Poemul de duminică

În peștera din suflet

- Cum e să fii chiar orbul,

Schilodul, surdo-mutul,

Când se apropie Domnul

De tine și se-ndură?

Te scoli ca-n vis și umbli

Să înțelegi de unde

Vin șopotul, foșnirea,

Și zvonurile lumii.

Pe urmă ce se-ntâmplă?

- Aici, întâia oară,

Răspunzi ca niciodată,

Când merg, n-ating pământul,

Iar când mă uit, conturul

Se umple de-o prezență

Pe care doar auzul

Ar vrea s-o-mbrățișeze.

Eram atât de singur

În peștera din suflet

Și iată-mă acasă,

Iubit ca nimeni altul

De tot ce mă-nconjoară.

Au mai rămas de-o parte

Ceilalți, loviți de boală,

Care privesc bezmetic,

Avizi să nu priceapă,

Și se târăsc prin ganguri,

Să nu-i afle lumina.

de Monica Pillat

Fotografie din Catedrala "Sfântul Apostol Andrei" Patras - Laurențiu-Ciprian Tudor, 20 septembrie 2025.