top of page

Poezia muntelui

Actualizată în: 24 ian.

Sunt trupul pe care Dumnezeu l-a șoptit acum jumătate de veac, iar puțin mai târziu muntele i-a zugrăvit viața în piatră. N-ar fi trebuit să deschid ochii, căci am fost mușcat de zborul peste stânci și lacrimile depărtărilor s-au boltit peste gândurile mele.





Acum, nu sânge dansează prin mine, ci frunzișul de gheață al pădurii prin care sufletul meu, rupt din carnea păcătoasă a universului, se ascunde în căprioara vânată de zbaterea lumii.





Am trăit cu degetele încătușate în piatră, cu privirea legată de creste. Încercând zadarnic să limpezesc misterul trecerii mele, mi-am dat mai departe, ca pe o șoaptă, inima – să fie de folos celor care vin după mine.





Da, eu sunt sufletul care a tremurat o viață, în căprioara hăituită de lume. Am întinat vremea și frumusețea, iar acum urmază să dau socoteală: un blestem apocrif va stinge până și ecoul trupului meu, pe care șoapta lui Dumnezeu l-a rostit acum mai bine de jumătate de veac.






text și fotografii de Eugen Gomboș

102 afișări2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Caractere

Holbav

2 Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
Guest
Jan 27
Rated 5 out of 5 stars.

Superb , iar pozele , minunate.

Like

Guest
Jan 25
Rated 5 out of 5 stars.

Felicitări! Foarte frumos.

Like
bottom of page