi fost mai ușor de suportat. Zâmbetul ei trist mi-a amplificat teama că va începe să strige la mine deşi amândoi ştiam bine că faptele din trecut nu ar fi trebuit să o împingă la astfel de ieşiri, „Ai mania să te consideri mereu vinovat fără motiv. Nu eşti tu de fapt cel mai important om de pe pământ. Fii sigur că nu te poate acuza nimeni de nimic pentru că nimeni nu te mai observă!” (Erika, după ce s-au salutat şi şi-au zâmbit cu Sonia – Vai ce rochie frumoasă ai !).

Ceva nu mergea bine în toată adunarea. Am rămas în picioare aşteptând să fim conduşi la o masă. Faptul că încă stăteam în uşă ne făcea ţinta tuturor privirilor celor de la mese. Aş fi vrut să mă întorc şi să mă duc acasă dar Erika dorise să vină tocmai pentru ca să fie văzută că era cu mine, pentru că ea era soţia mea în acel moment şi în viitor. De fapt, eram sigur că era iritată de numărul mare de domnişoare de onoare. „Văd că toate domnişoarele de onoare, şi sunt multe și trecute de mult de primul amor, au toate fustele scurte şi privirea lungă“.

Am fost aşezaţí la o masă apropiată de cea mai importantă masă, „masa celor 4”, masa mirilor şi a naşilor, „Cum dracu’ or fi făcut să se cunune ortodox ? Bernard este sigur catolic?“ (Lena, verişoara Ginei, o altă domnişoară de onoare cu fustă scurtă și decolteu lung). După numai o secundă de stat la masă, Erika s-a şi sculat şi a plecat la toaletă să vadă cum îi stătea coafura. „Cred că mi s-a aplecat într-o parte de la căldură, o să înebunesc până la sfârşitul nunţii“ (Erika, punându-și poşeta pe masă ostentativ în dreptul meu, ca un nou semn că mă considera „al ei”).

Nu eram în apele mele. Valuri de amintiri amestecate de­-a valma mă cutreierau în toate direcţiile rupându-mă parcă în bucăţi. Nu mă puteam concentra. Privirea mea a făcut turul sălii ca să repereze lumea prezentă. Mama vitregă a Ginei şi a Soniei, Fany cea înaltă şi atletică, fosta noastră profesoară de sport, mă privea de departe în timp ce Sonia, revenită în sală, îi vorbea la ureche. Din nou m-am simţit vinovat fără motiv, ca şi cum urma să fiu acuzat în mod oficial de o mare nenorocire pe care o provocasem. Eri avea dreptate, mă consideram mult prea important. Plus că mă alimentam cu idei neclare.

Apoi brusc, nu mi-a mai păsat de nimic, ca şi cum sentinţa de vinovăţie fusese pronunţată şi oricum, nu mai conta nimic. Erika a revenit ceva mai calmă, „Am mai adăugat o agrafă, sper să ţină. La urma urmei desfac părul şi îl prind cu un elastic”. Aştepta de la mine, un fel de confirmare. Nu aveam însă nicio părere, priveam doar în jurul meu sperând să găsesc o explicație la starea mea de nervi. Vedeam oameni, figuri şi mimici şi mulţimea ce aştepta cuminte să apară odată EA, Gina, cea care răsturnase clasamentele şi presupunerile acceptându-l totuși pe Bertrand ca soţ când nimeni nu se mai gândea să dea şanse acestei căsătorii. Nu acum, în acest an, primul după revoluţie, „Asta a fost revoluţia ei. În stilul ei fără nicio logică, fără calcul și fără niciun fel de plan de viitor. Făcuse totul doar din răzbunare pe mine, pe tine şi pe toţi cei care nu o suportă“ (de data asta eu, la urechea lui Eri).

de Alex Maroiu

32 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page