O viziune ecumenică

Daniele Cogoni, Anca Mariana Nechita, La visione ecumenica di San Dumitru Stăniloae. Aspetti esistenziali, teologici ed ecclesiali / Viziunea ecumenică a Sf. pr. mărt. Dumitru Stăniloae. Aspecte existențiale, teologice și ecleziale, Prefazione/Prefață II ed.: Episcop Siluan Șpan, Prefazione/Prefață I ed.: Prof. Univ. Dr. Cristinel Ioja, Postfazione/Postfață II ed.: Dumitru Horia Ionescu, Seconda edizione rivista e ampliata, Cittadella Editrice, Assisi, 2024, 397 p.

  Vasta operă teologică și publicistică a părintelui Dumitru Stăniloae (1903-1993), cel mai mare teolog român și unul dintre cei mai cunoscuți, prolifici și respectați teologi ortodocși ai secolului XX, a trezit și continuă să suscite interesul a diverși teologi din întreaga lume, proveniți din toate cele trei mari tradiții creștine (ortodoxă, catolică, protestantă). Aceștia i-au dedicat studii de specialitate și teze de doctorat, susținute la universități românești și străine, în care au analizat și sistematizat gândirea teologică a părintelui Stăniloae pe diferite teme majore, precum: „O viziune filocalică despre lume” (Maciej Bielawski), „Subiect și realitate personală supremă” (Eugen Silviu Rogobete), „Îndumnezeire și etică a iubirii” și „Viața-opera-teologia” (Jürgen Henkel), „Conceptul de îndumnezeire” (Emil Bartoș), „Către o gnoseologie teologică: sinteza părintelui D. Stăniloae” (Kevin M. Berger), „Omul duhovnicesc și teologia harului” (Michael Weber), pentru a pomeni doar câteva dintre titlurile cărților unor teologi eterodocși care i-au studiat opera în cercetări doctorale substanțiale, unele apărute și în limba română.

Acest nou volum, apărut în format bilingv, italiană-română, la Assisi în Italia, în două ediții, prima în ianuarie 2024 (355 p.) și a doua, revizuită și adăugită, în noiembrie 2024 (397 p.) analizează viziunea ecumenică a părintelui Stăniloae în dimensiunea ei existențială, teologică și eclesială, contribuind astfel la o redescoperire mai nuanțată și detaliată a acestuia în teologia occidentală, după cum bine subliniază și prefațatorul lucrării, dogmatistul arădean Cristinel Ioja. Cei doi autori, preotul catolic Daniele Cogoni, profesor la Institutul Teologic Marchigiano din cadrul Facultății de Teologie Pontificală din Sardinia (Italia), exeget mai vechi al operei lui Stăniloae, și preoteasa Anca-Mariana Nechita din Caransebeș, nu fac de fapt altceva prin acest volum decât să reafirme modelul dialogic profund ilustrat de preotul profesor Dumitru Stăniloae în teologia românească și mondială a secolului XX, relevând și accentuând semnificația operei sale pentru dialogul teologic inter-creștin din secolul XXI. Lucrarea a trezit interesul deosebit al cititorilor italieni și s-a epuizat rapid, ceea ce i-a determinat pe cei doi autori să publice o nouă ediție, pe care au completat-o cu o prefață a Preasfințitului Părinte Siluan Șpan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (p.11-22), cu o postfață a nepotului Sfântului preot mărturisitor Dumitru Stăniloae, Dumitru Horia Ionescu (p.377-390) și cu o omilie și trei scrisori ale părintelui Stăniloae către Donald Allchin (p.365-376).

Cartea este structurată în două părți, una biografică și cealaltă exegetic-hermeneutică. Prima, semnată de Anca Mariana Nechita, oferă o introducere asupra contextului istoric al vieții marelui teolog și a aspectelor bio-bibliografice ale acestuia, cuprinzând următoarele capitole și subcapitole: 1) „Context istoric: O națiune cu rădăcini multiculturale”, „Înființarea Patriarhiei Române și situația Bisericii Ortodoxe cu referire la principalele evenimente istorice între cele două Războaie Mondiale (1914-1945)”, „România în perioada Războiului Rece (1946-1991)”, „Fazele diversificate ale experienței existențiale a lui Dumitru Stăniloae”; 2) Viața și opera lui Dumitru Stăniloae: „Viața și studiile din perioada copilăriei”, „Viața, studiile teologice și angajamentul cultural în perioada adultă”, „Viața și experiența de profesor înainte de întemnițare: învățături și publicații principale”, „Perioada de închisoare”, „Viața și experiențele de profesorat după închisoare: învățături, angajament ecumenic și publicații”, „Recunoașteri și reluarea activității de traducere a Filocaliei” și „Considerații finale”. Cea secundă, mai amplă, redactată de Daniele Cogoni, explorează trăsăturile „teologiei dogmatico-existențiale a lui Dumitru Stăniloae” insistând asupra perspectivelor teologice, antropologice și ecumenice, discutate în următoarele nouă capitole: 1) „Dumitru Stăniloae și Dumitru Veștemean: promotori ai ecumenismului românesc”; 2) „O dogmatică în stilul Părinților Bisericii, dar vie și actualizată”; 3) „Fidelitate dinamică față de Tradiție și curaj teologic creativ: dincolo de Părinți, în dedicare față de Părinți, pentru o nouă teologie”; 4) „O teologie care este antropologie și o antropologie care este teologie”; 5) „Eclezialitatea teologiei în vocația sa comunitară intrinsecă”; 6) „Ecumenismul antropologic și baptismal”; 7) „Angajamentul lui Stăniloae față de unitatea Bisericii cu referire la mișcarea ecumenică”; 8) „Experiența de la München”; 9) „Sobornicitatea deschisă”; și „Concluzii”.

În mod deosebit, în această parte secundă, se constată un efort metodologic real și onest al preotului romano-catolic Daniele Cogoni de a cunoaște, înțelege și sintetiza într-un excurs sistematic – redat într-un limbaj accesibil și limpede – gândirea și teologia ecumenică a părintelui Dumitru Stăniloae, reflectată atât în volumele cunoscutei sale dogmatici, cât mai ales în diverse studii de specialitate publicate de-a lungul vremii în periodice ecleziastice și academice românești, franceze, germane, italiene și britanice. În structurarea și elaborarea capitolelor amintite, preotul italian nu s-a rezumat la o analiză teologică clasică a operei părintelui Stăniloae, ci a extins prezentarea prin ilustrarea contactelor umane directe și a raporturilor amicale ale acestuia cu diverși reprezentanți de marcă ai mediului teologic catolic și protestant occidental, precum Yves Congar, Jean-Marie Roger Tillard, Odo Casel, Tomas Spidlik sau Jürgen Moltmann, subliniind pe această cale că teologia nu este numai știință, filosofie sau gândire scolastică, raționalistă și speculativă, ci poate și trebuie să devină o relație de prietenie, de împreună-trăire, atât cu Dumnezeu, cât și cu semenii, indiferent de religia sau confesiunea acestora, baza sau imboldul construirii acestor relații amicale fiind reprezentată de antropologia creștină, de hristologie și chiar de eclesiologie. Reținem în acest sens cuvintele profesorului Cogoni: „pentru Stăniloae, dar și pentru însăși familia sa, nu era vorba de un ecumenism la masă, ci de un ecumenism al adevăratelor relații interpersonale într-o circumstanță interconfesională, în care unitatea fraternă a credincioșilor în Hristos, înainte de a fi gândită ca o categorie teologică, era trăită ca o dimensiune antropologică, ca un fapt uman care are o valoare în sine, dată și de capacitatea umană reciprocă de a recunoaște și de a primi valoarea celuilalt. (...) Bine aplicate la experiența sa ecumenică concretă sunt învățăturile în care Stăniloae arată clar că nu poate exista nici măcar o identitate proprie dacă refuză să se raporteze la celălalt, dacă refuză să se ofere pe sine și să primească oferta de iubire a celuilalt, dacă nu apreciază și nu prețuiește diversitatea celuilalt” (ed. I., p.305, ed. II, p.319).

Exegeza profesorului italian poate fi utilă și teologilor, monahilor și clericilor români preocupați la modul onest și serios de problema ecumenismului și a dialogului teologic dintre Biserica Ortodoxă și celelalte biserici creștine, deoarece citează și readuce în atenția lor studii și articole mai vechi, astăzi uitate, ale părintelui Dumitru Stăniloae, apărute în paginile Revistei Teologice și ale Telegrafului Român de la Sibiu, ale revistelor Ortodoxia și Studii Teologice de la București, precum și a unor texte publicate de Stăniloae în reviste și volume din Occident. Toate acestea constituie opera și reflectă gândirea complexă a preotului profesor Dumitru Stăniloae, pe care unii îl invocă și citează astăzi trunchiat, fragmentar și interesat pentru a-și credita propriile lor viziuni, ipoteze și păreri teologice, ecumenice și chiar istoriografice, profesorul Daniele Cogoni amendând „ca discutabile” și respingând ca „nefondate” o serie de astfel de opinii, susținute în lucrările unor istorici români contemporani (Ionuț Biliuță și Constantin Iordachi) care l-au etichetat și plasat cu mare ușurință pe Dumitru Stăniloae și pe alți teologi interbelici în rândurile sau în cercurile mișcării legionare (ed. I, p.253-256, ed. II, p.267-270), blamându-i și discreditându-i în acest fel.

Ediția a doua a cărții restituie patru texte ale părintelui Stăniloae, traduse acum în premieră în limba italiană, și anume omilia „Rugați-vă unii pentru alții” (p.365-367), publicată inițial în revista „Glasul Bisericii” nr. 5-6/1972, în care se accentuează puterea și roadele rugăciunii în general și a rugăciunii pentru alții, în particular, din care rețin următorul fragment: „dacă rugăciunea în general nu este o simplă înșirare de cuvinte, ci e plină de putere, cu atât mai mult rugăciunea pentru alții poartă în ea putere, poartă puterea ființei noastre, mobilizată și sporită de puterea lui Dumnezeu, spre cei pentru care o facem. Gândul și cuvântul nostru bun îndreptate spre altul îi duc aceluia putere, căci noi nu suntem separați unul de altul în planul nevăzut, atunci când suntem legați prin iubire. Cu atât mai mult îi duc aceluia puterea gândul și cuvântul nostru, când sunt gând și cuvânt de rugăciune, când îl prindem și pe acela în legătura noastră cu Dumnezeu. Atunci, de la noi la el curge nu numai puterea ființei noastre, ci și puterea lui Dumnezeu care e în noi prin rugăciune” (p.366-367). Celelalte trei texte sunt scrisori ale părintelui Stăniloae către preotul anglican Donald Allchin, expediate de la București în 12 mai 1972, 21 aprilie 1978 și 20 octombrie 1978, din care citez un fragment extraordinar, care descoperă inima plină de iubire a părintelui Stăniloae: „Ne rugăm pentru draga dumneavoastră mamă. Mama este legătura infinitului iubirii. Este dovada vie a lui Dumnezeu” (p.373), precum și viziunea sa teologică profundă despre unitatea creației în Dumnezeu și a ființei sale agapice: „Cununia este unitatea în iubire. Lumea este una datorită iubirii” (p.375).

Cei doi autori au meritul de a (re)aduce în atenția teologilor români și italieni temele multiple de natură ecumenică din opera și gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, teme teologice de maximă actualitate și importanță (de exemplu chestiunea recunoașterii reciproce a Botezului și a celorlalte Sfinte Taine de către ortodocși și catolici în documentele dialogului teologic bilateral oficial) nu numai pentru dialogul ecumenic, ci și pentru realitățile pastorale ale secolului XXI. De aceea consider că apariția acestui nou volum este una binevenită și nu pot decât să sper că se va bucura de atenția cât mai multor clerici și teologi nu numai din Italia, unde a cunoscut un real succes editorial, ci și în România, unde canonizarea părintelui Stăniloae în iulie 2024 a generat bucuria multora, dar a trezit și suscebilități și denigrări în anumite cercuri ale mass-mediei și ale unor istorici. Volumul este dedicat nu numai teologilor sau clericilor, ci tuturor celor interesați atât de continuarea dialogului teologic bilateral ortodox-catolic, cât și de viitorul comunităților eclesiale pe care le păstoresc sau din care fac parte. Nu în ultimul rând, consider cercetarea de față drept un tribut teologic-academic și de piozitate creștină adus memoriei părintelui Dumitru Stăniloae în anul trecerii acestuia în rândul Sfinților de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Daniele Cogoni și Anca Mariana Nechita împlinind astfel îndemnul paulin de a cunoaște și de a urma credința celor ce au vestit cuvântul Evangheliei.

Dr. Mircea-Gheorghe Abrudan